Poliţiştii bihoreni s-au sesizat din oficiu şi i-au depistat pe cei doi în februarie 2012, în timp ce, în cadrul unei manifestări publice, deţineau fiecare câte un computer pe care erau reproduse opere muzicale, susceptibile a fi mărfuri pirat, cu scopul utilizării acestora prin comunicare publică. În urma efectuării percheziţiei în sistem informatic, au fost identificate toate operele de creaţie intelectuală reproduse pe suporturile menţionate, respectiv diverse opere muzicale şi programe pentru calculator. De asemenea, pe computerele celor doi erau stocate şi utilizate programe cu ajutorul cărora se desfăşurau activităţi de tip „file sharing”. Totodată, s-a constatat existenţa unor fişiere care demonstrează activitatea de descărcare şi punere la dispoziţie de fişiere. Prejudiciul provocat astfel titularilor drepturilor de autor şi ai drepturilor conexe este de peste 14.000 Euro. Poliţiştii au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.
DJ fara drepturi de autor
Poliţiştii SIF au finalizat cercetările faţă de I.M.D., de 21 de ani, din Şinteu şi împotriva lui P.A., de 33 de ani, din Aleşd, suspectaţi de comiterea unor infracţiuni la legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Președintele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a anunțat o măsură nouă destinată protecției și informării consumatorilor, în cadrul evenimentului Maratonul Profit.ro „Securitate energetică 2026”, desfășurat pe 26 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Adolescentul de 17 ani, acuzat că a mințit în fața judecătorului care analiza dosarul prietenei sale - eleva care l-a înjunghiat pe un pedagog de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea chiar în biroul directoarei școlii, și-a aflat pedeapsa pentru mărturia strâmbă pe care a depus-o.
Cultură
Invitaţii ediţiei a III-a au fost actrița Tania Popa şi istoricii Virgiliu Țârău şi Ottmar Trașcă. Moderatorul dezbaterilor a fost istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultimul punct al vizitei oficiale de o zi efectuate în România de premierul Slovaciei, Robert Fico, s-a consumat la Oradea, unde a venit însoțit de premierul Ilie Bolojan și șeful Cancelariei primului- ministru, Mihai Jurca.
FC Bihor
O dată cu prezentarea oficială a lui Sorin Paraschiv ca director sportiv la FC Bihor a fost anunțată și intenția lui Ioan Hora de a urma acest curs organizat de Federația Română de Fotbal.
BIHON Sport local
Tot mai mulți tineri cu origini românești născuți în străinătate se remarcă în special în fotbal. Fie că ajung să joace pentru naționalele țărilor de adopție (cazul Daniliuc, Florucz, etc) sau sunt chemați să evolueze pentru România, țara de origine a părinților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!