BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Educație fără granițe. De la Oradea la Salonic, via Colegiul Național „Iosif Vulcan”

Educație fără granițe. De la Oradea la Salonic, via Colegiul Național „Iosif Vulcan”

De Vasilică Ichim
la 4 January 2026 08:00 Reactualizat la: 31 December 2025 10:08
4 January 2026 08:00 Reactualizat la: 31 December 2025 10:08
Un acord de înfrățire semnat recent între Colegiul Național Național „Iosif Vulcan” din Oradea și o școală din Salonic deschide drumul unor schimburi reale de elevi și profesori.
Scris de Vasilică Ichim - Un acord de înfrățire semnat recent între Colegiul Național Național „Iosif Vulcan” din Oradea și o școală din Salonic deschide drumul unor schimburi reale de elevi și profesori.

Trimite articolul

X

 

Lecții predate în altă țară, practică pedagogică în școli europene și proiecte comune care ies din tiparele obișnuite, toate în cadrul unui parteneriat gândit să producă rezultate concrete, nu doar diplome de pus pe perete.

Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și Școala „4 Dimotiko Pefkon” din Salonic au semnat, în 15 și 16 decembrie 2025, un acord de înfrățire care pune accent pe schimburi de elevi și profesori, lecții susținute în școli partenere și proiecte educaționale comune.

Documentul a fost semnat la Salonic de către directorul colegiului orădean, Simona Martin, respectiv de directorul școlii grecești, Sophia Aidona, în prezența Consulului General al României la Salonic, Corina Crețu. Oficialii au vorbit despre importanța colaborării educaționale româno-elene, însă dincolo de formulările diplomatice, parteneriatul vine cu beneficii directe pentru elevi și profesori. Pentru Colegiul „Iosif Vulcan”, acordul este o continuare firească a deschiderii către proiecte europene.

„Am deschis porțile pentru schimburi de idei, experiențe și bune practici, care vor ajuta atât elevii, cât și cadrele didactice”, a declarat directoarea Simona Martin.

Primele rezultate s-au văzut chiar la Salonic. Trei eleve din clasa a XII-a – profil pedagogic, Bianca Iordănescu, Patricia Harpan și Miruna Teacă, au susținut lecții în fața elevilor și profesorilor greci. Ele au prezentat România, Oradea, Colegiul „Iosif Vulcan” și tradițiile de Crăciun din Bihor, predând în limba engleză. Pentru eleve, experiența a fost mai mult decât o simplă deplasare în străinătate. A fost un exercițiu real de predare, într-o altă școală, cu alți elevi, alte reguli și alte așteptări.

Lecții despre… lecții

A preda într-o școală din altă țară nu este un exercițiu confortabil. Diferențele de stil, modul în care elevii reacționează la profesor, ritmul lecțiilor sau regulile din clasă pot pune probleme, chiar și pentru cadrele didactice cu experiență. Pentru elevii care se pregătesc să devină învățători sau educatori, provocarea este și mai mare. Există bariere de limbă, diferențe culturale și un anumit stres firesc, legat de faptul că te afli într-un sistem educațional care nu îți este familiar. Managementul clasei, relația cu elevii sau colaborarea cu profesorii gazdă funcționează uneori diferit față de ceea ce știi de acasă. Tocmai de aceea, câștigul este important. Astfel de experiențe îi ajută pe profesori și pe elevi să se adapteze, să își pună întrebări despre propriile metode și să învețe lucruri concrete, aplicabile ulterior în școala românească.

Contactul direct cu alte sisteme educaționale scoate în evidență atât punctele forte, cât și slăbiciunile propriei practici. Pentru profesorii implicați, parteneriatul înseamnă acces la metode diferite de predare, schimb de experiență și idei care pot fi folosite ulterior la clasă. Pentru elevii de la profilul pedagogic, avantajul este evident: practică reală, într-un context european, înainte de a ajunge efectiv la catedră. Conducerea colegiului are în vedere ca, din anul școlar viitor, elevi din clasa a XI-a, profil pedagogic, să efectueze stagii de practică în Grecia, în cadrul „Săptămânii Altfel”, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, fără a afecta programul școlar curent.

