Înregistrarea contractului de închiriere nu depinde de avantajele pe care le-ar putea obține proprietarul, ci este o cerință expresă a legislației fiscale. Cu alte cuvinte, orice venit obținut din cedarea folosinței unui bun din patrimoniul personal trebuie declarat și documentat corespunzător la autoritățile fiscale.

Totuși, dincolo de caracterul obligatoriu, înregistrarea aduce un beneficiu esențial: contractul devine titlu executoriu. Acest lucru înseamnă că, în cazul neplății chiriei, proprietarul poate apela direct la executarea silită, fără a mai parcurge etapa unui proces în instanță.

Sunt vizate contractele prin care persoane fizice închiriază bunuri mobile sau imobile, indiferent dacă chiriașul este o persoană fizică sau juridică. De asemenea, orice modificare ulterioară a contractului inițial trebuie, la rândul ei, declarată.

Există însă câteva excepții importante. Nu sunt supuse înregistrării:

• contractele de arendă pentru terenuri agricole;
• închirierile de scurtă durată (până la 30 de zile într-un an fiscal, către aceeași persoană);
• închirierile în regim turistic ale camerelor din locuințe personale.

Cine este responsabil de declarare

Obligația revine persoanei fizice care deține bunul, fie ca proprietar, fie în baza unui alt drept legal (de exemplu uzufruct sau subînchiriere permisă). În situațiile în care bunul aparține mai multor persoane, responsabilitatea este atribuită locatorului desemnat în contract.

Contractele trebuie depuse la ANAF în termen de 30 de zile de la semnare. Competența revine administrației fiscale de la domiciliul proprietarului sau, în cazul nerezidenților, autorității din zona în care se află bunul ori împuternicitul acestuia. Procedura este relativ flexibilă. Contractele pot fi înregistrate:

• online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV);
• fizic, la ghișeu;
• prin poștă, cu confirmare de primire;
• sau prin e-mail către organul fiscal competent.

Documentația include formularul specific de înregistrare, însoțit de copia contractului sau a actelor adiționale.

ANAF poate identifica situațiile de neconformare pe baza declarațiilor fiscale depuse anterior de contribuabili. În aceste cazuri, persoanele vizate primesc notificări oficiale și sunt îndemnate să își regularizeze situația. Ignorarea acestor obligații poate conduce la complicații administrative și fiscale, însă în practică, autoritățile acordă posibilitatea corectării voluntare a situației.