Marţi artistul fotograf Mihaela Noroc şi-a lansat la Librăria Humanitas din Oradea albumul „Atlasul frumuseţii. Femeile lumii în 500 de portrete”. Este un proiect început cu aproximativ patru ani în urmă, care a crescut organic de-a lungul timpului, ajungând la 1,3 followers pe internet şi la albume apărute în română, engleză, germană şi japoneză, în curând şi în mandarină. Dorinţa ei este de a inspira şi pe alţii să îşi urmeze visul, să facă ceea ce le place.

De mică stătea tot timpul în atelierul tatălui ei şi picta alături de el, trăind mereu înconjurată de culori, şi de albume de artă. La 16 ani, tatăl ei i-a dat un aparat de fotografiat. Când călătorea, fotografia peisaje, dar ceva parcă nu ieşea. A simţit că trebuie să fotografieze oameni pentru că sunt mult mai interesanţi pentru ea. Dar la acea vârstă îi era frică să iasă pe stradă şi să îi abordeze. Aşa că a început cu fotografii cu mama şi sora ei. Fotografiile mamă – fiică i se par şi acum ceva special, mai ales că şi ea are o fiică de trei luni, Natalia, pe care abia aşteaptă să vădă cum o va schimba lumea.

A mers şi la Universitatea din Bucureşti la secţia foto-video dar ceva s-a întâmplat. Profesorii nu au încurajat-o şi după facultate a renunţat la fotografie, a spus că nu este pentru ea. A făcut o pauză de câţiva ani. Dar a revenit la fotografie prin călătorii. Era pasionată de călătorie înainte să apară acest proiect. Mergea împreună cu soţul ei departe de România, spre America de Sud, spre Asia, spre Africa.

„Fotografia este un mod foarte onest şi abrupt de a te descoperi pe tine. Când vrei să faci o fotografie înseamnă că pe tine te interesează profund ceva”, spune Mihaela Noroc.

În Etiopia, în 2013, a descoperit adevărata frumuseţe feminină şi consideră că acolo s-a născut de fapt proiectul. Femeile de acolo au o caracteristică aparte a fizionomiei. Apoi, după mai multe călătorii de o lună-două a hotărât ca toţi banii pe care îi are să îi pună deoparte pentru a călători mai mult.

Motivată de interesul oamenilor

Prima călătorie în jurul lumii a fost de 15 luni, din România până în Japonia, în care a putut să vădă transformările geografice pe chipurile femeilor. Când s-a întors, avea foarte multe fotografii şi era deja un proiect. A avut norocul ca proiectul să se viralizeze într-o noapte pe Facebook, pe Instagram, ajungând în toate colţurile pământului şi s-a trezit dimineaţa cu mii de mesaje. Oamenii îi dădeau sfaturi unde să meargă şi ce să fotografieze.

„Dacă oamenii sunt atât de interesaţi şi vor să vadă mai mult, am zis să vedem cum putem să facem. Nu a fost uşor, bani nu mai aveam. Am făcut o campanie de strângere de fonduri pe Indiegogo care a ieşit foarte bine. Am avut sprijin şi din partea românilor şi din partea străinilor”, explică Mihaela.

A plecat în noi călătorii mult mai intense. Dacă la început călătoriile au însemnat pentru ea descoperirea lumii şi a diversităţii, acum lucra strict la proiect. A constatat că în Europa era foarte simplu să fotografieze femei pentru că sunt foarte uşor de abordat. Dar când ajungea în alte zone ale lumii lucrurile se complicau.

„Ce este frumuseţea?” este o întrebare pe care o primeşte de foarte multe ori. „Cred că frumuseţea apare în orice. Eu am încercat prin proiect să democratizez cuvântul frumuseţe. Frumuseţea e de multe ori încadrată într-un barem, în standarde de simterie, de dimensiune şi suntem hrăniţi, vrem – nu vrem, cu acelaşi tip de imagine. Dar mie mi-a plăcut să descopăr frumuseţea în altceva, cum ar fi în relaţia mamă-fiică, în bunătate, în momente care spun că există speranţă pentru umanitate. Pentru fiecare frumuseţea poate fi altceva”, explică artista.

Pentru ea este foarte interesant să meargă pe stradă şi să descopere oamenii. Crede că ar putea să mai scoată o carte cu imagini pe care nu a reuşit să le facă din diferite motive. Fie că au refuzat femeile pe care a vrut să le fotografieze, fie că nu a avut aparatul de fotografiat la ea. Dar albumul „Atlasul frumuseţii” a fost un vis devenit realitate, făcut în mulţi ani de muncă continuă dar frumoasă. A fotografiat peste 2000 de femei şi a fost foarte greu să facă selecţia pentru carte.

La drum, cu Natalia

Acum vrea să plece la drum cu Natalia, fiica ei. Nu va fi uşor, spune ea, dar fără provocări s-ar plictisi. „Sper să plec la drum cât mai curând pentru al doilea album, care este important nu doar pentru mine, cât pentru fiica mea, pentru că vreau să se inspire din munca mea, să aibă un exemplu sănătos. Vreau să creez o lume mai bună pentru ea. Vreau să îi arat că lumea are foarte multe părţi pozitive”.

Un alt proiect al Mihaelei Noroc este Atlas B – muzeul atlasului frumuseţii. Va fi o casă în care doreşte să expună permanent cât mai multe imagini, care să fie la dimensiuni foarte mari pentru a fi o experienţă pătrunzătoare pentru privitor. Va fi undeva în România, nu ştie încă în care oraş, dar este un vis care îşi doreşte să se întâmple.

La finalul întâlnirii cu cititorii orădeni, Mihaela Noroc a răspuns la foarte multe întrebări. Aşa am aflat că cel mai greu i-a fost să ajungă în Afganistan, dar a vut noroc fiind ajutată de un rus. În drumurile sale s-a lovit de bariere lingvistice dar şi de tradiţii legate de liberatea de imagine a femeii. A mărturisit că nu a păţit niciodată nimic în călătoriile sale, doar în Chile i s-a furat telefonul.

De câte ori a vrut să renunţe la proiect, s-a agăţat de semne care o reporneau la drum, fie că erau e-mailuri, fie mesaje. Prin faptul că a făcut cunoscute unele poveşti, a reuşit să şi ajute prin strângere de fondruri. Nu a vrut să fotografieze niciodată bărbaţi pentru că nu rezonează cu aceştia.

În plus, spune ea, să fotografiezi bărbaţi este foarte uşor. Nu te vor refuza niciodată. Nu vor spune niciodată că nu vor să fie fotografiaţi pentru că nu sunt machiaţi, sau pentru că nu îi lasă mama, iubita sau soţia. Un bărbat, oriunde în lume are drept asupra lui şi a imaginii lui. Ceea ce nu este acelaşi lucru pentru o femeie. Întâlnirea de marţi cu cititorii s-a încheiat cu multe autografe şi fotografii.