Pompierii bihoreni au fost mobilizați pentru lichidarea a două incendii izbucnite la două locuințe din localitățile Valea lui Mihai și Oradea, cel mai probabil din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine.
„Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în această perioadă, precum și faptul că sistemele și mijloacele de încălzire sunt utilizate mai frecvent, uneori în regim prelungit sau chiar suprasolicitate, riscul producerii incendiilor generate de coșurile de fum și instalațiile de încălzire crește semnificativ, în special în cazul celor necurățate, neîntreținute sau utilizate necorespunzător”, au transmis reprezentanții ISU Bihor printr-un comunicat de presă.
DIn fericire, nu a fost nimeni rănit.
Recomandările pompierilor bihoreni
- Curățarea periodică, verificarea și, dacă este cazul, repararea coșurilor de fum de către persoane autorizate.
- În poduri, coșurile trebuie tencuite pe interior și exterior, apoi văruite, pentru a observa ușor eventualele fisuri.
- Izolarea coșurilor față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei cu minimum 25 cm și introducerea unui strat de materiale necombustibile între coș și planșeu.
- Utilizați doar materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia.
- Mențineți ușița sobei închisă și așezați o tavă metalică în fața acesteia.
- Nu amplasați materiale combustibile pe sobă sau în apropierea acesteia și stingeți focul înainte de a părăsi locuința sau de a adormi.
- Evacuați cenușa periodic, numai după ce resturile de jar sunt complet stinse, într-un loc sigur, amenajat în acest scop.
- Verificați integritatea aparatelor electrice de încălzire; dacă sunt defecte, reparați-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le.
- Nu lăsați aparatele electrice de încălzire în funcțiune nesupravegheate sau în apropierea materialelor combustibile și decuplați-le înainte de a părăsi locuința sau de a adormi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!