Conform documentului, începând cu aprilie 2026, fiecare tichet ar urma să aibă valoarea de 740 de lei pe lună. Dacă proiectul va fi aprobat, această sumă va fi aplicată și pentru lunile august și septembrie ale anului viitor.
În prezent, tichetele de creșă sunt de 710 lei, conform Ordinului 1.602/2.007/2025. Ele reprezintă un sprijin financiar pentru părinții care nu se află în concediu de creștere copil și își duc copiii la creșe sau îi lasă în grija unor bone autorizate potrivit Legii nr. 167/2024. Tichetele se acordă lunar, pe suport electronic, în baza unor documente stabilite de lege, și sunt supuse doar impozitului de 10%, fără contribuții sociale obligatorii.
Legea nr. 201/2025, intrată în vigoare la finalul anului trecut, aduce modificări Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. Aceasta prevede, printre altele, o alternativă pentru angajatorii care nu pot utiliza sistemul electronic: plata directă a contravalorii tichetelor către creșe sau alte entități asimilate, inclusiv către bonele autorizate.
Deși această opțiune este deja prevăzută de lege, aplicarea ei efectivă nu este posibilă în prezent, deoarece normele de implementare ale Legii nr. 165/2018 nu au fost actualizate. Viitoarele norme vor trebui să clarifice mecanismul prin care angajatorii pot efectua plățile directe, astfel încât să fie respectate toate condițiile legale.
Majorarea tichetelor de creșă vine într-un context în care costurile serviciilor de îngrijire a copiilor au crescut constant, iar autoritățile urmăresc să sprijine părinții angajați în menținerea unui echilibru între viața profesională și cea familială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!