BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa CN „Mihai Eminescu”, pe locul III la cel mai mare concurs de robotică din România

Echipa CN „Mihai Eminescu”, pe locul III la cel mai mare concurs de robotică din România

De Veronica Bursasiu
la 26 May 2021 08:52 Reactualizat la: 26 May 2021 09:43
4 Comentarii

Echipa CN „Mihai Eminescu”, pe locul III la cel mai mare concurs de robotică din România

26 May 2021 08:52 Reactualizat la: 26 May 2021 09:43
Echipa de robotică Modus Vivendi a participat recent la etapa regională a celui mai mare concurs de robotică din țara noastră, BRD First Tech Challenge.
Scris de Veronica Bursasiu - Echipa de robotică Modus Vivendi a participat recent la etapa regională a celui mai mare concurs de robotică din țara noastră, BRD First Tech Challenge.

Trimite articolul

X

Acest concurs este organizat de către asociația „Nație Prin Educație” și le oferă elevilor oportunitatea de a învăța noțiuni legate de tot ceea ce înseamnă STEM (Science Technology Engineering Mathematics), dar și de a promova acest tip de educație în comunitățile locale din care fac parte.

[eadvert]

„ În acest sezon competițional sunt înscrise 167 de echipe, Modus Vivendi fiind la a patra participare. Componența echipei este una cu totul nouă, din ea făcând parte următorii elevi: Simoc David (10 F), Tóth Dominik (10 F), Chiș Corina (10 F), Nagy Robert (10 F), Durdeu Vlad (11 F), Hochhauser David (11 F), Chirilă Ioana (11 B), Pop Mihail (11 E), Fanea Larisa (10 D), Marian Vlad (9 G)”, spune prof. Amelia Stoian, coordonatoarea elevilor.

„Ultimate Goal”

Tema concursului de anul acesta este „Ultimate Goal”, echipele participante fiind provocate să construiască un robot care poate să îndeplinească diferite funcții pe parcursul meciurilor. „Un robot are o perioadă de 30 de secunde de autonomie și o perioadă de două minute în care este controlat de către driveri, cu ajutorul a două controllere. În perioada de autonomie, robotul poate să ducă două balize în zona corespunzătoare, în urma alegerii aleatorie a numărului de inele poziționate pe teren. Aceste inele sunt identificate de o cameră video, pentru a determina zona în care trebuie transportate. Tot în perioada de autonomie, robotul poate ținti către un turn poziționat în afara terenului sau către powershot-urile care pot fi lovite cu ajutorul inelelor pe care robotul le are încărcate în el, la începutul meciului. Atunci când driverii controlează robotul, sunt preluate de pe teren elementele de joc (inelele), pentru ca apoi să fie lansate către turnul-țintă, la fel ca în perioada de autonomie. În ultimele 30 de secunde ale meciului, robotul poate ținti powershot-urile, dar și să ducă cele două balize aflate peste linia de mijloc a terenului, înapoi peste peretele terenului”, explică prof. Amelia Stoian.

Datorită situației pandemice actuale, sezonul curent al BRD First Tech Challenge s-a desfășurat atipic, la distanță, fără a fi posibilă întâlnirea fizică a echipelor în cadrul competițiilor. Chiar dacă membrii echipei fac parte din colective diferite de elevi, au căutat să se apropie unii de alții, să dobândească experiență în ceea ce privește lucrul în echipă, dar și să acumuleze cunoștințe cu un puternic caracter de noutate pentru ei. Au învățat noțiuni legate de proiectarea și simularea funcționării sistemelor robotului, asamblarea acestor sisteme, tipărirea de dispozitive necesare construcției robotului cu ajutorul imprimantelor 3D, programarea robotului, dar și noțiuni legate de marketing, strângere de fonduri etc.

Etapa regională a concursului BRD First Tech Challenge a însemnat parcurgerea unor inspecții tehnice, jucarea meciurilor în sistem remote (la distanță) și participarea la interviurile cu jurații. Pentru a putea accede la această fază a concursului, echipa a avut oportunitatea de a participa la 5 competiții demonstrative, în cadrul cărora au fost testați roboții, iar participanții s-au acomodat cu noua modalitate de desfășurare a concursului. Fiecare dintre aceste concursuri a constituit un pas înainte în evoluția echipei Modus Vivendi.

