BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția de Asistență Socială Oradea a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024. Acesta a fost marcat de o serie de modificări legislative

Direcția de Asistență Socială Oradea a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024. Acesta a fost marcat de o serie de modificări legislative

De Mădălina Cristea
la 20 February 2025 10:00 Reactualizat la: 20 February 2025 15:04

Direcția de Asistență Socială Oradea a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024. Acesta a fost marcat de o serie de modificări legislative

Foto: oradea.ro
20 February 2025 10:00 Reactualizat la: 20 February 2025 15:04
Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO), Anca Grama, a prezentat, joi, raportul de activitate al instituției pentru anul 2024.
Scris de Mădălina Cristea - Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO), Anca Grama, a prezentat, joi, raportul de activitate al instituției pentru anul 2024.

Trimite articolul

X

Anul 2024 a fost marcat de o serie de modificări legislative, printre care se numără legea asistenței sociale, legislația pentru vârstnici și pentru copii, dar cea mai importantă fiind venitul minim de incluziune, acordat în baza legii 196/2016, care a intrat în vigoare și a fost aplicat din ianuarie 2024.

Venitul minim de incluziune este un program unic de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile vulnerabile să depășească obstacolele financiare pe care le întâmpină și să își îmbunătățească viața.

Acesta conține un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii precum ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația, sănătatea și locuirea, toate contribuind la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială. Venitul minim de incluziune are două componente:

  • sprijin pentru familiile cu copii: se acordă familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani și are drept scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, înlocuind alocația pentru susținerea familiei;
  • sprijin pentru incluziune: are drept scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială, înlocuind ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.

Se acordă persoanelor singure sau familiilor care realizează un venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege. În funcție de nivelul venitului de care dispune familia sau persoana singură, precum și de alte criterii, cum ar fi componența familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea la educație, se acordă unul sau ambele ajutoare financiare care alcătuiesc venitul minim de incluziune.

„Înainte, ajutoarele sociale erau destinate strict persoanelor fără venituri. Acum, ce aduce nou acest program este tocmai ideea de a-i ajuta și încuraja și pe cei care lucrează, dar care au venituri foarte mici și persoanele vârstnice, pentru că, pentru prima dată în această legislație, apare definită persoana vârstnică, adică persoana peste 65 de ani care nu are venituri. Totodată, ca o noutate, pentru că înainte persoanele care erau încadrate într-un grad de handicap și aveau indemnizație pe handicap ușor, mediu, accentuat sau grav nu intrau în calculul venitului pe familie, deci nu puteau beneficia de ajutor social, din cauza faptului că luau indemnizația de handicap. Acum, indemnizația de handicap este exceptată”, a explicat Anca Grama.

Foto: DASO

Beneficii sociale acordate în anul 2024:

  • numărul mediu lunar de dosare aflate în plată este de 186 de dosare și 383 de persoane beneficiare de venitul minim de incluziune/lună;
  • lunar, un număr mediu de 81 de persoane apte de muncă, beneficiare de venitul minim de incluziune, au fost propuse pentru efectuarea unor acțiuni sau lucrări de interes local;
  • au fost aprobate 128 de solicitări de ajutor de urgență, suma totală acordată fiind de 200.000 de lei;
  • aproximativ 84 de persoane au beneficiat de cantină socială/pe lună;
  • 14 înmormântări gratuite pentru cadavrele cu identitate necunoscută sau fără aparținători.

„Am avut pe anul trecut 186 de dosare depuse pentru venit minim de incluziune, de care au fost beneficiare 383 de persoane. Raportat la populația municipiului Oradea situația este una obișnuită”, a menționat directorul executiv al DASO.

În anul 2024, 1074 de persoane au beneficiat de ajutoare de încălzire, majoritatea beneficiarilor fiind vârstnici. Numărul acestora este în scădere, în anul 2022 fiind 2010 beneficiari, iar în 2023, 1450.

În ceea ce privește alte beneficii acordate de către DASO în anul 2024, s-a realizat plata salariului pentru 270 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav și au fost plătite 1973 de indemnizații lunare. În primăvara anului 2024, 250 de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități au participat la două sesiuni de instruire, în care s-au dezbătut teme de interes pentru aceștia.

Programe derulate în comunitate

„Alături de partenerii noștri, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, am continuat și în 2024, campania de informare și prevenție în școlile din Oradea, «Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine», în vederea informării și conștientizării cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri, de promovare a modalităților de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos și acces la consiliere psihologică gratuită la nevoie, campanie care se va desfășura pe tot parcursul anului școlar 2024-2025. În anul 2024, în cadrul acestui proiect au participat peste 200 de elevi de la diferite școli, colegii și licee din Oradea”, a povestit Anca Grama.

Programul gratuit de suport psihologic și educațional „Agenda familiei” a fost inițiat în 2023 și se adresează părinților care își doresc o relație mai bună cu copiii lor. Pe parcursul anului au avut loc întâlniri la care au participat zeci de părinți, dezbătându-se subiecte precum: parentingul dintr-o perspectivă psihologică, aspecte juridice ce vizează copiii, gestionarea unor situații intervenite ca urmare a divorțului părinților, absenteismul școlar, precum și educație financiară.

