Puțini, tot mai puțini sunt cei din generația care, între anii ’60 ai trecutului veac și primii zece, cel puțin, ai acestuia, au fost activi, prezenți în spațiul artistic orădean. Pleacă, împăcați sau triști, unul după altul…

[eadvert]

Stanca Ponta, strălucit filolog din Școala de la Timișoara, poetă remarcabilă, ignorând notorietatea și publicarea, dar lăsând în urmă zeci de mici bijuterii literare, (puține au ajuns în revista Familia) și-a început activitatea la Teatrul de Stat din Oradea, apoi la Teatrul de păpuși (Arcadia), ca secretar literar, după o scurtă ucenicie la Teatrul din Arad.

Propunerile ei de repertoriu, solid argumentate, observațiile critice, adesea fără menajamente, au condus la un bun renume al teatrelor în plan național.

La Teatrul destinat copiilor a scris scenarii sau versuri pline de sensibilitate pentru câteva spectacole sau pentru muzica coloanei sonore.

Cu inteligența, talentul, sensibilitatea, gustul ei artistic, simțul sigur al valorii, curiozitatea, seriozitatea profesională, dar și permanenta neliniște, ea a contribuit cu echipele artistice din care îi făcea nespusă plăcere să spună că face parte, la menținerea cât mai sus a ștachetei artistice.

Acum, când ne despărțim de ea, să-i spunem, cu tandrețe, cu dragoste, să aibă un drum senin spre Înaltul Cer, spre veșnicie, să-și găsească liniștea, după ani lungi de suferință… Drum lin în lumină, Stanca!

Colegii și prietenii de la Teatrul Regina Maria