Se întâmplă poate o dată în viaţă să ai parte de o asemenea călătorie la capătul pământului, dincolo de Ţara de Foc, la capătul cel mai sudic al Americii de Sud. Designerul Amalia Judea, profesor al Facultăţii de Arte din Oradea şi cunoscută şi prin agenţia sa de modele Amalia Fashion Models, s-a bucurat de această experienţă chiar la pragul dintre ani. Prietenul ei, francezul Jean Assan, quality manager al companiei Valeo Timişoara, i-a propus această călătorie, pe care designerul o consideră acum cea mai frumoasă exprienţă de viaţă.

„Nu am avut niciodată planuri să ajung în Antarctica. Fiind o persoană spontană, de obicei iau lucrurile aşa cum vin. Nu mă gandesc prea mult înainte să iau o decize. Am considerat că este o experienţă de o viaţă… şi aşa a fost. Prietenul meu adoră călătoriile, el a fost peste tot în lumea asta cu excepţia Antarcticii. Mi-a spus într-o zi: Ce zici, vii cu mine la capătul lumii? Normal ca am acceptat! Suna ca Aventura vieţii mele! Şi aşa a fost!”, povesteşte designerul.

Antarctica, al cincilea continent ca marime dintre cele şase ale Terrei, este cel mai sudic şi mai rece continent, fiind pentru prima oară detectat la începutul secolului al XIX-lea. Acoperit aproape în totalitate de gheaţă şi fără a avea o populaţie umană stabilă, Antarctica înconjoară Polul Sud. Multe ţări îşi menţin permanent staţiile de cercetare pe continent.

[eadvert]

Prin cea mai periculoasă strâmtoare

Amalia Judea şi-a făcut bagajele cu cât mai puţine lucruri posibile şi a plecat spre capătul lumii. După trei zile de călătorit a ajuns în Ţara de Foc, în oraşul-port Ushuaia. De acolo aventura a început pe un vas ce a făcut trecerea de pe continentul sud american în Antarctica prin strâmtoarea Drake, întruntând curentul circumpolar antarctic.

„Multă lume ştie că această strâmtoare este una dintre cele mai periculoase din lume, este locul în care sunt cele mai mari furtuni, cel mai periculos loc pentru navigaţie. Nu multe nave pot trece pe aici şi doar cele cu tonaj foarte mare. Navele care trec strâmtoarea Drake trebuie să înfrunte curentul circumpolar antarctic.

Aici se întâlnesc Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. Nu a fost uşor să stai două zile pe un vas care sălta pe valuri de 10 metri. Aveam senzaţia că sunt într-un roller coaster. Două zile şi două nopţi într-un balans continuu… toate se mişcau… şi bineînţeles nu m-a ocolit răul de mare. Rar vedeai oameni pe punte. Cam toată lumea stătea în cabină.

Era o provocare să stai în picioare. Şi acum resimt dinamica valurilor. Dar era fascinat… Ştiam că e un loc unic. După două zile şi două nopţi de furtună puternică brusc totul se linişteşte… ca o magie marea devine calmă, transparentă, albastră, curată ca o oglindă”.

Atunci a văzut pentru prima dată Antarctica şi a uitat complet de tot răul de pe navă, pentru că spectacolul era incredibil. „Munţi albi, gheţari, icbergurile care defilează în jurul tău cu forme din ce în ce mai interesante, unele de dimensiuni mici, altele ca nişte blocuri, iar unele chiar de dimensiunea unor oraşe. Peisajul este desprins dintr-o poveste pe care greu aş fi putut să mi-l imaginez. Eram copleşită de frumuseţea asta sălbatică”.

 

În coloniile de pinguini

Urma să pună piciorul pe un nou continent, Antarctica. Pe vas s-a făcut o pregătire specială, s-a dat încălţămite specială, echipament special. Îna sală de pregatire se dezinfectează încălţămintea pentru că nu ai voie să mergi altfel pe continent. Pe traseu sunt locuri speciale în care se pot vizita coloniile de pinguini. În Antarctica sunt şapte specii de pinguini: Imperiali, Regali, Adelie, Chinstrap, Rockhopper, Gentoo şi Macaroni.

„Sunt extrem de prietenoşi şi curioşi la fel ca noi. Noi ne uitam cu curiozitate la ei, iar ei se uitau la noi. Am văzut mai multre colonii de pinguini, lei de mare, diferite specii de păsări, albatroşi… Era o regulă de circulaţie: dacă vine un pinguin trebuie să îi dai prioritate. El este acasă, noi suntem musafiri. Dar ce era interesant e că se opreau din drum şi se uitau la noi, apoi îşi continuau traseul. Erau pinguini care se luau după şirul de oameni ca şi cum ar face parte din echipă. Sunt aşa de drăguţi că îţi vine să îi iei acasă, dacă nu ar mirosi aşa de rău.”

Liniştea continentului alb este perturbată doar de gălăgioşii pinguini care „se ceartă” între ei, şi câteodată, ca un tunet uriaş, se aude cum se desprinde o bucată de gheţar şi se naşte un nou icberg în locul unde soarele nu apune niciodată. „Încălzirea globală e reală şi rapidă. Am vazut asta.. probabil în curând continetul alb va dispărea… Ce am observat ca şi o curiozitate este că umbrele adânci în Antarctica sunt de un albatru ceruleum intens, parcă ar fi o lumină albastră în adâncul zăpezii. Iar structura zăpezii este alta decât cea pe care o ştim noi. Este formată din cristale mai mari. Am construit un mic om de zăpadă pe coasta Antarcticii care a rămas acolo cu o parte din inima mea…”, spune cu nostalgie Amalia Judea.

Vaporul lor era urmărit nu doar de iceberguri plutitoare ci apareau în larg şi spectaculoasele balene.

„Erau exact aşa cum îmi imaginam din cărţi. Vedeam cum ţâşneşte apa şi apoi se vedea corpul balenei şi coada. E un spectacol aparte să vezi aceste creaturi uriaşe aproape”.

„Lumea dansează pe stradă”

La întoarcerea din Antarctica, s-au oprit în Buenos Aires, în contrast maxim cu continentul alb. Pe cât de imaculată, sălbatică şi intangibilă era Antarctica, pe atât de agitat, colorat şi plin de viaţă era oraşul Buenos Aires, mai ales acum, după Campionatul Mondial, când toată lumea avea tricouri cu numărul 10, ca al lui Messi, chiar şi căţeii.

„Lumea dansează pe stradă, bătrâni, tineri, graşi, slabi, nu avea importanţă. Important era momentul acela de viaţă pe care îl trăim, o explozie de vitalite”, spune designerul.

Călătoria a durat în total 12 zile, din care patru au fost pe vas, prin strâmtoarea Drake, şi cinci au fost pe continentul alb.

„Povestea asta este fără sfârşit pentru că sunt multe senzaţii de descris, doar că este foarte dificil să pui în cuvinte aceasta magie. Trebuie văzut. Cum totul se termină, m-am întors de la capătul lumii la viaţa normală, dar cu o experienţă unică, şi cum se spune, după asta nici măcar nu mi-ar părea rău dacă mor. Nu că aş dori asta, dar nu am nici un regret”, mărturiseşte la final Amalia Judea.

De câteva zile s-a întors în Oradea, dar cu sufletul e încă acolo, în Antarctica. Cu siguranţă experienţa unică o va inspira în viitoarele sale creaţii.