Prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, decanul Facultății de Științe Economice din Universitatea din Oradea și profesor universitar conducător de doctorat în Finanțe, a explicat, într-un interviu acordat pentru Jurnal Bihorean/Bihon.ro, unde sunt problemele și ce soluții ar putea avea România.

Potrivit datelor Eurostat, deficitul bugetar al României a ajuns la 7,9% din PIB în 2025, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. În opinia profesorului universitar habil. Diana Sabău-Popa, reducerea acestui dezechilibru nu ar trebui să pornească automat de la creșterea taxelor, ci de la combaterea evaziunii și îmbunătățirea colectării, urmate de reducerea cheltuielilor publice rigide sau ineficiente și, doar dacă este necesar, de lărgirea bazei de impozitare ori majorarea cotelor.

„Problema fundamentală a sistemului fiscal românesc nu este nivelul insuficient al cotelor de impozitare, ci capacitatea structural deficitară a administrației fiscale de a colecta veniturile fiscale potențiale”, susține Prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa.

TVA mai mare, dar și o economie mai apăsată

În 2024, veniturile fiscale și contribuțiile sociale reprezentau 28,8% din PIB-ul României, față de 40,3% în media Uniunii Europene. Polonia ajungea la 37,6%, iar Ungaria la 35,3%.

Un exemplu relevant este TVA-ul. România continuă să aibă unul dintre cele mai mari decalaje de conformare din UE: 29,5% în 2024, față de aproximativ 9,5% la nivel european.

„Decalajele de conformare fiscală nu se limitează la TVA. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, “The Corporate Income Tax Gap”, România înregistrează, de asemenea, unul dintre cele mai ridicate decalaje de colectare privind impozitul pe profit din Uniunea Europeană. Studiul estimează un decalaj de colectare de 44% din PIB— cel mai ridicat nivel din UE — echivalent cu o pierdere anuală a veniturilor publice de peste 3 miliarde de euro, exclusiv din cauza neconformării la plata impozitului pe profit“, spune aceasta.

Paradoxul fiscal este că România are nevoie de venituri mai mari, dar acest lucru nu înseamnă automat taxe mai mari. Diferența dintre ceea ce economia produce și ceea ce ajunge efectiv la buget indică un potențial important de îmbunătățire a colectării.

Majorarea TVA poate aduce bani suplimentari la buget, însă efectele trebuie analizate și din perspectiva economiei. Creșterea TVA și a accizelor în 2025 a contribuit la presiuni asupra prețurilor și la diminuarea puterii de cumpărare. Încasările din TVA au crescut în 2025 cu doar 0,1% din PIB față de anul precedent, în timp ce veniturile din accize au scăzut cu 0,1% din PIB.

„Majorarea cotelor de TVA poate genera, cu certitudine, venituri fiscale suplimentare pe termen scurt. Totuși, sustenabilitatea acestei măsuri trebuie evaluată printr-un criteriu esențial: veniturile bugetare adiționale trebuie să depășească, în valoare netă, costurile macroeconomice și sociale asociate”, explică Diana Sabău-Popa.

Efectul unei modificări fiscale nu poate fi măsurat doar prin suma care intră în buget. Trebuie luate în calcul consumul, investițiile, inflația și activitatea economică. Prin TVA și accize, o parte din cost este transferată în prețuri, ceea ce poate reduce puterea de cumpărare și poate determina un consum mai prudent.

Mai întâi colectarea, apoi taxarea

În acest context, Diana Sabău-Popa mută accentul de pe nivelul impozitelor pe eficiența administrației fiscale. România are deja e-Factura, SAF-T și case de marcat conectate la ANAF. Următorul pas ar fi interconectarea lor, astfel încât datele să poată fi analizate automat pentru identificarea neconformităților.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor citate în interviu, în primul an de implementare integrală și obligatorie a e-Facturii, veniturile colectate din TVA au crescut cu 15,9%, fără modificarea cotelor de TVA.

Un exemplu regional este Polonia. După introducerea unor măsuri precum SAF-T și mecanismul de plată defalcată a TVA, decalajul de conformare la TVA a coborât de la 24% în 2015 la 10,9% în 2024, în condițiile în care cota standard de TVA a rămas la 23%.

Pentru România, miza este, așadar, nu doar să taxeze mai mult, ci să încaseze mai eficient ceea ce legislația fiscală prevede deja.

Există însă și cealaltă jumătate a ecuației: cheltuielile statului.

În 2025, cheltuielile publice totale au rămas la 43,3% din PIB, același nivel ca în 2024, dar au crescut nominal cu aproape 69 de miliarde de lei. Reducerea deficitului față de anul precedent a fost susținută integral de creșterea veniturilor publice, cu 1,4% din PIB, nu de reducerea cheltuielilor ca pondere în PIB.

De aici apare una dintre întrebările esențiale ale dezbaterii fiscale: dacă statul are nevoie de mai mulți bani, cât ar trebui să vină de la contribuabili și cât poate fi obținut printr-o colectare mai bună și eficientizarea cheltuielilor?

Dacă ar putea modifica un singur element al sistemului fiscal, Prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa nu ar opta pentru introducerea unei noi taxe sau pentru schimbarea cotelor de impozitare, ci pentru finalizarea procesului de digitalizare integrată a administrației fiscale. Interconectarea informațiilor din e-Factura, SAF-T și sistemele caselor de marcat ar permite ANAF să coreleze automat datele și să identifice mai rapid eventualele diferențe dintre activitatea economică declarată și cea efectiv desfășurată.

„Totodată, aș prioritiza interoperabilitatea sistemelor de raportare – respectiv capacitatea instrumentelor digitale existente, precum e-Factura și SAF-T, de a comunica automat atât între ele, cât și cu alte baze de date guvernamentale relevante: Registrul Comerțului, evidența vamală, sistemul bancar sau evidența proprietăților. O astfel de conectare ar permite autorității fiscale să construiască, fără intervenție manuală, un profil de risc complet al contribuabilului. Digitalizarea poate contribui astfel la creșterea veniturilor bugetare fără a pune presiune suplimentară asupra consumului, investițiilor sau competitivității economice – un rezultat pe care majorarea impozitelor și taxelor nu îl poate garanta”, adaugă decana FSE Oradea.

Pentru România, problema fiscală are astfel două componente: nevoia de venituri pentru reducerea deficitului și necesitatea unei colectări mai eficiente și a unor cheltuieli publice mai bine gestionate.

Pentru contribuabilul care își plătește taxele, întrebarea rămâne dacă statul poate recupera mai întâi banii care ar trebui deja să ajungă la buget, înainte de a cere celor conformați să plătească mai mult.