Un român cu un salariu lunar de 4.000 de lei își poate cumpăra o mașină de 30.000 de euro fără să încalce legea, dacă dispune de economii suficiente sau de alte surse legale de finanțare. Diferența dintre veniturile actuale și valoarea bunului achiziționat poate ridica întrebări în cadrul unei analize fiscale, dar nu reprezintă, în sine, dovada unei nereguli.

Într-o astfel de situație, relevantă pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este proveniența banilor utilizați efectiv la cumpărare. Inspectorii pot analiza veniturile obținute de-a lungul perioadei verificate, cheltuielile, patrimoniul și fluxurile financiare ale persoanei, pentru a stabili dacă există diferențe care nu pot fi justificate.

Potrivit articolului 138 din Codul de procedură fiscală, ANAF poate verifica situația fiscală personală a contribuabililor atunci când analiza de risc indică posibile neconcordanțe între veniturile declarate și cele estimate.

Această procedură nu se limitează la compararea salariului din luna în care a fost cumpărată mașina cu prețul de pe factura de achiziție. În evaluare pot conta veniturile realizate în anii anteriori, economiile existente, eventualele credite, sumele primite legal de la alte persoane și alte operațiuni care explică disponibilul financiar.

Prin urmare, cumpărarea unui autoturism de 30.000 de euro nu declanșează automat un control și nici nu înseamnă că proprietarul trebuie să plătească un impozit suplimentar. O eventuală verificare urmărește să stabilească dacă există o diferență semnificativă între situația financiară reală și cea care rezultă din informațiile fiscale disponibile.

Economiile strânse în zece ani pot explica achiziția

Un salariu actual de 4.000 de lei nu reflectă automat întreaga situație financiară a unei persoane. Cineva poate să fi avut venituri mai mari în trecut, să fi locuit o perioadă cu familia, să fi avut cheltuieli reduse sau să fi economisit constant o parte din bani.

La un curs orientativ de 5 lei pentru un euro, o mașină de 30.000 de euro costă aproximativ 150.000 de lei. Pentru a ajunge la această sumă în zece ani, ar fi necesare economii medii de 1.250 de lei pe lună, fără a lua în calcul dobânzi, variații ale cursului valutar sau alte costuri.

Calculul este unul orientativ. Posibilitatea de a economisi această sumă depinde de veniturile efective din fiecare an și de cheltuielile suportate în aceeași perioadă.

Dacă banii provin din salarii pentru care au fost îndeplinite obligațiile fiscale, economiile nu devin un venit nou în momentul în care sunt folosite pentru cumpărarea mașinii. Problema apare atunci când proveniența fondurilor nu poate fi explicată sau când verificările identifică venituri pentru care existau obligații fiscale neîndeplinite.

În cazul unei verificări, explicațiile oferite de contribuabil pot fi susținute prin documente care arată atât sursa fondurilor, cât și traseul acestora până la achiziție.

Printre documentele utile se numără:

• extrasele de cont care arată încasarea veniturilor și evoluția soldurilor;
• documentele privind salariile și alte venituri obținute în perioada analizată;
• dovezile constituirii și retragerii depozitelor bancare;
• contractul de vânzare-cumpărare și documentele de plată pentru autoturism;
• contractele de credit sau documentele privind împrumuturile;
• actele care justifică sumele provenite din moșteniri ori din vânzarea altor bunuri.

Situația poate fi mai dificil de documentat atunci când economiile au fost păstrate în numerar, în afara sistemului bancar. Retragerile de bani din cont pot constitui un indiciu, dar nu demonstrează singure că întreaga sumă a fost păstrată până la data cumpărării. În acest caz, contează ansamblul informațiilor disponibile și coerența explicației oferite.

De asemenea, dacă finanțarea provine din mai multe surse, fiecare dintre acestea trebuie analizată separat. Banii economisiți din salariu, un credit bancar și o sumă obținută din vânzarea unui bun au justificări diferite și nu ar trebui prezentate generic drept economii.

Când se poate ajunge la impozite suplimentare

Consecințele fiscale depind de ceea ce stabilește efectiv verificarea. Dacă fondurile sunt identificate și provin din venituri pentru care obligațiile fiscale au fost îndeplinite, simpla utilizare a economiilor nu generează un nou impozit asupra aceleiași sume.

În schimb, dacă inspectorii identifică venituri impozabile pentru care nu au fost respectate obligațiile legale, pot fi stabilite obligații fiscale suplimentare, în funcție de natura veniturilor și de prevederile aplicabile.

Există și situația veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată. Articolul 117 din Codul fiscal prevede, pentru astfel de venituri stabilite de organele fiscale în condițiile legii, o cotă de impozitare de 70% aplicată bazei impozabile ajustate. Această cotă nu se aplică automat valorii mașinii și nici tuturor sumelor de bani pentru care contribuabilul este întrebat de ANAF.

Cu alte cuvinte, faptul că o persoană câștigă 4.000 de lei pe lună și cumpără un autoturism de 30.000 de euro nu înseamnă că va fi impozitată cu 70% din prețul acestuia. Pentru o asemenea măsură trebuie să existe constatări fiscale care să justifice aplicarea regimului legal privind veniturile cu sursă neidentificată.

Persoanele care sunt informate că urmează să fie supuse unei verificări a situației fiscale personale trebuie să acorde atenție termenelor și documentelor solicitate. Potrivit Codului de procedură fiscală, contribuabilului i se solicită documente justificative și clarificări, iar procedura se desfășoară cu participarea persoanei verificate.

În cazul verificării situației fiscale personale, termenul legal pentru prezentarea documentelor este, în principiu, de cel mult 60 de zile de la comunicarea avizului, cu posibilitatea unei prelungiri de 30 de zile, o singură dată, în condițiile prevăzute de lege.

Este important ca documentele să acopere perioada și operațiunile vizate de control. O explicație susținută de extrase bancare, contracte și dovezi privind veniturile poate clarifica diferențele aparent neobișnuite dintre salariu și valoarea bunurilor deținute.