Creșa Oradea, unitate de învățământ cu personalitate juridică, aflată în subordinea DASO, are în structura sa 15 creșe, care funcționează cu program de zi, în anul școlar 2024-2025 fiind înscriși 859 copii.

Centrul de Zi pentru copiii proveniți din comunități marginalizate

Centrul este situat pe Calea Clujului, nr. 188 și are o capacitate de 60 de locuri, pentru copiii proveniți din comunități marginalizate, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Acesta și-a deschis porțile în aprilie 2024. Copiii din zona Gutenberg beneficiază de un spațiu generos unde se desfășoară activități educative, culturale, sportive și recreative, unde iau o masă caldă, toate acestea fiind menite să diminueze abandonul școlar, precum și să îmbunătățească nivelul de trai în rândul acestora.

„Centrul de Îngrijire de Zi de pe strada Lalescu, cu o capacitate de 65 de locuri, vine în ajutorul copiilor proveniți din familii numeroase, monoparentale, dezorganizate, prin oferirea de servicii sociale care constau în: îngrijire pe timpul zilei, acordarea a două mese pe zi, activități de tip after-school, educație, recreere, socializare, activități privind dezvoltarea deprinderilor de viață și orientare școlară. Activitățile desfășurate aici cu copiii au fost diverse, sărbătorirea Zilei Mondiale a Sănătății, Ziua educației, Ziua Mondială a Inimii, precum și o serie de vizite, la Grădina Palatului Baroc, la Palatul Vulturul Negru”, a afirmat directorul executiv.

Adăpostul de noapte a găzduit, în anul 2024, 152 de persoane, în creștere față de anul 2023. Beneficiarii au primit consiliere psiho-socială și de grup, sprijin și suport în vederea depășirii situației de vulnerabilitate, iar 69 de persoane au beneficiat de serviciile acordate în cadrul Centrului Comunitar Gutenberg. De asemenea, la Centrul Social Dignitas, 28 de tineri proveniți din centre de plasament au beneficiat de servicii de cazare, suport în găsirea și menținerea unui loc de muncă și de consiliere psiho-socială individuală.

Cabinetele medicale școlare

În anul 2024, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” a fost inaugurat un nou cabinet stomatologic, care s-a alăturat celor deja existente la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”. Aceste cabinete oferă servicii stomatologice tuturor elevilor din unitățile de învățământ din municipiul Oradea. De asemenea, pe parcursul anului 2024, personalul medical școlar a furnizat asistență medicală preventivă și curativă pentru antepreșcolari, preșcolari, elevi și studenți din oraș.

La finalul conferinței de presă, directorul executiv a prezentat obiectivele DASO pentru anul 2025:

  • autorizarea, acreditarea și deschiderea celei mai mari creșe din Oradea, situata pe Strada Ion Irimescu din cartierul Nufărul;
  • amenajarea și dotarea, în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea, a unui cabinet medical stomatologic la Școala Gimnazială nr. 16;
  • dezvoltarea serviciilor de asistență comunitară acordate persoanelor vârstnice și celor vulnerabile, din municipiul Oradea;
  • dezvoltarea unor programe sociale în beneficiul seniorilor și copiilor din municipiul Oradea;
  • creșterea capacității serviciului de cazare a persoanelor fără adăpost și îmbunătățirea condițiilor igienico-sanitare;
  • dezvoltarea serviciilor psihologice de consiliere acordate persoanelor vulnerabile din municipiul Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
2024 ,
asistenta sociala ,
DASO ,
raport
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    FOTO
    Campionul din ring! „Pentru mine boxul a devenit un mod de viață, te face om, te ajută să te dezvolți”
    Performerul anului în boxul orădean este fără îndoială Mădălin Călugăr. Câștigător al Cupei României la 46 de kg la Drobeta Turnu Severin, în mai și campion național la 48 kg, la Oradea, pugilistul de la CS Crișul Oradea a confirmat și pe plan european.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Trenurile revin pe liniile din Bihor: CFR estimează redeschiderea a 183 km de cale ferată
    CFR S.A. estimează redeschiderea circulaţiei feroviare pe tronsonul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor până la finalul lui 2026.

    România

    Bolojan a declarat: Investițiile în energie mai ieftină pot aduce stabilitate și locuri de muncă bine plătite
    Ilie Bolojan afirmă că, după reforma administrativă și buget, România trebuie să se axeze pe investiții în energie pentru stabilitate economică. 1

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Tragedie în Elveția: un tânăr român de 18 ani, printre victimele incendiului din Crans-Montana
    Un tânăr român de 18 ani a murit în incendiul din Crans-Montana, peste 40 de persoane au decedat și 115 au fost rănite.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenție la polei. Cod Galben de ninsori, lapoviță și vizibilitate redusă în județul Bihor
    Meteorologii au emis o informare meteo pentru județul Bihor, valabilă între 4 ianuarie, ora 10:00, și 6 ianuarie, ora 10:00, cu precipitații, zăpadă, polei și vânt puternic, mai ales la munte.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Închis în Italia, un orădean a fost condamnat pentru alte furturi comise în țară
    Adam Chereș, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Oradea, a cărui extrădare a fost refuzată de Justiția italiană pe motiv că există riscul „să fie supus unor condiții inumane” în închisorile din România, a primit o nouă pedeapsă pentru furt, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.