Este una dintre ideile centrale ale unui concept propus de Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), care atrage atenția asupra diferenței dintre viteza progresului tehnologic și ritmul în care instituțiile și organizațiile reușesc să se adapteze.

Conceptul, denumit „decalajul Azazel”, pornește de la o întrebare esențială pentru viitorul economiei: ce se întâmplă atunci când tehnologia avansează mai repede decât capacitatea oamenilor de a o utiliza în siguranță și responsabil?

Badea explică această diferență printr-o analogie cu povestea lui Azazel din Cartea lui Enoh. În relatarea invocată de oficialul BNR, acesta le transmite oamenilor cunoștințe și instrumente noi, dar odată cu ele apare și problema modului în care vor fi folosite. Dincolo de dimensiunea mitologică, analogia ilustrează provocarea actuală a inteligenței artificiale: dezvoltarea unor instrumente tot mai puternice nu garantează și capacitatea de a le controla consecințele.

Tehnologia avansează mai repede decât regulile

Prin „decalajul Azazel”, Leonardo Badea definește diferența dintre viteza cu care o societate dobândește noi capacități tehnologice și viteza cu care își dezvoltă competențele, normele, instituțiile și mecanismele de responsabilitate necesare pentru utilizarea acestora.

Cu cât diferența este mai mare, cu atât crește riscul ca noile tehnologii să genereze efecte pe care societatea nu este suficient de pregătită să le prevină sau să le gestioneze. În cazul inteligenței artificiale, aceste vulnerabilități pot viza inclusiv infrastructurile critice și stabilitatea economică.

„Tehnologia poate avansa mai repede decât capacitatea societății de a învăța să o controleze”, este una dintre concluziile centrale ale analizei.

Problema nu este, așadar, doar cât de repede sunt dezvoltate și adoptate sistemele de inteligență artificială, ci și cât de repede se adaptează instituțiile, companiile și regulile care trebuie să le încadreze utilizarea. În acest sens, Badea consideră că investițiile în guvernanță, competențe și cultura organizațională trebuie să însoțească dezvoltarea tehnologică, nu să apară abia după ce riscurile se materializează.

Un pas important în această direcție este Regulamentul european privind inteligența artificială (AI Act), adoptat în 2024. Cadrul legislativ european urmărește să stabilească obligații proporționale cu riscurile sistemelor de inteligență artificială și să protejeze drepturile fundamentale, transparența și siguranța utilizatorilor.

Totuși, existența unor reguli nu rezolvă automat problema. Capacitatea de aplicare a acestora, supravegherea umană și responsabilitatea celor care dezvoltă și utilizează tehnologia rămân esențiale.

Mai multă productivitate nu înseamnă automat mai multă bunăstare

Dincolo de riscurile tehnologice, analiza prim-viceguvernatorului BNR pune în discuție și efectele economice și sociale ale inteligenței artificiale.

Creșterea productivității este unul dintre principalele argumente în favoarea adoptării acestei tehnologii. Automatizarea unor activități și eficientizarea proceselor ar putea susține dezvoltarea economică, însă rezultatele nu se traduc automat în venituri mai mari sau într-o calitate mai bună a vieții.

Unul dintre criteriile importante este măsura în care câștigurile de productivitate se transformă în beneficii concrete pentru populație, inclusiv prin reducerea timpului necesar muncii și creșterea timpului disponibil pentru activități personale.

„Productivitatea, în esență, trebuie să conducă la creșterea veniturilor și la satisfacerea nevoilor materiale, dar în același timp trebuie să conducă la reducerea timpului necesar muncii și implicit la creșterea timpului dedicat pentru îmbunătățirea calității vieții”, subliniază Leonardo Badea.

Transformarea tehnologică presupune însă și costuri. Dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială necesită investiții semnificative, finanțate de pe piețele de capital sau prin intermediul sistemului bancar. În plus, adaptarea organizațiilor și formarea competențelor necesare utilizării noilor instrumente implică timp și resurse.

Prin urmare, întrebarea relevantă nu este doar cât de mult poate crește economia datorită inteligenței artificiale, ci și cum sunt distribuite beneficiile acestei creșteri și în ce măsură ele îmbunătățesc nivelul de trai.

Poate inteligența artificială să facă datoria publică mai sustenabilă?

