BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dosarul DNA cu șpaga din vama Borș, pentru moldoveni: „Nu e nicio problemă, vii cu 50 de fiecare și cu asta basta!”

Dosarul DNA cu șpaga din vama Borș, pentru moldoveni: „Nu e nicio problemă, vii cu 50 de fiecare și cu asta basta!”

De Cristina Ghilea
la 20 March 2023 17:34 Reactualizat la: 20 March 2023 14:38
2 Comentarii

Dosarul DNA cu șpaga din vama Borș, pentru moldoveni: „Nu e nicio problemă, vii cu 50 de fiecare și cu asta basta!”

20 March 2023 17:34 Reactualizat la: 20 March 2023 14:38
13 lucrători vamali și 14 agenți ai Poliției de Frontieră au fost trimiși în judecată în urma unei anchete a DNA, derulate pe vămile cu Republica Moldova respectiv vama Schengen, cu Ungaria.
Scris de Cristina Ghilea - 13 lucrători vamali și 14 agenți ai Poliției de Frontieră au fost trimiși în judecată în urma unei anchete a DNA, derulate pe vămile cu Republica Moldova respectiv vama Schengen, cu Ungaria.

Trimite articolul

X

Faptele au fost documentate de DNA în 2020-2021, perchezițiile și ridicarea persoanelor cercetate de la muncă și de la domicilii au avut loc în ianuarie 2023. Din lotul de 27 de persoane, patru polițiști de frontieră au fost găsiți în Borș, ceilalți sunt din PTF din PTF Sculeni – Iași, Albița – Vaslui, Oancea – Galați, Stânca – Botoșani.

[eadvert]

DNA a folosit agenți sub acoperire, dotați cu aparatură video și audio pentru a documenta infracțiunile de primire de mită. Oamenii DNA au pretins că sunt șoferi care transportă cetățeni moldoveni la muncă în țări Shengen respectiv că acești cetățeni nu au toate documentele necesare trecerii graniței.

Conform rechizitoriului, au primit mită polițiști români, moldoveni și maghiari deopotrivă. În schimbul banilor, aceștia au omis să verifice temeinic actele de tranzit ale cetăţenilor extra-comunitari.

Ancheta arată că sumele încasate pe vămile cu Republica Moldova sunt incomparabil mai mici față de cele percepute în Borș, care e și vamă Schengen – 20 de euro față de 100 sau 250 de euro. Conform documentului furnizat de DNA, cei din Borș au fost cercetați pentru trafic de influență, în cazul lui Petru Daniel Moș – agent șef de poliție, respectiv pentru luare de mită, în cazul lui Cosmin-Casian Măduța, a lui Ioan Mălălin Țărău respectiv Marius Gelu Șereș. Faptele de care sunt acuzați sunt descrise în rechizitoriul pe baza căruia s-a făcut trimiterea în judecată.

„Una la tot!”

Anchetatorii transmit că, în 2 iulie 2021, dimineața, în jurul orei ora 6:50, investigatorul sub acoperire s-a prezentat în Borș, la volanul unui Mercedes, însoțit de șase cetățeni moldoveni, trei cu pașapoarte biometrice moldovenești și trei cu cărți de identitate românești.
A prezentat documentele lucrătorului Poliției de Frontieră, agentul șef de poliție Petru Daniel Moș, care l-a întrebat unde duce pasagerii, dacă au contracte de muncă și vize de ședere.

„Investigatorul i-a răspuns că aceștia se deplasează în Polonia, au contracte de muncă, dar nu au vize de ședere în țara respectivă”. Agentul șef i-a spuns că „la unguri e problemă cu pașapoartele biometrice și că nu va fi lăsat polițistul maghiar să treacă mai departe. Investigatorul i-a răspuns acestuia că asta e situația și că trebuie să încerce să treacă cu persoanele respective, moment în care acesta i-a spus să meargă cu autoturismul mai în față, să verifice și polițistul de frontieră din Ungaria, după care să parchez în parcare”, se arată în rechizitoriu.

Și agentul de poliție maghiar i-a spus să tragă mașina în parcare, după ce i-a verificat autoturismul în compartimentul pentru bagaje.

