BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Delăsare pe Centură, made in Romania

Delăsare pe Centură, made in Romania

la 29 March 2010 06:46
29 March 2010 06:46
Deşi Ungaria e la doi paşi şi E60 arată impecabil dincolo de Borş, nu învăţăm nimic. Compania Naţională ce administrează drumurile naţionale din România, inclusiv Şoseaua de Centură a Oradiei, îşi face treaba-n dorul lelii. Nici măcar de treburile mai puţin costisitoare nu suntem în stare să ne achităm aşa cum trebuie. Responsabilii-drumari s-au obişnuit să ne invoce eternul motiv pecuniar... Aşa să fie, oare?
Scris de IM:BIHOR_ONLINE - Deşi Ungaria e la doi paşi şi E60 arată impecabil dincolo de Borş, nu învăţăm nimic. Compania Naţională ce administrează drumurile naţionale din România, inclusiv Şoseaua de Centură a Oradiei, îşi face treaba-n dorul lelii. Nici măcar de treburile mai puţin costisitoare nu suntem în stare să ne achităm aşa cum trebuie. Responsabilii-drumari s-au obişnuit să ne invoce eternul motiv pecuniar... Aşa să fie, oare?

Trimite articolul

X

Lumini şi umbre. Şi la propriu, şi la figurat. Aşa poate fi definită şoseaua ce ocoleşte Oradea, pe traseul străzilor Podului – Densuşianu – Sântandreiului şi Ogorului. Străzile Podului – Densuşianu – Calea Sântandreiului arată excelent azi datorită modernizării şi extinderii la patru benzi. Însă şi pe acest tronson avem un punct nevralgic: zona Podului Densuşianu. Întrucât podul e doar pe două benzi iar asfaltul arată horror în zonă, în orele cu trafic intens circulaţia se strangulează subit. Trecând peste acest lucru, cu promisiunea dublării podului, putem spune că în partea de vest – sud-vest, Centura arată precum o autostradă.

Lipsuri jenante

Problemele Centurii orădene apar pe strada Ogorului. Tronsonul Selgros – Metro (CET II) e încă în lucru, deşi a fost redeschis circulaţiei iar asfaltul turnat s-a lăsat pe alocuri, căscându-se denivelări şi gropi.

Ne vom referi însă acum în primul rând la porţiunea dintre Real (DN 79 Oradea – Arad) şi Selgros (DN 76 Oradea – Deva). E o şosea pe două benzi, inaugurată în timpul administraţiei Filip. Lăudabile eforturile Primăriei de la acea vreme. Azi însă, acest tronson e martorul celor mai multe accidente de circulaţie, multe dintre ele mortale. Putem da vina pe lipsa iluminatului stradal, însă aici Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale are o scuză: se are în vedere lărgirea la patru benzi şi pentru acest tronson, astfel încât acum nu e oportună montarea unor stâlpi de iluminat.

Dincolo de acest aspect, mai sunt câteva lucruri deranjante, ce ţin strict de întreţinerea drumului. În primul rând faptul că bordurile alveolelor nu sunt vopsite, decât chiar la capete, gest ce trădează superficialitatea celor de la Drumurile Naţionale. Ce să mai vorbim despre vopsea reflectorizantă, utilă îndeosebi noaptea… Nu puţini au fost şoferii care au „încălecat” acele alveole de pe axul drumului, nefiind preveniţi de către administratorul drumului de lăţimea neobişnuit de mare a unora dintre aceste formaţiuni. Apoi, tronsonul nu a mai fost trasat de o groază de timp. Privind tot prin prisma lipsei luminii, ar fi fost normal ca această şosea pe care se desfăşoară traficul internaţional la intrarea şi ieşirea din ţară, plus o parte din traficul citadin, să aibă parte de o trasare reflectorizantă.

De multe ori indicatoarele din intersecţii au fost prea puţin vizibile pe timp de noapte în timpul iernii. Noroiul aruncat constant dintre roţile maşinilor mari s-a depus pe aceste indicatoare. Noroc că a venit primăvara şi vom avea tot mai multă lumină.

Barele de protecţie de pe marginea carosabilului nu au mai „văzut” vopsea de ani buni. Azi, sunt mâncate de rugină. Praful şi noroiul s-au întărit demult pe aceste bare, odinioară roş-albe. Mai mult, pe alocuri acestea prezintă distorsiuni severe, urmare a unor accidente rutiere. Tot mai dese, de altfel.

Unele alveole sunt „ştirbe”, lipsind borduri. În aceste situaţii nici măcar capetele alveolelor nu au mai putut fi vopsite. În schimb, şi aici avem parte de destul noroi.

Banii, eterna scuză

L-am întrebat pe şeful secţiei Bihor a Drumurilor Naţionale, Ioan Piţurcă, cum explică delăsarea în ceea ce priveşte întreţinerea tronsonului pomenit. „Dacă ar fi banii care nu sunt…”, vorbeşte aluziv Piţurcă. Adică ni se transmite că nu mai avem bani nici pentru marcajul drumurilor!?

„Marcajele se fac o singură dată pe an. Indicatoarele există şi se curăţă. Şi eu trec seara pe acolo. Toate intersecţiile sunt semnalizate. Urmează să mai montăm ceva stâlpişori de dirijare în zona Real. Am vopsit capetele alveolelor”, ne spune Piţurcă, ca şi cum vopsitul câtorva borduri reprezintă procedura standard pentru marcarea unor drumuri ce susţin traficul internaţional…

În privinţa fondurilor alocate, e greu de crezut că nu sunt resurse pentru obţinerea de vopsea reflectorizantă şi a unor „ochi de pisică” ce se montează pe axul drumului şi în parapeţii de protecţie. Exemplul ungurilor e la doi paşi… Însă mai e o vorbă în popor: „copilul care nu plânge, nu primeşte ţâţă”. „Mama”, în acest caz, e Regionala de Drumuri şi Poduri Cluj.

CĂLIN CORPAŞ

Trimite articolul

X
Taguri:
alveole ,
centura oradea ,
Densuseanu ,
iluminat ,
ogorului

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    Succes important pentru CSM CSU Raiffeisen. Baschetbaliștii orădeni au învins liderul Grupei H în FIBA Europe Cup
    CSM CSU Raiffeisen Oradea a obținut a doua victorie în Grupa H a FIBA Europe Cup.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor plăti impozite duble. Primăria pregătește o procedură de legalizare
    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire nu trebuie să se teamă că vor avea automat impozite mai mari cu 100%.

    România

    AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete cumpărate
    Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Cultură

    Peste 7.000 de participanți la ediția a II-a „Higheghe și vin”, desfășurată în patru orașe bihorene
    A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani. Ar fi determinat-o să practice prostituția în Oradea
    Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 26.10.2026 - 30.10.2026 - PL Marghita + PL Oradea + PL Alesd + PL Rural
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X