BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
E definitiv. 5 ani după gratii pentru bărbatul care l-a lovit cu o bară în cap pe un băiat de 14 ani, în Oradea

E definitiv. 5 ani după gratii pentru bărbatul care l-a lovit cu o bară în cap pe un băiat de 14 ani, în Oradea

De Adrian Laboș
la 6 March 2026 11:05

E definitiv. 5 ani după gratii pentru bărbatul care l-a lovit cu o bară în cap pe un băiat de 14 ani, în Oradea

foto: ziaruldeiasi.ro
6 March 2026 11:05
Curtea de Apel Oradea a soluționat definitiv dosarul lui Liviu Jiga, un bărbat de 46 de ani, din Girișu de Criș, inculpat pentru tentativă de omor după ce l-a lovit în cap cu o bară de fier pe un minor de 14 ani.
Scris de Adrian Laboș - Curtea de Apel Oradea a soluționat definitiv dosarul lui Liviu Jiga, un bărbat de 46 de ani, din Girișu de Criș, inculpat pentru tentativă de omor după ce l-a lovit în cap cu o bară de fier pe un minor de 14 ani.

Trimite articolul

X

Joi, instanța a respins apelul declarat de agresor și a hotărât ca acesta să-și petreacă următorii 5 ani după gratii.

Jiga a comis fapta pe 7 ianuarie 2023, în jurul amiezii, pe strada Cazaban, din Oradea, unde, fără niciun motiv, l-a înjurat pe un băiat care căuta prin deșeurile aruncate în pubelele dintre blocuri, alături de mama lui. Când minorul l-a întrebat ce are cu el, bărbatul a luat o bară de fier pe care o ținea legată de bicicletă și s-a dus direct spre adolescent.

Deși mama lui l-a atenționat, băiatul nu a apucat să se ferească și a fost lovit cu putere în cap. Atacatorul s-a urcat pe bicicletă și a fugit, în timp ce un locatar care a observat întâmplarea a anunțat la 112. Medicii au stabilit că victima a suferit o fractură a craniului, o rană gravă pentru care a avut nevoie de 50 de zile de îngrijiri.

S-a lăudat prin sat cu agresiunea

Băiatul le-a povestit polițiștilor că, după ce a ieșit din spital, a aflat de la alți minori că agresorul este din Girișu de Criș și că s-ar fi lăudat prin sat că „l-a lovit cu o țeavă în cap”. Informația i-a fost confirmată chiar de nepoata lui Liviu Jiga, pe care a găsit-o pe Facebook.

Bărbatul a negat că l-a atacat pe minor și a spus că în acea zi se afla acasă, în sat. Nu a negat însă că obișnuia să vină prin Oradea ca să caute prin tomberoane mâncare pentru porcii pe care îi creștea în gospodărie. Polițiștii din Girișu de Criș îl știau ca un individ violent, care a scăpat de fiecare dată din conflictele în care a fost implicat pentru că s-a împăcat cu victimele.

În cazul atacului împotriva băiatului de 14 ani, Jiga a fost inculpat pentru loviri sau alte violențe, o acuzație pedepsită cu amendă sau cu cel mult 5 ani de detenție, după ce medicii au concluzionat că rana suferită de victimă nu i-a pus viața în pericol. Însă judecătorii au schimbat încadrarea faptei în tentativă de omor, pe motiv că agresiunea a fost comisă cu un „instrument contondent dur, care are aptitudinea de a produce moartea” și a vizat „zona vitală a capului”.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Nicolae Jiga a fost obligat să-i achite minorului rănit daune morale de 30.000 de lei, la care se adaugă cheltuieli de judecată către stat în valoare de 3.500 de lei.

„Stai că îți dau eu!” 5 ani de închisoare pentru un bărbat care a lovit un minor cu ranga în cap

Trimite articolul

X
Taguri:
5 ani de detentie ,
a lovit in cap un copil de 14 ani ,
bihor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Vești bune pentru fabrica Sogefi din Oradea: compania ar putea muta aici producție din alte țări
    Uzina din România este folosită în acest moment la o capacitate de aproximativ 80%.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    O femeie din Bratca a fost arestată pentru 30 de zile după ce a ucis un câine
    O femeie de 47 de ani din Bratca a fost reținută joi, 5 martie, de polițiștii bihoreni, pentru uciderea unui câine.

    Cultură

    Adrian Cioroianu şi Mihai Maci îşi vor lansa la Muzeul Ţării Crişurilor cele mai noi apariţii editoriale
    Dubla lansare de carte va fi moderată de Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea joacă sâmbătă „finala” pentru play-off cu Sepsi Sfântu Gheorghe
    FC Bihor întâlnește una dintre cele mai puternice echipe din Liga 2. Se anunță o sâmbătă însorită, astfel că s-ar putea înregistra recordul de asistență din acest sezon pe Stadionul Iuliu Bodola. Prin muncă, dăruire, concentrare și sacrificiu, „roș-albaștrii” pot să ajungă acolo unde nu multă lume visa la startul sezonului. 1

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 11.03.2026 - 13.03.2026- PL Marghita + PL Rural

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Guvernul reduce direcțiile silvice: Bihorul devine centru regional în noua reorganizare Romsilva
    Guvernul României a adoptat joi, 5 martie 2026, hotărârea privind reorganizarea Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, o reformă majoră a sistemului de administrare a pădurilor statului.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.