BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dr. Aurel Chiriac, onorat la cea de a XXX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari

Dr. Aurel Chiriac, onorat la cea de a XXX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari

De Camelia Bușu
la 23 July 2023 13:19

Dr. Aurel Chiriac, onorat la cea de a XXX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari

23 July 2023 13:19
Sâmbătă seara a fost organizată o ceremonie de decernare de plachete şi diplome aniversare.
Scris de Camelia Bușu - Sâmbătă seara a fost organizată o ceremonie de decernare de plachete şi diplome aniversare.

Trimite articolul

X

În Curtea interioară a Muzeului Ţării Crişurilor a fost organizată, sâmbătă seara, în cadrul celei de a XXX-a ediţii a târgului Meşterilor Populari, o ceremonie de decernare de plachete şi diplome aniversare. În prezidiu s-au aflat Ioan Goman, şeful secţiei Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, fostul director al muzeului, dr Aurel Chiriac, şi actualul manager al instituţiei muzeale, prof. univ. dr. Gabriel Moisa. La ceremonie au fost invitaţi toţi meşterii populari participanţi la ediţia cu numărul 30.

„Ne bucurăm că dumneavostră puteţi fi astăzi alături de domnul director Aurel Chiriac, pentru că este realmente o personalitate care a ştiut să coaguleze de-a lungul timpului lucrurile esenţiale şi importante pentru promovarea, dezvoltarea a tot ceea ce a însemnat instituţia muzeului, nu doar în 30 de ani, ci din 1975. Vă mulţumim, domnule director, că aţi fost alături de noi”, a spus managerul muzeului, Gabriel Moisa.

[eadvert]

„Scopul acestui târg a fost unul foarte simplu: de a ne înscrie în peisajul târgurilor din întreaga Românie, organizate de muzee, pentru a sprijini meşteşugurile, oamenii. Pentru că la început, în anii ’90, ştiţi foarte bine, nu era o susţinere nici din partea statului, nici din partea instituţiilor a meşterilor populari, să le dea şansa să existe, să se susţină financiar. Din păcate, de-a lungul celor 30 de ani, o serie de meşteri au dispărut dintre noi, meşteri cu care am început de la prima ediţie”, a spus dr. Aurel Chiriac, care i-a invitat apoi pe cei prezenţi să ţină un moment de reculegere în memoria lor.

Târgul a beneficiat de-a lungul anilor de spriijinul Consiliului Judeţean Bihor, a Centrului de Cultură, şi de câteva ori şi de implicarea Primăriei Oradea., în vremea primarului Petru Filip, prezent la festivitatea de sâmbătă.

„Această familie, care sunteţi dumneavostră (n.r. meşterii populari) înseamnă pentru noi, şi pentru mine în mod special, un impuls de a rezista în timp, de a fi convinşi că lumea românească nu moare iar meşteşugurile nu mor. Şi nu doar lumea românescă, ci şi cea maghiară, reprezentată aici. Lumea satului, de fapt, nu dispare. Este un mare adevăr pe care eu vreau să îl subliniez.”

Dr. Aurel Chiriac a menţionat faptul că acest târg nu se putea face fără sprijinul colegilor de la secţia de Etnografie, condusă de dr. Ioan Goman. Doi dintre muzeografii de la Etnografie sunt implicaţi de 30 de ani în organizarea târgului: dr. Simona Bala şi dr. Vasile Todinca. De asemenea, a mulţumit echipei tehnice a muzeului care a făcut întotdeauna un efort deosebit pentru a realiza târgul în condiţii cât mai bune. „Spre bucuria mea, ne-am găsit locaţia finală în curtea muzeului, acasă la noi!”, a spus la final Aurel Chiriac, afirmaţie întărită şi de noul manager al Muzeului Ţării Crişurilor, istoricul Gabriel Moisa.

Plachete şi diplome

În cadrul ceremoniei s-au oferit plachete şi diplome. Primii care au primit plachete au fost meşterii populari care au participat la toate cele 30 de ediţii ale târgului: Dorina Hanza din Drăgoteni, judeţul Bihor, şi Máthé Dénes din Corund, judeţul Harghita.

FOTO: Dr. Aurel Chiriac, onorat la cea de a XXX-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, 23.07.2023

Au mai primit plachete decana de vârstă a târgului, Suciu Veturia din Cojocna (Cluj), care va împlini 92 de ani pe 23 august, familia de olari Haşaş din Vadu Crişului şi o plachetă a fost acordată în memoria lui Cornel Sitar, meşter popular olar din zona Baia Mare. Toţi meşterii populari au primit diplome de participare la ediţia aniversară.

Managerul Gabriel Moisa a mai oferit trei distincţii speciale, „de suflet”, pentru două dintre colegele muzeograf care au participat la toate ediţiile târgului: Iacinta Chiriac şi Elisabeta Ardelean.

Cel mai emoţionant moment al festivităţii a venit la final, când Gabriel Moisa i-a oferit fostului director al muzeului, Aurel Chirac, placheta aniversară. „Lângă noi avem o personalitate, cel care a gândit, a organizat trei decenii acest târg, v-a adunat pe dumneavostră în jurul dânsului şi ne bucurăm nespus că astăzi este alături de noi. Nu puteam să lăsam această a 30-a ediţie fără a-i oferi o plachetă”.

Pe această plachetă scrie: „Se acordă domnului dr Aurel Chiriac, în semn de profundă recunoştinţă, pentru iniţierea şi organizarea Târgului Meşterilor Populari din România începând cu anul 1994. Prin efortul dumneavostră continuu de susţinere şi promovare a valorilor autentice ale cultuii populare din România, acest eveniment a ajuns în ultimele trei decenii să fie unul de referinţă la nivel naţional”.

Toţi meşterii populari şi invitaţii aflaţi la festivitate l-au aplaudat îndelung în picioare pe dr Aurel Chiriac.

Trimite articolul

X
Taguri:
Aurel Chiriac ,
distins ,
muzeul tarii crisurilor ,
oradea ,
targul mesterilor populari

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 12.10.2026 - 17.10.2026 - PL Stei + PL Salonta + PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Beius

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la un depozit din Tileagd. Opt echipaje de pompieri, mobilizate la fața locului
    În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe Târgul de toamnă de la Fechetău. Cea mai mare piață de vechituri din Estul Europei îşi aşteaptă vizitatorii la Negreni
    Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CCR a declarat neconstituțională legea prin care Cociuba Mare urma să fie inclusă pe listele zonelor cu resurse turistice
    Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.

    BIHON Sport local

    Un nou campus pentru portari organizat de DLB Goalkeeper Academy
    Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X