Valoarea sprijinului poate ajunge la 333 de lei pentru fiecare hectar afectat, însă suma efectivă depinde de procentul de calamitate consemnat în documentele oficiale.
Pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să fi avut în 2025 culturi de porumb sau floarea-soarelui și să dețină un proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, întocmit pentru perioada iunie-august 2025. Gradul de afectare trebuie să fie de cel puțin 30%.
În cazul unei calamitări de 91%-100%, se acordă cuantumul maxim, de 333 de lei/ha. Pentru procente mai mici, ajutorul se calculează proporțional cu suprafața și gradul de afectare.
Banii nu vor fi acordați automat. Fermierii eligibili trebuie să depună o cerere la APIA, la centrul unde au depus cererea de plată pentru anul 2025. Termenul este de maximum 20 de zile lucrătoare de la transmiterea către APIA a situațiilor cu suprafețele afectate.
Schema beneficiază de o finanțare totală de 155,36 milioane de lei, bani proveniți în proporții egale din fonduri europene și de la bugetul Ministerului Agriculturii.
Există și o limitare pentru fermierii care au avut culturile asigurate. Ajutorul de la stat, împreună cu despăgubirea primită de la asigurator, nu poate depăși limita prevăzută de schema de sprijin.
Plățile urmează să fie efectuate de APIA, iar termenul-limită stabilit pentru acordarea sprijinului este 31 decembrie 2026.
Citiți principiile noastre de moderare aici!