În doar două luni, tânăra a obținut nouă diplome la prestigioase concursuri internaționale, confirmându-și talentul și devotamentul pentru artă. Cu un parcurs marcat de muncă intensă și momente de reevaluare, Manuela și-a găsit adevărata menire în fața claviaturii, visând acum nu doar să exceleze ca pianistă, ci și să inspire viitoarele generații de artiști.

Bihon: Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru pian?

M.B: Deși am început studiul pianului în clasa a III-a, la vârsta de 10 ani și jumătate, la acel moment nu îl puteam numi o pasiune în adevăratul sens al cuvântului. După doi ani, profesoara mea s-a pensionat și prin urmare, m-am oprit și eu o perioadă. În următorii ani am început să prind foarte mult drag de muzica clasică, o ascultam pe Youtube și îmi descărcam singură partiturile pieselor care îmi plăceau, ca să le învăț. Deși tata m-a mai sprijinit o perioadă și mi-a împărtășit din cunoștințele lui, am ajuns să cânt și partituri mai complicate, să le învăț singură și să îi depășesc nivelul. Dar acesta tot nu a fost punctul în care m-aș fi gândit să fac din pian ceva principal în viața mea și m-am oprit din nou, după un timp.

Momentul de cotitură a fost la sfârșitul clasei a VII-a, când am participat la o tabără de muzică în luna august, unde am văzut foarte mulți oameni care m-au impresionat prin performanța și pasiunea lor pentru muzică. Era un loc, pot să spun, magic, pentru că toți cei prezenți parcă respirau muzică, iar când cântam cu toții, simțeam o unitate și o împlinire foarte profundă. Atunci am simțit cu adevărat o chemare interioară să continui să descopăr muzica mai departe. Astfel, din clasa a VIII-a am început, cu multă pasiune și înfocare, pregătirile pentru admiterea la Liceul de Arte Oradea, având-o ca profesoară pe doamna Mercedes Ferencz, căreia îi rămân veșnic recunoscătoare pentru parcursul care a urmat de-a lungul liceului.

Bihon: Cât timp alocați zilnic pentru studiul pianului și cum arată o zi obișnuită de pregătire pentru un concurs?

M.B: În funcție de orarul pe care îl am la facultate, timpul mediu de studiu pe zi se ridică la trei ore, în zilele mai libere ajungând la cinci, sau chiar depășind și acest prag. O zi obișnuită de pregătire pentru concurs arată exact în acest fel: după terminarea cursurilor, sau între cursuri, prioritatea mea este să intru în sala de studiu și să muncesc meticulos, cu accent pe fiecare detaliu. Când vrei să te pregătești pentru un concurs, totul trebuie să fie perfect, astfel că un singur fragment muzical nu foarte lung ajung să îl studiez separat, uneori chiar mai mult de o oră. De asemenea, consecvența în timp este enorm de importantă, piesele pentru concurs având nevoie de minimum șase luni de prelucrare pentru a ajunge la un nivel de performanță în interpretare, atunci când ai adversari pe plan internațional.

Bihon: Recent ați câștigat nouă diplome la concursuri internaționale. Care dintre aceste competiții a fost cea mai dificilă și de ce?

M.B: Pot să spun că cea mai dificilă competiție a fost „Ad Libitum” (Varșovia), care, deși s-a desfășurat online, a oferit posibilitatea participanților de a aplica la mai multe secțiuni în același timp: secțiunea de vârstă, unde candidații aveau minimum 24 de ani, secțiunea pentru muzică romantică, secțiunea pentru muzică impresionistă și secțiunea pentru piese scrise de renumitul compozitor Franz Liszt. La ultimele trei secțiuni nu se mai ținea cont de vârstă, iar fiecare concurent înscris la o anumită secțiune își arăta potențialul maxim în acea zonă. În muzică, noi știm că fiecare este avantajat de un anumit tip de muzică sau de un anumit compozitor, cu care rezonează și i se potrivește. În acest fel, competiția era mai mare la aceste secțiuni specifice. Acesta este concursul care mi-a oferit toate cele patru diplome de aur și două titluri speciale.

Bihon: Care este momentul cu care vă mândriți cel mai mult în cariera dumneavoastră de până acum?

M.B: Momentul de care mă simt cel mai mândră din toată cariera mea este chiar cel actual, pentru că îl pot numi debutul meu la o scară internațională. La toate cele patru concursuri am participat cu același repertoriu, iar premiile oferite mi-au confirmat că într-adevăr, am atins un nivel înalt de performanță.

Bihon: Ce simțiți în timpul unui concurs? Cum reușiți să gestionați emoțiile și presiunea scenei?

