bihon.ro Web analytics

De la „transfer disciplinar”, la profesor emerit

Reactualizat la:
De numele profesorului dr. Petru Mihancea se leagă primele cercetări în domeniul Sclerozei Multiple în Bihor.
Scris de Demian - De numele profesorului dr. Petru Mihancea se leagă primele cercetări în domeniul Sclerozei Multiple în Bihor.

Universitatea din Oradea a acordat în premieră titlul onorific “Profesor emerit”. 37 de foşti şi actuali profesori au primit acest titlu pentru excelenţa didactică şi activitatea de cercetare. „Nu este o simplă diplomă, ci semn de onoare şi recunoştinţă celor care o primesc”, a explicat rectorul Constantin Bungău.

Unul dintre laureați este profesorul universitar dr. Petru Mihancea, care are o carieră de 50 de ani în Medicină. Chiar dacă numele său e sinonim cu succesul, nu întotdeauna drumul spre succes a fost lin. Recent, specialistul în neurologie și-a volumul: „De la examenul clinic obiectiv la telemedicină”, prilej cu care a povestit încercarea grea peste care a trebuit să treacă în calitate de elev cu performanțe uluitoare aproape la toate materiile.

“Una dintre cele mai grele perioade din liceu pentru mine a fost aşa-zisul «transfer disciplinar» de la liceul din Vadu Crişului la liceul din Marghita. Spun aşa-zisul transfer disciplinar pentru că am fost transferat cu nota 10 la purtare”.

Studii de medicamente

Petru Mihancea a fost transferat în aceleaşi condiţii cu alţi patru colegi printre care şi viitorul decan a Facultății de Farmacie Mermeze Gheorghe .”Practic noi am fost victimele luptei pentru putere-pentru conducerea liceului, între prof. Gheorghe Crăciun şi un mic grup de profesori condus de prof. Petru Vicaş”, a explicat profesorul Mihancea. Petru Mihancea a dorit să lămurească relaţia cu profesorul Crăciun, „un profesor bun şi exigent, dar cu un comportament schimbător”. La sugestia profesorului Crăciun, Petru Mihancea a dat admitere la Medicină la Târgu Mureş, acolo unde a intrat primul cu 9,50. „Singurul lucru bun pe care l-a făcut pentru mine este că a insistat să mă înscriu la doctorat. Pe vremea aceea doctoratul se făcea pe gratis, nu-ţi aducea nici un avnataj, dar m-am înscris pentru că mi-a plăcut cercetarea ştiinţifică şi pentru că m-a lămurit Crăciun. Totuşi după ce am ajuns aici la Oradea profesor universitar, am câştigat bani frumoşi, făcând multe studii de medicamente cu firme din Marea Britanie”, a mărturisit medicul. Ce a generat însă exmatricularea celui care avea să devină profesor emerit? Petru Mihancea era clasa a XI-a, iar elevii dintr-a XI-a erau însărcinaţi să aibă grijă de cei de clasa a VII, din internat. Un elev dintr-a VII-a a reclamat că un altul i-a furat banii cu care trebuia să plătească internatul. Petru Mihancea a încercat să descopere hoţul împreună cu pedagogul, iar după «anchetă» a fost desemnat să anunţe directorul şcolii, pe prof. Gh. Crăciun. Mama celui care se pare că îşi însuşise banii făcea parte însă din Comitetul Raional de Partid. Femeia, jicnită că băiatul e considerat hoţ a umblat la toate organele de conducere ale învăţământului din raionul Aleşd. De acest moment au profitat grupurile care se luptau pentru conducerea şcolii. Atât timp cât la cârmă se afla directorul dictatorial Crăciun nu s-a mai vorbit despre incident. Grupul oponentului său, prof Petru Vicaş a detonat însă bomba, trimitând spre publicare în Crişana un articol -Pedagogie- în urma căruia Crăciun e promovat asistent universitar de filosofie la Institutul de Medicină din Târgu Mureş, iar cazul furtului e investigat din nou. Este propusă transferarea disciplinară şi chiar exmatricularea din toate şcolile din România a celor cinci elevi care descoperiseră hoţul.Familia celui învinuit e dispusă să-i „ierte” pe cei cinci elevi în schimbul a 500 lei de elev, o sumă ce reprezenta plata internatului pe trei luni. Elevii au spus că nu au de unde plăti, iar transferul lor în diverse şcoli a fost activat. Când foia matricolă a elevului Petru Mihancea ajunge la liceul din Marghita, iar profesorul Nandra observă rezultatele excelente înscrise acolo trage concluzia că cei din Vadu Crişului şi Raionul Aleşd „sunt nebuni”. De-altfel Petru Mihancea avea să confirme pregătirea excelentă inclusiv în faţa celui mai exigent profesor din Marghita, profesorul Vereş de fizică. Petru Mihancea obţine menţiune la olimpiada judeţeană de fizică, locul II la Olimpiada de limba şi literatura română.

