Potrivit documentelor publicate de Ministerul Finanțelor, bugetul de stat al Ministerului Educației și Cercetării ar urma să fie diminuat cu aproape 386,5 milioane de lei. O mare parte a acestei reduceri, aproximativ 275 de milioane de lei, reprezintă însă fonduri blocate încă de la începutul anului, pe care Guvernul propune acum să le elimine definitiv din buget.
Concret, legislația financiară prevede reținerea a 10% din anumite sume aprobate ministerelor. Acești bani există în buget, dar nu pot fi utilizați fără deblocarea lor ulterioară. În cazul Educației, Guvernul propune să renunțe la 275 de milioane de lei din fondurile astfel reținute.
Alte reduceri sunt justificate de Ministerul Finanțelor prin economii identificate la cheltuielile ministerului. Printre acestea se numără 270 de milioane de lei de la categoria „Alte cheltuieli” și 4,4 milioane de lei de la proiectele finanțate din fonduri europene. Documentele nu precizează însă ce programe educaționale ar putea fi afectate.
Pe de altă parte, proiectul prevede suplimentări pentru cheltuielile de personal și pentru finanțarea școlilor prin autoritățile locale. Prin urmare, reducerea finanțării de la bugetul de stat nu înseamnă automat că aceeași sumă va fi retrasă din activitatea curentă a unităților de învățământ.
Dificultăți financiare și în Bihor
Noua rectificare vine după un an în care sistemul de învățământ a fost supus unor schimbări importante, prin Legea 141/2025, adoptată în timpul Guvernului Bolojan.
Norma de predare a majorității profesorilor de gimnaziu și liceu a crescut de la 18 la 20 de ore săptămânal, au fost majorate efectivele maxime de elevi din clase, iar rețeaua școlară a fost reorganizată, unele unități pierzându-și personalitatea juridică. Totodată, bursele de merit au fost restrânse, fiind acordate, în principal, unui procent de cel mult 15% dintre elevii fiecărei clase, cu minimum media 9.
Guvernul Bolojan a justificat măsurile prin necesitatea reducerii cheltuielilor publice, însă acestea au provocat nemulțumiri și proteste în rândul profesorilor.
În Bihor, dificultățile de finanțare sunt menționate inclusiv în planul managerial al Inspectoratului Școlar Județean pentru anul școlar 2026–2027. Documentul semnalează resurse financiare insuficiente, dotări deficitare în unele școli rurale și probleme în asigurarea condițiilor necesare desfășurării procesului educațional.
Premierul Luca Niculescu a anunțat că până la sfârșitul anului va urma o a doua rectificare bugetară, care va viza inclusiv educația. Deocamdată, reducerile prezentate sunt cele din proiectul publicat de Ministerul Finanțelor, fără o repartizare care să arate ce efecte concrete vor avea asupra școlilor din Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!