BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Delapidare de peste 170.000 de lei la un amanet din Oradea. Un angajat e acuzat de 102 fapte

Delapidare de peste 170.000 de lei la un amanet din Oradea. Un angajat e acuzat de 102 fapte

De Adrian Laboș
la 5 July 2025 14:00 Reactualizat la: 3 July 2025 10:29
1 Comentarii

Delapidare de peste 170.000 de lei la un amanet din Oradea. Un angajat e acuzat de 102 fapte

FOTO: playtech.ro | arhivă Bihon
5 July 2025 14:00 Reactualizat la: 3 July 2025 10:29
102 fapte de delapidare, cu un prejudiciu de 173.876 de lei. Este acuzația adusă unui bistrițean, care a fost angajat timp de mai bine de un an și jumătate la o firmă de amanet din Oradea.
Scris de Adrian Laboș - 102 fapte de delapidare, cu un prejudiciu de 173.876 de lei. Este acuzația adusă unui bistrițean, care a fost angajat timp de mai bine de un an și jumătate la o firmă de amanet din Oradea.

Trimite articolul

X

Procurorii Parchetului Bihor au stabilit că, între mai 2022 și ianuarie 2024, bărbatul ar fi vândut zeci de telefoane, laptopuri, aparatură electronică, scule și periferice, dar a băgat în propriul buzunar banii încasați.

Modul de operare era unul simplu, au arătat anchetatorii: amanetarul încheia contracte de vânzare a unor bunuri amanetate de diferite persoane, iar sumele achitate de cumpărători nu ar mai fi ajuns la firmă, ci rămâneau la bistrițean. Mai mult, chiar în ultima zi a anului 2023, acesta ar fi sustras din casieria firmei aproape 25.000 de lei.

Jurnal bihorean a consultat lista, întinsă pe mai multe pagini, în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a obiectelor a căror valoare ar fi fost însușită de inculpat. Prima faptă ar fi fost comisă la 12 mai 2022, când bistrițeanul a început timid, cu vânzarea unui telefon în urma căruia a obținut 600 de lei. Pe parcursul acelui an ar fi procedat într-un mod similar cu două laptopuri, un alt telefon, un dispozitiv USB și două boxe portabile, de pe urma cărora ar fi încasat peste 4.000 de lei.

15.000 de lei în cea mai profitabilă zi

În schimb, 2023 a fost un an cu adevărat profitabil pentru „băiatul de la amanet”. Acesta a fost acuzat că în acel interval a luat încasările provenite din vânzarea a 40 de telefoane, unele de peste 3.000 de lei, zece laptopuri, trei PC-uri, dar și a unor tablete, boxe, ceasuri, a unui televizor și a numeroase unelte și scule.

Din lista întocmită de anchetatori a rezultat că cea mai profitabilă zi pentru inculpat a fost 15 decembrie 2023, când acesta ar fi vândut două telefoane Samsung S23 Ultra, alte două iPhone 14 Pro Max și un laptop de gaming. Ar fi încasat 15.000 de lei, pe care i-ar fi însușit, acuză procurorii. Aceștia au descoperit că în luna iulie a aceluiași an, un alt cumpărător a plătit nu mai puțin de 7.400 de lei pentru trei telefoane vândute de amanetarul acuzat de delapidare.

Însă recordul pentru cele mai multe obiecte achiziționate îl deține o clientă, care, între septembrie și decembrie 2023, ar fi făcut cumpărături în valoare de peste 23.000 de lei: boxe, sisteme audio, plăci video, cabluri, unități de stocare și de memorie, dar și discuri de frână sport. Banii pe care i-a achitat nu ar fi ajuns în casieria amanetului, ci în buzunarul angajatului care i-a vândut dispozitivele, susține acuzarea.

Tot în a doua parte a anului 2023, un alt client a semnat contractele de achiziție pentru mai multe unelte și scule, dar și a un laptop, o tabletă și periferice, pentru care ar fi plătit nu mai puțin de 9.000 de lei.

Anchetă preluată de Parchetul Bihor

Sesizați în luna ianuarie 2024, procurorii Parchetului Oradea au efectuat în primă fază cercetările „in rem” cu privire la faptă. Inițial au fost numărate 94 de fapte de delapidare, iar două luni mai târziu, ancheta în care angajatul amanetului figura deja ca suspect a fost extinsă și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (patru acte materiale), abuz de încredere și înșelăciune.

Spre finalul anului trecut, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar în sarcina bistrițeanului au fost puse opt noi fapte de delapidare, bărbatul fiind inculpat în acest caz în luna februarie 2025. Câteva săptămâni mai târziu, el a fost trimis în judecată, fără ca procurorii să dispună luarea unor măsuri preventive sau asiguratorii.

În timpul procedurii de cameră preliminară, inculpatul a arătat, printre altele, că probele administrate ar fi insuficiente și „nu conduc dincolo de orice dubiu rezonabil la concluzia că inculpatul a comis infracțiunea”. Judecătoria Oradea i-a respins excepțiile, dar bărbatul a formulat o contestație, care va fi judecată de Tribunalul Bihor.

Trimite articolul

X
Taguri:
amanet ,
angajat ,
delapidare

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Titi says:
    July 5, 2025 at 9:35 pm

    O fi Martin de la Euroamanet ?ala e mereu pus pe combinatii si trage pe nas non stop

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Educație

    Aproape 4 din 10 candidați au picat prima probă a concursului pentru conducerea școlilor din Bihor
    Doar 137 dintre cei 224 de candidați care au susținut marți, 13 octombrie, proba de evaluare a competențelor pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct au obținut nota minimă de promovare.

    Economic

    De pe băncile facultăților din Oradea, la milioane de dolari în SUA. Povestea a doi absolvenți care au pariat pe inteligența artificială
    Start-up-ul Siena, fondat de antreprenorii români Andrei Negrău și Lisa Popovici, a atras o nouă finanțare de 17 milioane de dolari pentru dezvoltarea agenților de inteligență artificială.

    România

    Ultimatum pentru formarea unei majorități. Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul și declanșa anticipatele
    Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro. 1

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: cei 8 polițiști de frontieră și vameși acuzați de implicare în „rețeaua corupției” din Halmeu rămân în arest
    Curtea de Apel Oradea a respins, marți, contestațiile formulate de cei 8 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu împotriva măsurii arestării preventive pe care Tribunalul Bihor a luat-o față de ei în urmă cu o săptămână, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Oradea.

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,. 1

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X