Piesa de debut a Festivalului de Teatru Scurt a ridicat spectatorii în picioare şi ştacheta până-n tavan la concursul de jurizare OSTIF 2012. Slujitorii orădeni ai „Reginei Maria” s-au sumeţit să dea viaţă unui scenariu de referinţă nu doar pentru dramaturgie ci şi pentru perpetua preocupare de căutare a esenţelor umane. Şi într-un spectacol de doar „o oră şi 30 de minute trecute fix” protagoniştii s-au străduit să atace problematici majore. De la divinitate la iubire şi adoraţie, de la animalitatea ancestrală rămasă în genele umane, până la angoasele individului în civilizaţia uniformizantă din zilele noastre. Toate mixate într-o minte anormal de sensibilă, a tânărului Alan Strang – jucat cu nerv şi simţire de mezinul trupei orădene, talentatul Ciprian Ciuciu.
Adolescentul ajunge la judecată şi apoi la ospiciu fiindcă, într-o noapte, scoate ochii la şase cai, pe care îi îngrijea cu devoţiune – după cum recunoaşte şi proprietarul acestora. Ca atare, acesta îi şi pune eticheta socială de „nebun de legat”.
Richard Balint, aflat la plenitudinea adâncilor sale resurse actoriceşti, se identifică de-a dreptul cu psihiatrul Martin Dysart, cel care e pus să caute motivaţia „nebuniei ecvestre”.
Ca o motivaţie mitologică, psihiatrul îşi aminteşte că, la primul contact cu cavalerii conchistadori, incaşii au perceput cal-călăreţul ca o divinitate tot-unitară.
Apoi, din interacţiile în cascadă cu familia Strang, psihiatrul descoperă pas cu pas adoraţia erotico-religioasă a tânărului fascinat de cai şi oripilat de zăbala şi căpăstrul puse acestor făpturi magnifice.
Adoraţia galopantă aduce deznodământul crud atunci când tânărul realizează că nu poate răspunde fizic ispitelor unei fete atrăgătoare şi dezinhibate. Aceasta fiindcă îl urmăresc privirile reprobatoare ale cailor „omniprezenţi”. Ca atare, disperat, scoate ochii de care nu-şi poate ascunde păcatul.
Însă resortul teribilei fapte apare doar după ce psihiatrul pătrunde atât de adânc în conştiinţa junelui tulburat, încât ajung să-şi interschimbe rolurile de interviator-intervievat. Ca urmare, Dysart, blazat în viaţa sa profesională şi familială „aseptică” ajunge să-l invidieze pe tânăr pentru pătimaşa sa transfigurare, pentru spumoasele senzaţii „asudate” din escapadele sale nocturn-ecvestre.
Ca urmare, posibila vindecare ajunge sub semnul întrebării. „Ce să fac, să-i iau acestui tânăr câmpurile cu i-ha-ha şi să-i dau în schimb autostrăzile asfaltate cu şase benzi?”, încheie retoric psihiatrul.
Decorurile şi coregrafia închipuite de Mira Janos şi Mălina Andrei îi permit regizorului Szabó K. István să organizeze o scenă care reflectă compartimentarea creierului tânărului „nebun”, cu zonele ei de para-luciditate dar şi cu rotiţele care se învârt spasmodic în ritmul afon al stereotipiilor moderne: „Maşina de spălat rezistă mai mult cu Calgon …. Prosciuto e funghi …Mister Proper … Ibuprofen…”
Dealtfel, actorii care joacă rolul cailor orbiţi preiau şi sarcina de a sugera sechelele psihice ale eroului tragic.
Cu atenţionarea că inserţiile de nuditate verbală şi corporală îşi propun doar să surprindă spiritul uman gol-goluţ, notăm că următoarea reprezentaţie va fi pe 14 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!