Proiectul modifică prevederile articolului 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel încât indemnizația lunară acordată de stat să poată fi primită de toți tinerii eligibili de până la 26 de ani, indiferent de momentul în care au ieșit din sistemul de protecție.
În prezent, legislația prevede acordarea unei indemnizații doar pentru tinerii care părăsesc sistemul după o anumită dată, dacă aceștia își continuă studiile sau sunt angajați. Noua reglementare elimină această limitare și extinde beneficiul și pentru cei care au ieșit din centre de plasament sau alte forme de protecție specială înainte de modificarea legii.
Potrivit textului adoptat, indemnizația reprezintă o formă de sprijin acordată de stat pentru tinerii care au crescut în sistemul de protecție, pentru a le facilita integrarea socială și profesională. Beneficiarii trebuie să aibă cel mult 26 de ani și să îndeplinească aceleași condiții ca și până acum: continuarea studiilor sau existența unui loc de muncă.
Valoarea sprijinului este stabilită în funcție de Indicatorul Social de Referință (ISR), un reper folosit în calculul mai multor prestații sociale. Pentru anul 2026, ISR este stabilit la 660 de lei. Indemnizația acordată tinerilor din sistem reprezintă echivalentul a 4,8 ISR, ceea ce înseamnă aproximativ 3.168 de lei lunar. Această sumă ar urma să fie acordată până la împlinirea vârstei de 26 de ani, în condițiile respectării criteriilor prevăzute de lege.
Citiți principiile noastre de moderare aici!