[eadvert]

Accidentul rutier grav petrecut în zona localității Poieni s-a soldat cu decesul a două persoane. O alta, în stare gravă, a fost transportată la spital.
Conform ISU Cluj, echipajele de prim-ajutor au găsit două persoane încarcerate în microbuz, alte trei fiind blocate ușor. Șoferul autotrenului a reușit să iasă singur din cabină.
ISU a demarat operațiunile de descarcerare, astfel că au extras cinci victime, două fiind în stare gravă.
Un alt bărbat a intrat în stop cardio-respirator și s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicii au constatat decesul celor două victime, doi bărbați în vârstă de 54 și 32 de ani.
Un al treilea bărbat a fost intubat de medic în ambulanța SMURD și transportat la spital. Alte trei victime conștiente, dar care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital.
La misiune au luat parte o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ, a informat actualdecluj.ro
Sursa: ISU CLUJ
UPDATE Sunt șapte răniți în accidentul de pe DN1. S-au ciocnit un TIR cu un microbuz
Trimite articolul
XEste groaznic cate accidente cu morți se întâmplă la noi și nu se face nimic pentru prevenirea lor.
-
Mulțumiți lui Băsescu!știți cine a zis următoare afirmație? “AM SĂ VĂ SCOT EU DIN CAP SINDROMUL AUTOBENZILOR “a și făcut-o când a anulat contractul cu Bektal.