M.B: Emoțiile își fac simțite prezența de fiecare dată și încă sunt în procesul de a învăța să le gestionez tot mai bine. Oricât de mult muncim, mereu avem senzația că se poate mai mult. Secretul de a nu fi afectat de emoții stă în calitatea studiului de zi cu zi, dar și în a mă expune cât mai mult în public cu ceea ce am învățat. Deoarece actul de învățare este una, iar actul de interpretare și mișcare scenică este cu totul altceva, cele două abilități trebuie dezvoltate în mod egal. Sarcina interpretării în fața altora este dublă: nu este suficient a înțelege doar eu ceea ce cânt, ci a-i face și pe ceilalți să înțeleagă și să simtă emoția și mesajul pe care muzica vrea să îl transmită, iar acest lucru nu este ușor.

Bihon: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o până acum în drumul dumneavoastră muzical?

M.B: Cea mai mare provocare pe care am simțit-o a fost în clasa a XI-a, când mă pregăteam pentru Olimpiada națională de muzică, având parte de o concurență foarte mare. Acela a fost momentul în care nu reușeam să mă văd acolo sus, cot la cot cu ceilalți care studiau pianul de mai mult timp decât mine și aveau mai multă experiență de scenă față de mine. Deși acest lucru m-a făcut să renunț din nou o perioadă, am revenit la muzică mânată tot de pasiune. Am înțeles că deși va exista mereu cineva mai bun, bucuria este să cânți pentru tine, să simți că devii tot mai bun și că atât parcursul, cât și rezultatul, sunt împlinitoare. Atunci când ai primit un dar, nimeni nu poate face în locul tău ceea ce doar tu poți face cu el. Tot ce primim ca dar divin este cu un scop. Fiecare își are rostul și locul său în lume și fiecare poate influența oameni la care altcineva nu ar putea ajunge.

Bihon: Cine v-a fost cel mai important mentor sau model în cariera muzicală?

M.B: Este foarte dificil să numesc un singur mentor, deoarece fiecare profesor în parte, în diferite etape ale studiului, mi-a revelat câte o fațetă diferită a muzicii și m-a făcut să simt pianul în mod diferit. Datorită diversității lor, mi-am format o imagine completă asupra interpretării și tehnicii pianistice. Țin să îi menționez pe toți profesorii cu care am lucrat, niște oameni extraordinari și foarte pricepuți: Ferencz Mercedes, Valentina Ventel-Horhat, Daniel Goiți, Horia Maxim și Rado Judith.

Bihon: Ați studiat și alte instrumente muzicale sau v-ați concentrat exclusiv pe pian?

M.B: Singurul instrument de care m-am mai atins în afara pianului este oboiul, care a fost instrumentul secundar impus pe perioada liceului. Am rămas mereu fidelă pianului, pentru că am simțit că am o legătură specială cu el, că mă reprezintă, iar celelalte instrumente nu au constituit o atracție pentru mine.

Bihon: Ce planuri aveți pentru viitor?

M.B: Planurile mele de viitor sunt finalizarea studiilor și să îmbin cariera didactică cu cea de interpret. Visul meu este să îmi desăvârșesc tehnica și să ajung să cânt piese cât mai dificile, să iau premii la concursuri și mai prestigioase, dar mai ales, să ridic noi generații de pianiști. Simt că menirea mea nu este doar de a bucura oamenii prin cânt, ci și aceea de a transmite și multiplica darul meu în alții. Cea mai mare mândrie ar fi să fiu un model pentru elevii mei și să îi privesc trăindu-și pasiunea și mulțumindu-mi pentru ceea ce au învățat. Este o onoare să poți impacta viața cuiva sau poate chiar să dai o direcție în viața acelui om, ajutându-l să se regăsească prin ceea ce face și poate da mai departe.

Bihon: Ce sfaturi ați oferi unui tânăr care își dorește să devină pianist?

M.B: Un prim sfat ar fi să conștientizeze seriozitatea acestui statut, faptul că este o cursă pe termen lung și că fără o pasiune profundă este imposibil. În al doilea rând, important este modul de gestionare al momentelor dificile: când apar gânduri de renunțare, sau că este greu, să se lege de „acel ceva”, de acel vis din inima lui care l-a făcut să înceapă și să înțeleagă că ceea ce experimentează pe moment este doar o etapă. Apoi, odihna își are rolul ei, grija de propriul trup, de minte și de sentimente și echilibrul în stilul de viață. E important să se înconjoare de lucruri pozitive, să urmărească succesul altora, să dorească să se dezvolte mereu, să aibă un pianist model și să aibă parte de susținerea familiei.