Incidența cancerului de prostată este extrem de crescută, fiind al treilea ca incidență la nivel mondial după cel pulmonar și cel colorectal, dar diagnosticat precoce și tratat corespunzător, duce la o rată a mortalității mult diminuată comparativ cu celelalte tipuri de cancer.
Statisticile arată că un număr de 4 din 5 cazuri de cancer al prostatei sunt diagnosticate în cazul bărbaților trecuți de 70 de ani. Simptomele pe care pacienții le pot prezenta sunt dificultăți la urinare, urinare nocturnă și jet cu presiune scăzută, dureri, senzația de golire incompletă a vezicii la o urinare.
Cancerul de prostată este de obicei luat în calcul pe baza tușeului rectal anormal și/sau în cazul nivelului crescut al antigenului specific prostatic (PSA), examenul fiind completat de măsurarea ecografică a volumului prostatic. Diagnosticul de certitudine se susține însă prin rezultatul histopatologic al pieselor recoltate prin puncția biopsie prostatică (PBP).
Puncția biopsie de prostată (PBP) se va face selectiv, pacienților cu indicație pentru aceasta și implică recoltarea unor probe tisulare prostatice (între 6 și 36) sub ghidaj ecografic, procedură minim invazivă, ce poate fi efectuată în ambulator sub protecție antibiotică profilactică. Acest tip de procedură de diagnostic e realizată la MedLife Oradea de către medicii urologi Dr. Buzlea Călin, Dr. Purza Darius, Dr. Jovrea Daniela și Dr. Luncan Sorana.
Puncția biopsie prostatică decurge în general fără complicaţii. Cele mai frecvente dintre acestea pot fi inflamații locale tratabile medicamentos sau microsângerări. După efectuarea procedurii este permisă reluarea imediată a alimentaţiei, indicațiile și recomandările postprocedurale fiind exprimate pacientului de către medicul curant.
La MedLife Oradea, puncția biopsie de prostată costă 750 lei, iar programarea se face telefonic, la numărul 0259 960.
Advertorial! CH: 11452
Citiți principiile noastre de moderare aici!