„În timp ce aștepta să i se înapoieze documentele, investigatorul a intrat într-o discuție cu un alt conducător auto ce aștepta la control cu privire la sumele de bani ce se dau polițiștilor de frontieră români și maghiari în diferite puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, pentru a facilita trecerea persoanelor cu pașapoarte emise în Republica Moldova. La scurt timp după această discuție, investigatorul a mers spre polițistul de frontieră român Moș Petru Daniel și, în momentul în care s-a apropiat de el și l-a întrebat cum face cu polițistul maghiar, inculpatul Moș Petru Daniel afirmând „Una la tot”, expresie pe care a repetat-o de trei ori, pentru a se asigura că investigatorul a înțeles la ce se referă. Apoi a afirmat „Du-te după asigurare!”.

DNA consideră că „prin modalitatea în care inculpatul Moș Petru Daniel a pretins suma de 100 euro, acesta a lăsat să se creată că are influență asupra polițiștilor de frontieră maghiari, din cadrul aceluiași punct de trecere a frontierei și că îi va determina pe aceștia să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să permită intrarea în spațiul Schengen a unor persoane din republica Moldova, cu pașapoarte biometrice și care nu ar fi îndeplinit condițiile de intrare în spațiul Schengen”.
Șoferul sub acoperite a pus 100 euro în asigurarea auto și a dat-o agentului la fereastra ghișeului. Ulterior, a primit actele mașinii și asigurarea, din care lipseau banii, de la un polițist maghiar. A părăsit vama și a intrat în Ungaria.

„Vii cu 50 de fiecare și cu asta basta”

În cazul lui Măduța Cosmin Casian, agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Borș, acuzația este de luare de mită, după un episod din 14.07.2021.
În dimineața zilei, un investigator sub acoperire s-a prezentat cu autoturismul Mercedes Benz, la vama Borș, însoțit de cinci moldoveni cu pașapoarte biometrice.
A prezentat documentele agentului șef adjunct de poliție Țărău Mădălin Ioan.

„Autovehiculul a fost parcat în zona apropiată ghișeelor/birourilor din punctul de frontieră. La scurt timp, la investigatorul cu identitate atribuită a venit agentul șef adjunct de poliție de frontieră Țărău Mădălin – Ioan și l-a întrebat dacă știu care e „povestea cu ăștia”, făcând referire la pasagerii cu pașapoartele biometrice. Investigatorul a răspuns că cunoaște situația, în sensul că ar fi ceva probleme cu pașapoartele moldovenești, la care Țărău Mădălin Ioan a spus „…nu e nici o problemă, vii cu 50 de fiecare și cu asta basta”, se arată în rechizitoriu.

Șoferul sub acoperire a pus în asigurarea mașinii 250 de euro și s-a dus, astfel, la ghișeul din vamă. Agentul Țărău l-a condus către un alt ghișeu/birou, unde a vorbit ceva cu colegul lui, agentul șef de poliție, Măduța, care a și primit documentul în care se afla și suma. După 30 de minute, șoferului i s-a spus că „e bine” respectiv „Du-te, stai la mașină că imediat ți le dau. Bine?”.

„La scurt timp, la investigator a venit un lucrător al Poliției de Frontieră din Ungaria, care i-a înmânat documentele, respectiv asigurarea autoturismului în care nu se mai afla suma remisă anterior, spunându-i că totul este în regulă, la ora 8:25 fiind astfel finalizate procedurile de verificare în punctul de trecere a frontierei”, se arată în rechizitoriu.

„Aicea ai… 5×5. 50… de cap”