Un alt aspect analizat de Leonardo Badea este legătura dintre dezvoltarea inteligenței artificiale și sustenabilitatea datoriei publice.

În opinia sa, investițiile în aceste tehnologii ar putea determina, într-o primă etapă, o creștere a datoriei publice, dar ar putea contribui ulterior la consolidarea capacității productive a economiei. Dacă investițiile generează câștiguri consistente de productivitate și o creștere economică suficientă, acestea ar putea susține veniturile fiscale și ar putea îmbunătăți raportul dintre datorie și PIB.

Această perspectivă presupune însă ca banii împrumutați să finanțeze proiecte viabile, capabile să producă beneficii economice pe termen lung. O creștere a cheltuielilor publice pentru tehnologie nu garantează, prin ea însăși, rezultate pozitive.

Badea avertizează că finanțarea unor proiecte insuficient fundamentate poate genera vulnerabilități financiare importante. De aceea, evaluarea investițiilor trebuie să urmărească nu doar volumul resurselor alocate, ci și sporul de productivitate pe care acestea îl pot produce.

Într-o economie mondială caracterizată de niveluri ridicate ale îndatorării, dezvoltarea capacității productive ar putea reprezenta o alternativă la ajustările bazate exclusiv pe austeritate. Efectul depinde însă de eficiența investițiilor, de costurile finanțării și de ritmul în care creșterea economică se reflectă în veniturile bugetare.

Ce arată simulările economice

Pentru a ilustra implicațiile conceptului, analiza include un exercițiu de simulare inspirat din modelul de creștere economică Solow. Acesta urmărește evoluția economiei în trei scenarii: unul de bază, unul în care investițiile în inteligență artificială devin mai eficiente fără investiții suplimentare în guvernanță și un al treilea în care accelerarea tehnologică este însoțită de investiții mai mari în capacitatea organizațională.

În scenariul accelerării AI, eficiența investițiilor tehnologice crește cu 80% începând cu a șasea perioadă analizată, fără o majorare simultană a resurselor alocate guvernanței. În scenariul dezvoltării complementare, impulsul tehnologic este însoțit de creșterea ponderii investițiilor în capital organizațional de la 4% la 10% din producție.

Simularea evidențiază că dezvoltarea accelerată a capitalului tehnologic, fără consolidarea capacităților organizaționale, poate accentua dezechilibrul dintre posibilitățile oferite de tehnologie și capacitatea de a gestiona riscurile asociate. În schimb, investițiile complementare în guvernanță pot contribui la limitarea acestui decalaj.

Rezultatele trebuie interpretate în limitele modelului teoretic utilizat. Exercițiul ilustrează un mecanism economic posibil, dar nu stabilește empiric un nivel optim al decalajului Azazel și nici nu oferă o predicție certă privind efectele viitoare ale inteligenței artificiale.

Controlul riscurilor, o condiție pentru dezvoltarea AI

În final, Leonardo Badea insistă asupra necesității consolidării culturii organizaționale în companiile care dezvoltă inteligență artificială. El atrage atenția asupra riscurilor de securitate asociate unor sisteme capabile să identifice vulnerabilități și să acționeze asupra infrastructurilor informatice.

În opinia sa, experiența altor domenii tehnologice, precum industria aeronautică și energia nucleară, arată că dezvoltarea unor tehnologii revoluționare poate fi însoțită de mecanisme de control și de reguli menite să limiteze riscurile.

Provocarea actuală este ca aceste mecanisme să se dezvolte într-un ritm comparabil cu cel al tehnologiei. În lipsa unei adaptări suficiente, câștigurile potențiale de productivitate ar putea fi însoțite de incidente tehnologice, pierderi economice și vulnerabilități financiare.

Mesajul central al analizei este că inteligența artificială nu trebuie evaluată exclusiv prin prisma performanțelor tehnice sau a investițiilor pe care le atrage. Capacitatea societății de a o guverna, de a-i limita efectele negative și de a transforma câștigurile de eficiență în bunăstare va conta la fel de mult ca ritmul inovării.

Așa cum sugerează conceptul „decalajului Azazel”, miza nu este doar cât de departe poate ajunge tehnologia, ci și dacă societatea este pregătită să gestioneze consecințele acestui progres.