Nimic nu a mai rămas din onorurile de altădată. Poeţi, artişti de geniu ai României, adevărate valori recunoscute ca atare după trecerea în nefiinţă, au sfârşit în condiţii greu suportabile.
Un asemenea destin pe care nimeni nu l-ar fi întrezărit pare să-l aibă şi cel care în perioada 1996-2005 era sculptorul Ministerului Apărării, bihoreanul care a avut şansa de a lucra cu cel mai mare sculptor contemporan din secolul XX după Brâncuşi, George Apostu.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în 1987, la clasa lui Paul Vasilescu şi Horia Flămându. „Dan Gavriş s-a afirmat foarte curând ca artist cu o viziune plastică proprie. Iniţierea sa în sculptură se petrecuse înainte de facultate, pe când Gavriş lucra pentru George Apostu. Contactul cu acest prim maestru l-a marcat spiritual profund, mai ales în sensul eliberării de figurativ şi de narativ şi al căutării unor matrici compoziţionale cât mai simple. Forţa telurică a formelor concentrate generate de Apostu a funcţionat la Gavriş ca o schemă ordonatoare şi pacificatoare. Energii multiple convocate de Gavriş în lucrări de inspiraţie creştină se concretizează în motive riguros repetitive, abstracte, a căror vibraţie accentuează expresivitatea suprafeţelor. Silueta sculpturilor sale este atent studiată după principiile minimalismului, în vreme ce planurile reduse sunt tratate bogat, incluzând şi intervenţia culorii după retorica op-art”, spunea criticul de artă Doina Mândru despre sculptorul născut la Hăuceşti, comuna Chişlaz.
„Înțelegeți-i arta, e curată Înălțare!”
Întotdeauna, sculptorul Dan Gavriş a privit rugăciunea şi sculptura ca pe un tot, mărturisind într-un interviu că „amândouă au o desfăşurare în timp şi apoi în profunzime, în trăire”. Una dintre seriile de lucrări sub semnătura lui Dan Gavriş poartă titlul „O lume sub semnul Crucii”, iar o altă serie, „Duhul Sfintei Treimi”.
Sunt puţine referinţe despre arta lui Dan Gavriş, dar cei care o cunosc vorbesc cu multă pasiune despre sculpturile sale. Este şi cazul lui Marius Tiţa, care spunea despre sculptorul bihorean că „arde mai iute decât lemnul în care cioplește, se arde pe sine, până când nu vom mai avea decât arta și amintirea sa. Este un sculptor de mare viziune. Vede psalmi și scoate structuri inimaginabile din trunchiuri de copaci.
Am citit revelația pe chipul unor arhitecți când am spus că sculpturile sale sunt machete de orașe ale viitorului. Așa, cât noi de mari, sunt de anvergura unei case până la nori. Apoi ne întoarcem la citirea celor sfinte, la literele și desenele lui Brâncuși, la îngeri și heruvimi, la fantasticul Crist ca un desen țărănesc de frescă bisericească.
Totul este viziune, este chemare și ardere în opera lui Dan Gavriș. Nu este niciun pic de loc pentru calcule pământești și trăiri nesincere. Este artă revelată în stare pură, mângâiere de artist prin destin și blestem, cald precum lemnul, respectuos precum piatra, delicat precum ceramica. Nu vă fie frică de Dan Gavriș și, mai ales, înțelegeți-i arta, e curată Înălțare!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!