Comisia Europeană nu renunță la rolul familiei, dar propune o schimbare importantă de perspectivă: dacă un serviciu este folosit de copii, platforma trebuie să răspundă la rândul său pentru felul în care a fost construită.
Derularea fără sfârșit, clipurile care pornesc automat, notificările care ne cheamă înapoi în aplicație sau recompensele care ne fac să revenim zi după zi sunt mecanisme obișnuite pe marile platforme. Pentru minori, EU KIDS Act propune ca asemenea tehnici să fie limitate, iar serviciile să fie „sigure prin design”, nu doar însoțite de instrumente de control parental.
Comisia Europeană a prezentat EU KIDS Act pe 17 septembrie 2026. Este o propunere de regulament pentru protecția minorilor pe rețele sociale, platforme video, jocuri online și servicii bazate pe IA. Nu este încă lege: textul trebuie negociat de Parlamentul European și Consiliul UE.
Printre măsuri se află limitarea infinite scroll-ului, autoplay-ului, notificărilor și mecanismelor de tip „streak”, introducerea de pauze și limite de timp și schimbarea recomandărilor pentru minori, astfel încât să urmărească siguranța, nu timpul petrecut în aplicație.
De ce adolescentul nu este doar un adult mai mic
În cabinetul psihologului și psihoterapeutului Simona Trip, profesor în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității din Oradea, telefonul sau rețeaua socială nu sunt întotdeauna motivul declarat pentru care părinții cer ajutor. Copiii ajung însă cu probleme care pot avea legătură și cu viața lor online.
„Copiii și adolescenții care vin în cabinet sunt de obicei aduși de părinți pentru că întâmpină diferite probleme emoționale: anxietate, în special anxietate de testare, depresie, ca urmare a neacceptării de sine, furie, consum de substanțe”, spune Simona Trip.
A apărut și un interlocutor nou. „Adolescenții folosesc IA destul de mult, drept sfătuitor. «Am întrebat IA despre problemele mele»”, spune psihoterapeutul. EU KIDS Act include și chatbot-urile și companionii IA folosiți de minori.
Trip atrage atenția asupra vulnerabilității specifice adolescenței: „Sunt studii care susțin relația de cauzalitate dintre utilizarea rețelelor de socializare și problemele emoționale. Adolescența este o vârstă a vulnerabilităților, pentru că ei se află într-un proces de dezvoltare a sinelui și nu știu încă cine sunt. E foarte ușor pentru ei să alunece în devalorizare de sine – «sunt urât(ă), nu am făcut nimic cu viața mea până acum». Ei pot gândi în acest fel atunci când se compară cu modelele sau influencerii de pe rețelele de socializare”.
Riscurile merg mai departe. „Rețelele de socializare pot fi unelte de denigrare, folosite de abuzatori, să menționăm cazurile de cyberbullying. Pot fi modalități de a racola victime ale traficului de ființe umane, pedofilie, proxenetism”, spune Trip, care adaugă că lucruri aparent mărunte pot cântări mult: „Pentru adolescenți devine o problemă o inimioară, un like pe care îl oferă unei alte fete sau unui alt băiat pe rețelele de socializare, creșterea numărului de urmăritori, mai ales în relațiile de iubire. Deci emoții disfuncționale pot apărea și în relație cu aceste fapte”.
Psihoterapeutul nu pune însă semnul egal între tehnologie și pericol: „Telefoanele, jocurile, rețelele sociale vin cu avantaje și dezavantaje. Facilitează accesul la informație, ajută dezvoltarea cognitivă, pot ajuta inclusiv la expunerea în situații sociale pentru introvertiți, dar pot veni și cu pericole.”
Când telefonul devine o problemă
Pentru un părinte, semnul de alarmă nu este doar numărul de ore petrecute online, ci momentul în care utilizarea începe să afecteze viața copilului.
„Orice devine o problemă atunci când interferează cu viața noastră. Părintele trebuie să fie capabil să observe copilul și să își dea seama de schimbările comportamentale”, spune Trip.
Asta presupune și să știe ce face copilul online: „Trebuie să verifice activitatea copilului pe internet, trebuie să verifice cu cine se joacă online, cu cine comunică, ce jocuri joacă, ce site-uri vizitează. Nu îl poate lăsa să navigheze fără să verifice, măcar din când în când”, adaugă psihologul.
Semnele pot apărea la școală, în starea emoțională sau în capacitatea de concentrare.
„Se joacă și nu merge la școală, este trist și abătut pentru că e victima cyberbullyingului, este anxios pentru că este amenințat, este trist pentru că nu se crede la fel de frumos și deștept… Toate sunt semne că ceva nu este în regulă cu copilul. Modificările cognitive (nu se poate concentra, amână lucrurile, rămâne în urmă la școală) sunt de asemenea semne că există o problemă. Orice exces conduce la o problemă”, explică Trip.
Familia rămâne esențială
EU KIDS Act mută o parte din responsabilitate spre platforme, dar nu scoate părintele din ecuație.
„Familia este cea mai importantă. În primul rând, părinții trebuie să își rezolve propriile probleme. Întotdeauna o problemă nerezolvată a părinților se reflectă în comportamentul copiilor. Dependența de jocuri, de rețele, de telefon poate fi o modalitate de coping (strategie de gestionare a stresului) a copilului”, spune Simona Trip.
La fel de importante sunt valorile și modelul oferit acasă. „Valorile transmise în familie sunt foarte importante, dacă acestea sunt sănătoase, îl vor proteja întotdeauna pe copil. Părintele este un model pentru copil. Sunt multe deprinderi, inclusiv de viață, pe care copilul le învață implicit și explicit de la părinți”, mai spune psihologul.
Pentru Trip, protecția înseamnă și o relație în care copilul poate cere ajutor: „Părintele trebuie să dezvolte o relație de încredere și suport cu propriul copil, astfel încât, ori de câte ori copilul întâmpină probleme, să fie liber să vorbească despre ele cu părintele, copilul să îl perceapă pe părinte drept suport, nu ca fiind «cel de cealaltă parte a baricadei»”.
Limitele rămân necesare. „Metodele de disciplinare sunt importante, setarea limitelor este una dintre ele și e foarte importantă, doar că părinții trebuie să fie consecvenți și să colaboreze în disciplinarea copiilor”, spune psihoterapeutul.
Ea recomandă și implicarea copiilor în activități extracurriculare: un sport, învățarea unui instrument, arte plastice sau alte preocupări în afara ecranului.
Schimbarea propusă de UE este că familia nu ar mai trebui să compenseze singură mecanismele construite pentru a ține utilizatorul conectat. Părintele poate pune limite și poate fi model, dar platforma ar trebui să ofere copilului un produs conceput diferit.
Pentru părinți, asta nu înseamnă mai puțină responsabilitate. Înseamnă însă că regulile din familie ar urma să nu mai concureze singure cu un produs construit să câștige cât mai mult timp din atenția copilului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!