Încă din clasele primare copiii se lovesc de momente în care trebuie să susțină discursuri în fața unui public, ceea ce am făcut și eu, atunci, cu elevii mei.

Era o clasă de băieți de liceu. Eu, profesoară de engleză. Probabil se așteptau ca eu să țin un discurs care să dureze, mai mult sau mai puțin, undeva la cincizeci de minute, într-o limbă pe care n-o înțelegeau foarte bine. Se așteptau să-și ia notițe și s-o zbughească pe ușa clasei când soneria avea să anunțe pauza. Un fel de „Hai să se termine odată și asta și să scăpăm.”

În schimb, i-am invitat pe fiecare să se prezinte și să-mi vorbească despre hobby-urile lor. Și, deși nu i-am chemat pe fiecare în fața clasei pentru a vorbi, au fost totuși nevoiți să ne vorbească nouă, tuturor, din confortul propriei bănci.

Fiecare din ei a ținut astfel un mini-discurs. Liceeni fiind, probabil că nu era prima oară când vorbeau în fața clasei, însă cu toate acestea, emoțiile s-au simțit atât în tonul vocii cât și în priviri, gesturi, reacții ale corpului.

Comunicarea este un proces complex. Este o abilitate care ne definește identitatea și rolul pe care îl jucăm în societate. E atât înnăscută (în bebelușul care comunică prin plâns, gângureli), cât și dobândită (în copilul care învață diferitele fațete ale comunicării verbale, dar pe care încă îl trădează reacțiile corpului, adică comunicarea nonverbală). Comunicarea ne ajută să exprimăm emoții, să transmitem mesaje, sau chiar să influențăm gândurile și deciziile persoanelor cărora ne adresăm.

Vorbitul în public la școală nu e „doar” despre a ține un discurs. E un set de abilități de viață: gândire clară, curaj, ascultare activă, colaborare și, poate mai presus de orice, gestionarea emoțiilor. Iată de ce cred că vorbitul în public ar trebui să fie predat în școli încă din clasele primare.

De ce public speaking-ul contează atât de mult pentru copii și adolescenți

În cei 16 ani în care am lucrat ca profesor de liceu și lector universitar am avut ocazia să observ reacțiile copiilor și adolescenților care erau invitați în fața clasei pentru a susține o prezentare sau pentru a-și exprima o opinie.

Am observat ceva interesant: indiferent de temperamentul lor, indiferent dacă erau introvertiți sau extrovertiți, copiii aveau reacții similare. Chiar și cei mai buni dintre ei păreau să fie intimidați.

Printre cele mai frecvente reacții se numără:

• Tremuratul vocii
• Teama de a vorbi în fața clasei
• Pierderea șirului ideilor
• Tensiune în corp, sentimenul de „nod în gât” sau stomac care se strânge
• Adeseori copiii se confruntă cu rușine, anxietate
• Au idei bune, pe care nu știu cum să le exprime
• Se fâstâcesc când toți ochii sunt pe ei

Dincolo de fluența discursului, un vorbitor bun are nevoie, înainte de toate, să învețe cum să își stăpânească emoțiile. Odată ce reușește să identifice și să stăpânească emoții precum anxietatea, frica, jena, copilul nu este doar pregătit pentru un discurs public. El știe de acum cum să se autoregleze și cum să aibă încredere în sine. Ori aceasta este o abilitate utilă pe parcursul întregii vieți și în situații diverse.

Cum spuneam mai sus, public speaking nu înseamnă doar să știi să ții un discurs. E mult mai mult decât atât:

• Încredere și autoreglare a emoțiilor – capacități extrem de valoroase în momente-cheie din timpul vieții.
• Dezvoltă gândirea critică și logică (ca să poți să ții un discurs convingător, trebuie să vii cu argumente, dovezi și exemple care să-ți susțină punctul de vedere). Este util în prezentări publice, dar și în momentele în care elevii pregătesc eseuri sau proiecte pentru școală.
• Le oferă claritate și structură în limbaj și în gândire. Fiecare discurs are o structură clară (introducere-cuprins-încheiere), iar aceeași structură este folosită în multiple momente (teme, compuneri, eseuri, examene etc).
• Ajutor-cheie pentru adaptarea la viața academică și job: abilitățile de public speaking îi ajută pe elevi să participe la interviuri, olimpiade, înscrieri la facultăți de renume. Îi va ajuta pe viitor dacă vor dori să ia drumul antreprenoriatului sau dacă vor dori să urmeze o profesie care presupune abilități de leadership, comunicare, coordonare strategică.

Introducerea public speakingului în școli

Ciclul primar: observ cu mare bucurie că în Oradea câteva școli recunosc deja importanța abilităților de vorbit în public pentru elevi și le și implementează. La școala fiicei mele, de exemplu, există deja conceptul de „Scaun al autorului” încă de la clasa pregătitoare. „Scaunul autorului” este o activitate pedagogică prin care copiii sunt invitați, pe rând, să își prezinte o idee, o poveste, un desen sau o întâmplare personală dintr-un loc simbolic. Scaunul devine un spațiu sigur, în care copilul vorbește, iar ceilalți ascultă fără să întrerupă. În alte școli există cluburi de public speaking încă din clasele primare. Susțin aceste inițiative și mi-aș dori ca ele să fie implementate în tot mai multe școli.

Gimnaziu: elevii pot deja să gestioneze prezentări de proiecte scurte, în care să vorbească liber. Este foarte important ca prezentările să NU fie susținute cu ajutorul instrumentelor digitale (de exemplu, prezentări PowerPoint sau prezentări video) și nici de suporturi de pe care copiii să citească. Se urmărește exprimarea liberă și foarte important, se creează spații sigure, în care copiii se simt confortabil să greșească, să învețe din greșeli și să încerce din nou.

Liceu: aici vorbim despre dezbateri, prezentări și argumentare, într-un format care ar putea fi inspirat din programul Speechcraft, organizat de cluburile Toastmasters. Este vârsta la care adevărații oratori pot să se nască, iar pentru mine ar fi un vis devenit realitate să văd că și în Oradea se organizează, în fiecare liceu, cercuri de dezbateri. În aceste spații, elevii ar putea exersa simulări de interviuri sau prezentări de tip TED-Ed, de 2–4 minute, într-un cadru structurat și stimulativ.

Ce îi diferențiază pe copiii care urmează cursuri de vorbit în public față de cei care nu exersează această abilitate?

Lucrând cu copii de 11-13 ani, am observat cât de ușor reușesc să pună în aplicare recomandările legate de postură și contact vizual. Cu ei funcționează abordarea ludică, exercițiile de mișcare, inclusiv mima.

Lucrând cu liceeni, am putut deja să ne folosim de structuri de discurs, cu înlănțuirea ideilor, cu selectarea informației relevante. Adolescenții sunt capabili să conștientizeze și să schimbe gesturile parazite sau ticurile verbale. Sunt mult mai atenți la corpul lor și ce exprimă acesta.

Din observațiile mele, cu cât începi mai devreme să îți exersezi abilitățile de comunicare și vorbit în public, cu atât mai ușor îți vine să-ți corectezi postura, să reiei contactul vizual, să fii atent la cum gesticulezi și cum stai în fața unui public (fără fâțâieli).

În calitate de cadru didactic și lector universitar, consider benefic pentru cei mici să fie expuși vorbitului în public de la o vârstă fragedă. Avantajele sunt multiple, așa cum am enumerat în rândurile de mai sus și îi ajută pe copii să se diferențieze prin încrederea în sine crescută și o capacitate crescută de gestionare a emoțiilor.

Dora Cernău