Prezentă la 11 even experiences, emoţiile le-a trasmis celor prezenţi deoarece aveau în faţă o prezenţă puternică, şi la propriu şi la figurat, un om capabil să gestioneze propriile emoţii dar şi pe ale aparţinătorilor atunci când trebuie să ia decizii „de viaţă şi de moarte”. Visul ei a fost să devină cercetător, dar a renunţat la el când diriginta i-a spus: „fetiţo bagă-ţi minţile în cap că vei ajunge profesor de biologie la ţară şi nu te mai ia nimeni de nevastă!”

A devenit medic, dar într-un moment al vieţii a ajuns la 10 Hotare, un sat care se întinde pe o suprafaţă de 40 km pătraţi, făceam şapte ore doar ca să ajung acolo, cu rabele de bauxită. Experinţa aceasta însă m-a întărit să-l cunosc pe Dumnezeu”, a povestit omul care coordonează transplantul de organe. Momentul cu adevărat de cotitură a fost 10 ianuarie 2005 când şi-a pierdut tatăl, sub ochii ei, după o operaţie pe cord deschis în urma unei erori medicale. A intrat apoi întro stare de doliu patologioc timp de doi ani în care spune că îi era greu să ducă şi sacul de gunoi.

„Familia nu m-a înţeles, nici colegii nu m-au înţeles, eu pe mine nu m-am înţeles”. A fost momentul în care Marinela Murg de la Hospice Emanuel i-a oferit perspectiva de a urma cursuri despre cum să comunici veşti triste oferind dragoste, empatie acelora în stare foarte gravă. Şi-a amintit cum tătăl ei a fârşit în urma unei disecţii acute de aortă pierzând 4 l de sânge sub ochii ei, şi fiindcă medicii nu aveau suficient timp nici pentru pacient nici pentru aparţinător, efectul a fost devastator.” A fost momentul în care empatia mea a devenit matură… Şi atunci anestezistul a înţeles că viaţa e construită nu doar din moment în care respiri, ci şi din momente care îţi taie respiraţia”.