„Pe lângă construcția robotului, echipa Colegiului Național «Mihai Eminescu» a căutat să promoveze educația STEM în rândul elevilor, precum și concepte precum ecologia, grija față de mediul în care trăim, dar și față de semenii noștri. Eforturile echipei au constat și în atragerea de sponsorizări, care au fost atât de necesare pentru achiziționarea materialelor folosite în construcția robotului, dar și pentru implementarea proiectelor educaționale. Le mulțumim sponsorilor noștri pentru suportul acordat anul acesta: ConnectGroup, Soliton Computers, XTB, Celestica”, spune prof. Amelia Stoian.

„Modușii”, așa cum le place membrilor echipei să-și spună, au fost recompensați de către organizatori în cadrul competiției regionale cu un binemeritat premiu „Connect Award”, locul al treilea.

Proiecte implementate de Modus Vivendi în acest sezon competițional:

– „Azi o mască, mâine o viață”, în cadrul căruia au fost tipărite cu ajutorul imprimantelor 3D aproximativ 1.000 de viziere, care au fost donate medicilor din județul nostru

– „Robots to the Rescue”, în cadrul căruia a fost proiectat un robot care să ajute la dezinfectarea instituțiilor/cabinetelor medicale

– „ECO-DAY”, în cadrul căruia membrii echipei, alături de voluntari, au ecologizat malul stâng al râului Crișul Repede

– „Provocarea Micro:BIT de la micro la macro”, în cadrul căreia elevii claselor a IX-a și a X-a de la CN „Mihai Eminescu” au învățat cum să programeze kiturile de robotică Micro:bit, în cadrul unor webinarii interactive

– „Trade 3D Knowledge” este un concurs de proiectare și printare cu ajutorul imprimantelor 3D, în cadrul căruia au participat elevi de la trei licee orădene, aceștia proiectând materiale educaționale

– „Santa’s 3D Workshop”, în cadrul căruia, cu ajutorul echipelor FTC din țară, echipa a proiectat și tipărit jucării 3D, pe care le-a dăruit, alături de mici pachete cu dulciuri, copiilor din centrele de plasament locale

Trimite articolul

X
Taguri:
BRD FIRST Tech Challenge ,
concurs robotica ,
Connect Award ,
echipa cn eminescu ,
ro 061 modus vivendi
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Gabi says:
    May 26, 2021 at 7:01 pm

    Cum???!! Nu e Gojdu, și nici Doamna Oltea???!! Nu se poate așa ceva…A fost blat.

    Reply
    • ? says:
      May 26, 2021 at 7:59 pm

      Robotu care iti ia locul de munca in viitor.
      Bravo!

      Reply
      • 1 din 1.237.746 says:
        May 26, 2021 at 8:20 pm

        a cui loc de munca? a lenesilor…. probabil

        Reply
        • 0 din 0 = 0 says:
          May 26, 2021 at 8:56 pm

          Lenesii nu au loc de munca nici acum desteptule!

          Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    FOTO
    „Leii roșii” sunt neînvinși în meciurile de pregătire. CSM CSU Raiffeisen a făcut spectacol în partida cu CSU Sibiu
    Echipa noastră a susținut miercuri seară un nou meci de verificare, în compania formației CSU Sibiu. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 113-88. 

    România

    Senatul a aprobat noile reguli pentru examenul auto. Ce manevre ar urma să devină obligatorii la proba practică
    Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădeancă de 46 de ani, căutată de polițiști după ce a plecat din Mierlău și nu s-a mai întors. Ați văzut-o?
    O femeie de 46 de ani, din Oradea, este căutată de polițiști după ce a plecat din localitatea Mierlău și nu a mai revenit. Dispariția Alinei-Gabriela Filip a fost sesizată miercuri dimineață, iar oamenii legii cer sprijinul populației pentru găsirea acesteia.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fosta directoare adjunctă a ITM Bihor, Nadia Popa, achitată definitiv pentru mită. A fost pedepsită cu suspendare pentru altă acuzație
    Curtea de Apel Oradea a închis definitiv procesul în care fosta directoare adjunctă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Popa (fostă Racz) a fost acuzată de DNA de fapte de corupție. 1

    BIHON Sport local

    Opt transferuri reușite de Foresta! Echipa din Tileagd vizează locurile fruntașe în Liga 4 Bihor
    După un campionat 2025/2026 încheiat pe locul 8 în clasamentul general (locul 2 în play-out), Foresta Tileagd pornește în noul sezon cu ambiții mai mari. 1

    Cultură

    De la Pinocchio şi The Godfather la Interstellar şi Avatar, concertul simfonic Cinemusic aduce muzica de film în Cetate
    Pe scenă vor urca Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului Werner Gábor.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X