Mentori și premiere

În Facultate, unul dintre cei mai de seamă mentori ai studentului Petru Mihancea a fost prof.univ. emerit. Dr. Maros Tiberiu, participant la prima operaţie pe cord închis în stenoză mitrală-operaţie fără oprirea inimii, membru corespondent al Academiei Române, autor a 23 de cursuri universitare şi a două atlase anatomice. Petru Mihancea a fost doctorand al profesorului Maros Tiberiu.

Din 1992, Petru Mihancea devine şef de secţie la Neurologie II la Oradea, poziţie din care pune în practică investigaţiile imunochimice în domeniul sclerozei multiple din teza de doctorat şi împreună cu un fost pacient cu scleroză multiplă, Marcel Morar, demarează înfiinţarea Fundaţiei de Scleroză Multiplă din Bihor, prima fundaţie cu scopuri medicale din Oradea în cadrul căreia funcţionează primul centru de zi pentru bolnavii cu SM din ţară. Din 2003, Petru Mihancea este conferenţiar la Neurologie, iar ulterior şeful Catedrei de Neurologie, Endocrinologie şi Pshihiatrie. Din 2008 este profesor universitar, iar din 2009 conducător de doctorate. Foruri ştiinţifice internaţionale de prestigiu îi recunosc meritele şi activitatea ştiinţifică, medicală şi didactică, prezintă peste 100 de lucrări ştiinţifice la simpozioane internaţionale, publică 9 cărţi de specialitate, e coautor la alte 5 cărţi, 6 doctoranzi ai profesorului Mihancea sunt confirmaţi ca doctori în medicină.

Profesori emeriți:
-Facultatea de Medicină şi Farmacie: Aurel Babeş, Marius Bembea, Gheorghe Bumbu, Doru Crăiuţ, Ludovic Gilău, Augustin Lengel, Gheorghe Mermeze, Petru Mihancea, Tiberiu Nemeth, Radu Spineanu, Emil Mărginean.

-Facultatea de Arte: Aurel Chiriac, Agneta Marcu,
-Facultatea de Geografie, Turism şi Sport: Octavian Bâc , Dinu Drăgan, Iacob Hanţiu , Vasile Marcu, Ştefan Maroti, Nicolae Josan, Florian Benţe.

-Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei Teodor Leuca,
– Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial: Ioan Felea.
– Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică :Macedon Ganea, Gavril Roşca, Ioan Eugen Radu, Dinu Fodor, Ioan Lucaciu, şi Vidican Aron Tripe.
-Facultatea de Istorie: Sever Dumitraşcu, Viorel Faur, Mihai Drecin şi Ion Zainea.
-Facultatea de Litere: Paul Magheru şi Ioan Derşidan
– Protecţia Mediului: Petru Burescu, Gheorghe Cioban, Nicolae Ioan Csep, Viorel Şcheau.

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    România

    Turiști fără carantină, din 15 iunie în Grecia
    Vacanțele de vară ar putea începe din 15 iunie. Potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres, al Ambasadei Greiei în România, din 15 iunie Grecia va primi turiști din România, Bulgaria și statele UE fără niciun fel de măsuri de carantină.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANM: Vreme instabilă, cu ploi torențiale și vijelii în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi şi vijelii, valabilă până miercuri seara în întreaga ţară.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De Ziua Copilului, OTL scoate pe trasee flota rulantă de plimbare recreere - tramvaiul de epocă și autobuzul cabrio
    Accesul este coniționat de purtarea măștii de protecție, avertizează conducerea OTL SA.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Statul plătește 45% din salariul persoanelor care revin din șomaj tehnic
    Firmele care angajează tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani și persoane cu vârsta peste 50 de ani primesc timp de 12 luni, 2.500 de lei. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Record: 22 de cazuri noi de coronavirus în județul Bihor
    Conform datelor Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de coronavirus din județul Bihor a ajuns la 608. 8

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ratele la bănci se pot achita și la poștaș
    Vești bune pentru cei care nu vor să se deplaseze la bănci pentru plata ratelor și care nu sunt familiarizați cu plata online. Poșta le oferă posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor poştale sau direct de acasă, cu ajutorul factorului poştal.

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.