În 24.07.2021, de asemenea în schimbul din vamă de dimineață, în jurul orei 8:37, a fost „imortalizat” și agentul șef principal de poliție Șereș Marius – Gelu.
Investigatorul sub acoperire s-a prezentat în vamă cu cinci persoane din Republica Moldova, cu pașapoarte biometrice. La 8:44 a prezentat documentele personale, iar agentul Gelu Șereș „a venit la ușa laterală a autoturismului, a verificat persoanele, a luat documentele acestora pentru a fi înregistrate, a venit în spatele autoturismului pentru a verifica compartimentul bagajelor și, făcând afirmația „deci aicea ai… 5×5. 50… de cap”, i-a pretins investigatorului cu identitate atribuită în mod expres suma de 50 (cincizeci) de euro de fiecare pasager, în total 250 de euro, sumă pe care investigatorul trebuie să i-o dea disimulată în asigurarea auto „în asigurare, da, da, da”, se arată în rechizitoriu.
Șoferul sub acoperire a tras mașina mai în față, în zona ghișeelor. Anchetatorii arată că „șoferul” a numărat chiar acolo 250 de euro în bancnote de 10 și 20 de euro. A pus banii în asigurarea autoturismului, pe care i-a predat-o personal lui Șereș.

„La ora 8:58, un lucrător al Poliției de Frontieră din Ungaria i-a înmânat toate documentele, inclusiv asigurarea autoturismului, în care nu se mai afla suma de 250 euro, i-a spus că totul este în regulă și că poate pleca, încheind și activitățile specifice controlului de frontieră”, arată anchetatorii DNA.

Procesul e pe rolul Tribunalului Vaslui, doi dintre inculpați sunt reprezentați de avocatul orădean Răzvan Doseanu. Aceasta consideră că, date fiind sumele vehiculate, DNA și-a depășit atribuțiile.

Începe procesul vameșilor: 13 lucrători vamali și 14 agenți ai Poliției de Frontieră, trimiși în judecată

Perchezițiile și arestările de la vama Borș, parte dintr-o amplă acțiune România – Moldova. Șpaga la vameșii moldoveni: între 100 și 900 euro, la români, mai puțin

Trimite articolul

X
Taguri:
bors ,
mita ,
politia de fontiera ,
rechizitoriul ,
spaga ,
vamesi

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Xxxxx says:
    March 21, 2023 at 10:53 am

    Tot ce nu pot dovedi confiscat case mașini etc chiar dacă e pe numele soției copilului asa poate se mai gândesc alții cu tentative asemănătoare.

    Reply
  2. Vamesii spagari. says:
    March 21, 2023 at 11:24 am

    Se stie de cand e lumea ca vamesii sunt spagari dar unii au protectie , se actioneaza doar cand se doreste de unii, iar altii sunt protejati probabil ca unii cotizeaza unde trebuie.

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Prima scufundare la −815 metri, în Avenul de sub Vârful Grind, cea mai adâncă peșteră cunoscută din România
    Printre cei 36 de participanți la expediția din Piatra Craiului s-au aflat şi doi speologi din Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Piața agroalimentară din Aleșd va fi modernizată cu peste 20 de milioane de lei. Se va construi și un drum nou
    Piața agroalimentară din Aleșd va trece printr-un amplu proces de modernizare.

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a legat două victorii și s-a impus în premieră pe terenul greu din Dumbrăvița
    Triplă premieră realizată sâmbătă de FC Bihor. A câștigat prima dată în acest sezon în deplasare și tot în premieră pe terenul Dumbrăviței (unde a pierdut precedentele două întâlniri), plus că a reușit să lege două succese în actualul campionat.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    „L-aş împuşca în fața legii!”. Un bărbat inculpat pentru șantaj a făcut scandal în sala de judecată
    Un incident petrecut la Judecătoria Beiuș, unde un bărbat judecat pentru șantaj i-a adresat cuvinte obscene și jignitoare procurorului de ședință, i-a adus individului încă o pedeapsă pe lângă cea pe care o execută în prezent pentru mai multe infracțiuni.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr obligat să plătească peste 22.000 de lei după ce l-a amenințat pe un bărbat că-i taie capul
    Câteva cuvinte aruncate la nervi l-au costat scump pe un tânăr de 27 de ani, din localitatea Vintere, care a fost trimis în judecată pentru amenințare după ce i-a transmis unui bărbat că-i va tăia capul cu un fierăstrău mecanic.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Capela mortuară din Luncasprie a fost sfințită. Primăria Dobrești pregătește noi investiții în comună
    Locuitorii satului Luncasprie vor putea utiliza noua capelă mortuară, a cărei sfințire a avut loc în prezența localnicilor, a reprezentanților administrației locale și județene, a preotului paroh și a reprezentanților comunității penticostale.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X