Autoritățile și instituțiile publice din Bihor mai au la dispoziție o oportunitate de finanțare europeană pentru reducerea cheltuielilor cu energia. Două apeluri dedicate investițiilor în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile sunt deschise până în 20 noiembrie 2026, însă proiectele sunt evaluate în ordinea depunerii, iar finanțarea este disponibilă în limita bugetelor alocate fiecărei componente.
Sesiunile au fost lansate în 28 septembrie, prin sistemul informatic al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), și vizează exclusiv entitățile publice eligibile. Pentru instituțiile care vor să își reducă dependența de energia cumpărată din rețea, investițiile pot însemna economii pe termen lung și mai mulți bani disponibili pentru alte servicii destinate comunității.
Pe componenta destinată instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare, cu sisteme de stocare integrate pentru autoconsum, la nivel național au fost depuse 1.276 de proiecte, cu o valoare totală de peste 370 de milioane de euro.
În județul Bihor, autoritățile și instituțiile au depus până acum 67 de proiecte, în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro. Alocarea națională pentru această linie de finanțare este de 500 de milioane de euro, iar potrivit reprezentanților AFIR, mai există fonduri disponibile.
Directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, Cristian Buzlea, le recomandă potențialilor beneficiari să nu amâne pregătirea documentațiilor.
„Îi încurajez pe toți cei care nu au depus încă proiecte să profite de finanțările disponibile și să facă acest pas cât mai repede”, a declarat Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
Finanțare de până la 10 milioane de euro pentru un beneficiar
Situația este diferită în cazul finanțărilor pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. La nivel național au fost depuse aproximativ 900 de proiecte, cu o valoare de 308 milioane de euro, peste alocarea inițială de 150 de milioane de euro.
În Bihor, această componentă a atras 51 de proiecte, în valoare de aproximativ 20,5 milioane de euro.
Interesul ridicat arată că instituțiile publice caută soluții pentru a utiliza mai eficient energia produsă din surse regenerabile, inclusiv prin stocarea acesteia pentru perioadele în care producția nu acoperă consumul. Totuși, având în vedere că valoarea proiectelor depuse la nivel național a depășit bugetul inițial al componentei de stocare, solicitanții trebuie să urmărească situația finanțării și condițiile prevăzute în ghidul specific.
Unul dintre principalele avantaje ale programelor este nivelul sprijinului financiar. Pentru investițiile în producerea energiei electrice din surse regenerabile, ajutorul de stat poate acoperi 100% din cheltuielile eligibile, în limita a 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Finanțarea este plafonată la 900.000 de euro pentru fiecare MW instalat și poate ajunge la 1,1 milioane de euro/MW dacă proiectul include și pompe de căldură.
În cazul investițiilor în stocarea energiei, sprijinul poate acoperi, de asemenea, până la 100% din cheltuielile eligibile, fără a depăși 10 milioane de euro pentru un beneficiar. Limita de finanțare este de 200.000 de euro pentru fiecare MWh de capacitate de stocare instalată.
Cheltuielile care pot fi incluse în proiecte sunt detaliate în ghidul solicitantului aferent fiecărui apel.
Cine poate depune proiecte și până când
Apelurile se adresează exclusiv entităților publice eligibile. Reprezentanții AFIR Bihor îi îndeamnă pe cei interesați să analizeze posibilitatea accesării fondurilor, în special pentru investițiile destinate autoconsumului.
„Mesajul meu este unul clar: acolo unde există posibilitatea de a investi trebuie să acționăm la timp! Îi îndemn pe reprezentanții primăriilor, instituțiilor publice, instituțiilor deconcentrate, parohiilor, bisericilor și mănăstirilor să analizeze urgent această oportunitate și să pregătească proiecte pentru componenta de autoconsum, acolo unde sunt eligibili.Investițiile în energie înseamnă costuri mai mici pe termen lung, o utilizare mai eficientă a banilor publici și resurse suplimentare pentru dezvoltarea comunităților noastre.
La AFIR Bihor, ne dorim ca aceste oportunități de finanțare să fie valorificate cât mai bine în județul nostru. Avem nevoie de proiecte concrete, de inițiativă și de implicare. Banii europeni trebuie transformați în investiții care aduc beneficii reale bihorenilor! Îi încurajez pe toți cei interesați să nu amâne decizia. Situația finanțărilor se modifică de la o zi la alta, iar depunerea proiectelor din timp poate face diferența”, a transmis Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
Cererile de finanțare se depun online, prin platforma AFIR unde sunt disponibile formularele, ghidurile solicitantului și anexele aferente fiecărei linii de finanțare.
Termenul-limită este 20 noiembrie 2026, ora 23:59. Evaluarea proiectelor se face în ordinea cronologică a depunerii, până la epuizarea alocării fiecărui apel, astfel că depunerea unei cereri nu garantează automat obținerea finanțării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!