
Devine parte din rutină, amânată luni sau chiar ani, tratată cu antiinflamatoare și speranța că „va trece de la sine”. În spatele unor astfel de dureri pot sta însă afecțiuni severe ale coloanei vertebrale: hernii de disc complicate, stenoze de canal, fracturi vertebrale osteoporotice, deformări de tip scolioză sau cifoză, dar și metastaze vertebrale care pot pune în pericol mobilitatea și, uneori, viața pacientului.
În perioada 9 – 10 februarie 2026, pacienții din Oradea și din județul Bihor au ocazia de a fi consultați de unul dintre cei mai experimentați chirurgi spinali români cu activitate internațională: Dr. Alexandru Nițulescu, medic specialist ortopedie–traumatologie, cu supraspecializare în chirurgie spinală, în prezent activ în cadrul Spitalului Memorial Băneasa si Nord Pipera.
Peste 15 ani dedicați exclusiv chirurgiei coloanei vertebrale
Dr. Alexandru Nițulescu este medic specialist în ortopedie-traumatologie, cu o experiență internațională în chirurgia spinală, formată în centre de excelență din Franța, Regatul Unit si Israel. De peste 15 ani, activitatea sa este dedicată exclusiv tratamentului patologiei coloanei vertebrale – de la afecțiunile degenerative până la cazurile complexe de deformități vertebrale (scolioze și cifoze ale adultului și adolescentului) și chirurgia metastazelor vertebrale.
A efectuat stagii de perfecționare și fellowship-uri în unele dintre cele mai respectate centre de chirurgie spinală din Londra, Bristol, Nottingham, Swindon aprofundând tehnici moderne de reconstrucție și stabilizare vertebrală, precum și abordări minim invazive. Ulterior, a activat ca si chirurg spinal specialist în Spitale private din Franța, pe o perioadă de peste 10 ani în unități recunoscute pentru expertiza lor în chirurgia deformităților și a patologiei complexe vertebrale – Clinique Occitanie Toulouse, Pole Santé Sud Le Mans.
Subspecialitățile sale principale în patologia spinală includ:
- Chirurgia metastazelor vertebrale și reconstrucția coloanei post-tumorale
- Chirurgia deformităților vertebrale (scolioza și cifoza adultului și adolescentului)
- Tratamentul minim invaziv al patologiei degenerative spinale – hernia discală lombară și cervicală, spondilolistezis, stenoză de canal lombar
- Neuromodulare spinală și monitorizare neurofiziologică intraoperatorie
Participarea constantă la congrese și cursuri internaționale (NASS, Eurospine, AO Spine) reflectă preocuparea sa continuă pentru perfecționare și integrarea celor mai noi standarde de tratament în practica zilnică.
Este membru al Eurospine, al General Medical Council din Marea Britanie și al organismelor profesionale din Franța și România, iar pregătirea sa este completată constant prin participări la congrese internaționale majore precum NASS, Eurospine și AO Spine.
Expertiză în cele mai complexe patologii ale coloanei
Activitatea Dr. Alexandru Nițulescu este dedicată în special pacienților care ajung, de cele mai multe ori, după ani de dureri, tratamente fără rezultat clar sau intervenții care nu au rezolvat problema de fond. Sunt acele situații în care durerea de spate nu mai este doar un disconfort, ci o limitare reală a vieții de zi cu zi: mersul devine dificil, somnul este fragmentat, iar activitățile simple ajung să fie evitate.
În practica sa, tratează frecvent hernii de disc lombare și cervicale, stenoze de canal lombar, spondilolistezis, dar și deformări complexe ale coloanei precum scolioza și cifoza, atât la adolescenți, cât și la adulți. O atenție specială este acordată fracturilor vertebrale apărute pe fond de osteoporoză, patologiei tumorale și metastazelor vertebrale, dar și pacienților cu dureri cronice de spate care nu mai răspund la terapiile clasice și care pot beneficia de neuromodulare spinală.
Pentru pacient, acest lucru înseamnă un lucru esențial: evaluarea nu se oprește la simptom, ci merge în profunzime, la cauza reală a durerii și la soluția care îi poate reda mobilitatea și calitatea vieții.
Chirurgia metastazelor vertebrale – una dintre cele mai dificile ramuri ale chirurgiei spinale
O parte importantă din activitatea sa este dedicată tratamentului metastazelor vertebrale, o zonă în care experiența și decizia corectă pot face diferența majoră între imobilizare și recâștigarea autonomiei pacientului.
În cadrul prezentărilor sale medicale sunt detaliate proceduri moderne, minim invazive, precum vertebroplastia, prin care vertebra afectată este stabilizată cu ajutorul unui polimer denumit ciment, ceea ce ameliorează rapid durerile și stabilizează fractura. În cazuri selecționate, se pot folosi tehnici hibride în care diferite implante ortopedice (șuruburi, stenturi) sunt augmentate cu ciment osos pentru a stabiliza coloana vertebrală și a preveni complicațiile metastazelor.
Într-un caz prezentat în aceste materiale, o pacientă de 72 de ani, cu dureri toracice severe apărute fără traumatism, a beneficiat de biopsie și vertebroplastie, iar durerea a scăzut semnificativ după intervenție, de la 6/10 la 2/10. Pentru pacient, astfel de rezultate înseamnă revenirea la o viață funcțională într-un timp foarte scurt.