Un parteneriat construit pe experiență

Înfrățirea dintre cele două școli nu a apărut din senin. Ea are la bază colaborarea din cadrul proiectului Erasmus+ și eTwinning „COLORS – Creating Our Learning Options to Reveal Skills”, derulat în perioada 2020-2023, la care au participat profesori din șase țări europene. Proiectul s-a concentrat pe teoria inteligențelor multiple, a lui Howard Gardner. Fiecare școală parteneră a studiat și a aplicat un anumit tip de inteligență. Colegiul „Iosif Vulcan” s-a ocupat de inteligența verbală, iar școala din Salonic de inteligența interpersonală și intrapersonală.

Mobilitățile profesorilor și lecțiile susținute în cadrul proiectului au arătat că aceste concepte pot fi aplicate în practică, nu doar discutate teoretic. În martie 2023, profesorii români prezenți la Salonic au remarcat deschiderea partenerilor greci, seriozitatea cu care tratează activitățile educaționale și modul pragmatic în care sunt abordate problemele din școli. De aici a apărut ideea extinderii colaborării într-un acord de tip „școli înfrățite”, cu activități clare și obiective pe termen mediu și lung.

Acordul prevede proiecte comune în domeniul educațional, cultural și digital: lecții online pe aceeași temă, predate simultan în cele două școli; un ghid al jocurilor copilăriei din Bihor și Macedonia; proiecte foto Oradea–Salonic; realizarea unui mini-dicționar român–grec–englez; schimburi de elevi, cu găzduire în familii. Pentru Colegiul Național „Iosif Vulcan”, parteneriatul cu școala din Salonic este un pas concret spre o educație care iese din tiparele clasice. Nu este vorba despre imagine sau statistici, ci despre experiențe reale, care îi ajută pe elevi și profesori să înțeleagă cum arată, în practică, școala europeană.

Trimite articolul

X
Taguri:
colegiul national iosif vulcan ,
educatie ,
lectii ,
oradea ,
Salonic
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Abandonul școlar din Bihor începe devreme și explodează la liceu
    Abandonul școlar din județul Bihor nu atinge cote dramatice, însă datele Inspectoratului Școlar arată pierderi constante de elevi la trecerile dintre ciclurile de învățământ. Specialiștii indică drept cauze principale migrația externă, sărăcia din comunitățile vulnerabile și dificultățile de navetă, factori care se reflectă treptat în statisticile școlare.

    România

    Universitatea din Oradea analizează o posibilă creștere a taxelor: „Nu intenționăm o creștere agresivă”
    Universitatea din Oradea analizează în prezent posibilitatea de creștere a taxelor pentru generația care va începe din toamnă. Până atunci, pentru studenții deja înmatriculați, taxele vor fi aliniate cu inflația, urmând a crește cu 10%, din octombrie.

    România

    Acte auto verificate online, fără drumuri la ghișeu
    Tot mai multe operațiuni legate de permisul auto și înmatricularea vehiculelor pot fi făcute online, rapid și fără costuri, prin intermediul platformei Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din Gepiu: parteneriat între Primărie și medici locali până în 2026
    În baza unui parteneriat încheiat recent între Primăria Gepiu și CMI Dr. Bogluț Natalia, peste 200 de preșcolari și elevi vor beneficia de consultații gratuite în cabinetul stomatologic din localitate al respectivului medic. Anunțul a fost făcut public pe pagina de socializare a autorității locale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 24 februarie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 24 februarie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Iertat de soția pe care a lovit-o și i-a avariat mașina, dar condamnat la închisoare cu suspendare
    Un bărbat de 53 de ani, dintr-un sat de lângă Oradea, a fost condamnat recent la 10 luni de închisoare cu suspendare și obligat să muncească 90 de zile în folosul comunității, după ce a încălcat un ordin de protecție față de soția sa, la mai puțin de 3 ore de la instituirea măsurii.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.