BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Economic
Rabla Auto 2026 se redeschide: aproape 94 de milioane de lei, din nou la dispoziția românilor

Rabla Auto 2026 se redeschide: aproape 94 de milioane de lei, din nou la dispoziția românilor

De Ramona Pașcu
la 25 August 2026 08:49
1 Comentarii

Rabla Auto 2026 se redeschide: aproape 94 de milioane de lei, din nou la dispoziția românilor

25 August 2026 08:49
Persoanele fizice care nu au prins finanțare în etapa anterioară a Programului Rabla Auto 2026 au o nouă șansă să obțină ecotichet pentru cumpărarea unei mașini noi.
Scris de Ramona Pașcu - Persoanele fizice care nu au prins finanțare în etapa anterioară a Programului Rabla Auto 2026 au o nouă șansă să obțină ecotichet pentru cumpărarea unei mașini noi.

Trimite articolul

X

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) redeschide sesiunea marți, 25 august, la ora 10:00, cu un buget de 93,737 milioane de lei. Banii provin din sumele rezervate în etapa precedentă, dar care nu au fost utilizate după ce solicitanții nu au finalizat toate procedurile necesare pentru obținerea finanțării.

Noua sesiune va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, însă înscrierile se pot încheia mai devreme dacă fondurile disponibile sunt epuizate.

Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 70,312 milioane de lei, este destinată autovehiculelor cu motor termic, inclusiv celor alimentate cu GPL sau GNC, precum și mașinilor hibride. Pentru autoturismele electrice, plug-in hybrid și cele echipate cu pilă de combustie pe bază de hidrogen sunt disponibile 20,45 milioane de lei. Alți 2,975 milioane de lei sunt alocați pentru motociclete, inclusiv pentru cele electrice.

Valoarea sprijinului financiar diferă în funcție de tipul vehiculului cumpărat. Pentru persoanele fizice, ecotichetele sunt stabilite astfel:

  • 18.500 de lei pentru un autoturism pur electric sau unul cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru un autoturism plug-in hybrid sau o motocicletă electrică;
  • 12.000 de lei pentru un autoturism hibrid;
  • 10.000 de lei pentru un autoturism cu motor termic, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Finanțarea este acordată în limita bugetului disponibil pentru fiecare categorie.

Înscrierea se face online, iar banii se rezervă în ordinea cererilor

Solicitanții trebuie să depună cererea prin platforma informatică a AFM. În momentul înregistrării, sistemul generează un număr de identificare și, dacă mai există bani în categoria respectivă, rezervă valoarea ecotichetului.

Obținerea numărului de înregistrare nu înseamnă însă că procedura este încheiată.

În termen de 10 zile de la înscriere, solicitantul trebuie să introducă în platformă seria VIN a autovehiculului uzat și să încarce documentele solicitate. Tot în această etapă trebuie selectat un producător validat în cadrul programului.

Printre documentele care pot fi solicitate se numără certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii uzate, în funcție de situația fiecărui solicitant.

AFM atrage atenția asupra unui detaliu important pentru cei care vor încerca să obțină finanțare începând din 25 august.

La această sesiune pot fi utilizate doar cererile de finanțare disponibile în aplicația informatică după deschiderea oficială a etapei, la ora 10:00.

Prin urmare, solicitanții trebuie să descarce formularul pus la dispoziție în platformă după deschiderea sesiunii, să îl completeze și să îl încarce în momentul depunerii dosarului.

Rabla Auto 2026, interes mare încă de la primele înscrieri

Etapa precedentă a programului a arătat cât de rapid se pot epuiza anumite categorii de finanțare.

Bugetul destinat motocicletelor, în valoare de 15 milioane de lei, a fost consumat în aproximativ nouă minute de la deschiderea sesiunii, după depunerea a 1.293 de dosare.

Și pentru mașinile electrice cererea a fost ridicată. Cei 120 de milioane de lei alocați inițial acestei categorii s-au epuizat pe 30 iulie, când erau înregistrate 6.724 de dosare.

În cazul autoturismelor cu motor termic, bugetul inițial a fost de 165 de milioane de lei, iar numărul cererilor depuse a depășit 14.000.

Trimite articolul

X
Taguri:
afm ,
ecotichet Rabla ,
masini noi ,
rabla auto 2026

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Doamne ajuta si da bine ..... says:
    August 25, 2026 at 9:20 am

    Dati-va banii pe chinezarii fabricate in Ioropa !!
    Si pe full electrice sau hibride, plug-in, etc….
    Vorbim dupa maxim 7 – 8 ani, o sa facem comparatie cu momentele petrecute. Sa vedem cum inainte ati cumparat masini second din Jermania cu 200.000 km care aveau deja 6 – 7 ani si ati mai “tras”de ele altii 10….
    Acum veti cumpara carcase electrice si hibride, iar atunci cand vor ajunge sa aiba 7 – 8 ani, va veti ruga de cineva sa le mai cumpere de la voi. Ori le veti duce direct la ….kauf.
    Sau veti accesa alt program ca acesta de reinnoire a parcului auto ….. . Daca va mai fi atunci !
    Doamne Ajuta !

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firmă de construcții și patronul său, puși să plătească 124.000 de euro după moartea unui muncitor
    O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    Economic

    Firmele cu datorii la stat, condiții suplimentare la vânzare. Ce trebuie să știe antreprenorii
    Transferul părților sociale ale unui SRL presupune verificări fiscale suplimentare, iar notificarea ANAF trebuie făcută în cel mult 15 zile.

    Educație

    Nu mai e doar treaba părintelui. UE vrea platforme care să nu-i țină pe copii lipiți de ecran
    Ani la rând, răspunsul la problema copiilor care petrec prea mult timp cu telefonul a fost acela că părinții trebuie să pună limite, să verifice ce fac cei mici online și să-i învețe să folosească responsabil tehnologia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Constructorul Dorinel Edu, vizat de cinci percheziții într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de peste 730.000 de lei
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au efectuat, luni, cinci percheziții în Oradea, Sânmartin și într-o localitate din județul Hunedoara, într-un dosar instrumentat de Parchetul Bihor și care îl vizează pe constructorul orădean Dorinel Edu (60 de ani), acuzat de evaziune fiscală.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X