Tehnici minim invazive și endoscopie spinală
Marea majoritate a herniilor discale și a stenozelor canalare sunt ameliorate după infiltrațiile radioghidate ale coloanei vertebale și doar 30% din hernii necesită o intervenție chirurgicală. Dataorită avansării tehnologiei, în cazuri selecționate se poate efectua excizia unei hernii pe cale minim invazivă asistată video de o cameră – endoscop spinal, fără anestezie generală. Deținător al Diplomei Europene în Endoscopie Spinală (Strasbourg, 2024), Dr. Alexandru Nițulescu
tratează numeroase patologii degenerative prin tehnici endoscopice. Miniaturizarea instrumentelor de endoscopie ca și avansarea tehnicilor de hemostază endoscopică au ca rezultat, o recuperare mult mai rapidă, spitalizare redusă și reluarea activității profesionale mai rapid față de pacienții tratați cu tehnici clasice.
Neuromodularea spinală – soluție pentru durerile cronice refractare
Pentru pacienții care trăiesc de ani de zile cu dureri cronice și pentru care nici tratamentele medicamentoase, nici intervențiile chirurgicale anterioare nu au adus ameliorarea dorită, există opțiunea neuromodulării spinale. Prin implantarea unui generator și a unor electrozi speciali, semnalul durerii este controlat prin interferența căii de conducere către creier la nivelul coloanei. Este o tehnică modernă, utilizată în marile centre europene, care oferă o șansă reală pacienților cu dureri cronice, refractare la nivelul coloanei vertebrale sau la nivelul membrelor
Ce se va întâmpla, concret, în 9–10 februarie, la CLINICUM Oradea
Prezența Dr. Alexandru Nițulescu la CLINICUM este o oportunitate importantă pentru pacienții din vestul țării care se confruntă de luni sau ani cu o patologie a coloanei vertebrale precum hernie de disc, stenoză sau spondilolistezis, care suferă de scolioză sau cifoză, care au fracturi vertebrale pe fond de osteoporoză sau un istoric oncologic asociat cu dureri vertebrale.
Datorită experienței cu patologia complexă și reviziile de chirurgie spinală, sunt acceptați pentru consult pacienții care au fost deja operați și la care durerea a reapărut, dar și pentru cei care își doresc o a doua opinie de la un specialist cu experiență.
Consultația presupune evaluarea atentă a investigațiilor imagistice existente – RMN, CT, radiografii – și stabilirea unei conduite terapeutice clare, adaptate exact situației fiecărui pacient.
O abordare medicală dublată de empatie
Dincolo de competența chirurgicală, Dr. Alexandru Nițulescu este apreciat pentru modul în care comunică cu pacientul. Fiecare etapă a tratamentului este explicată clar, astfel încât pacientul să înțeleagă exact patologia și ce opțiuni terapeutice are.
Principiul care îi ghidează practica este simplu și esențial pentru orice pacient: fiecare caz este analizat individual, iar decizia terapeutică (de a opera sau nu) este luată în funcție de particularitățile fiecărui pacient doar atunci când este cu adevărat necesară.
În timpul consultației, Dr Nițulescu reușește să documenteze cu precizie simptomele pacientului ca și circumstanțele apariției patologiei și după examinarea documentelor imagistice formulează ipoteze diagnostice coerente, care sunt apoi explicate clar pacientului, după care se expun variantele etapizate ale tratamentului posibil, cu riscurile și beneficiile fiecărui gest terapeutic. Dacă patologia nu este o urgență terapeutică, dr. Nițulescu încurajează pacientul și familia lui să reflecteze înainte de luarea unei decizii. De altfel, domnia sa furnizează documente scrise ale fiecărei consultații sau intervenții propuse așa încât pacientul să poată lua decizii orientate în cele mai bune condiții. Chiar și în patologiile cele mai grave ale coloanei vertebrale, dr. Nițulescu consideră că orice tratament care poate asigura un sfârșit de viață demn, fără dureri și fără repaus strict la pat merită efortul și atenția echipei medicale.
Ca mesaj de final, dr. Alexandru Nițulescu îți încurajează colegii – specialiști în ortopedie, reumatologie, neurologie sau neurochirurgie – să participe la consultații sau intervenții chirugicale pentru a colabora cât mai bine în interesul pacienților.
În 9 și 10 februarie, la CLINICUM Oradea, această întâlnire poate însemna începutul drumului înapoi spre mobilitate, autonomie și o viață fără durere. Dr. Alexandru Nițulescu va oferi consultații și evaluări de specialitate la CLINICUM. Programările se fac direct prin clinică, la numărul de telefon 0359-999.
CLINICUM Oradea – Centru medical specializat în terapia durerii și specialități chirurgicale moderne
Oradea – Str. Biruinței nr. 11
Programări: 0359 999

https://www.facebook.com/p/Clinicum-Centru-Medical-Integrat-61572817348494
https://www.instagram.com/clinicumoradea
https://ro.linkedin.com/in/clinicum-oradea-35910235b
https://www.youtube.com/@ClinicumOradea
Advertorial CH 26912
Citiți principiile noastre de moderare aici!