Intitulată „Copilăria digitală. Impactul tehnologiei asupra dezvoltării emoționale, cognitive și a limbajului. Soluții pentru părinți și cadre didactice” conferința a început la ora 17.00 și s-a bucurat de un succes răsunător.
„Ne bucură curiozitatea părinților și profesorilor. Tehnologia ne-a adus astăzi aici, fie că o privim ca mijloc prin care am aflat despre această conferință, fie că o privim ca subiect”, a spus Florica Șandra – inspector şcolar pentru managementul resurselor umane în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Decanul Facultății de Științe Socio-Umane, Karla Barth, a subliniat că tehnologia poate fi privită și ca o oportunitate: „trăim într-o lume în care copiii intră tot mai mult în contact cu mediul digital, fie că ne place sau nu. Cred că e bine să găsim bune practici pentru a transforma acest lucru într-o oportunitate din care copiii să învețe”.
Profesoara logoped Ana-Felicia Codoban-Luca de la Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, a pornit de la experiența ei de mamă și de dascăl și le-a cerut părinților să își pună 3 întrebări: „Știu eu ce vizionează copilul meu în mediul on-line? Care sunt cele mai frumoase amintiri care vor rămâne în mintea copilului meu? Pentru că ele se leagă de lumea reală, nu de ce trăiesc ei online. Și a treia întrebare: îmi asum rolul în educarea copilului, impunând reguli clare în mediul on-line? Cel mai important este dacă sunt consecventă în acest rol. Pentru că în mediul on-line lucruriloe se schimbă repede, copiii accesează conținut variat iar regulile trebuie ajustate în permanență. Chiar și așa, dacă i-ați explica unui copil toate regulile de circulație, și le-ar cunoaște, l-ați lăsa să conducă singur mașina prin oraș? Nu putem elimina tehnologia dar putem învăța să o gestionăm și să ne ferim copiii de pericolele ei”, a spus Ana-Felicia Codoban-Luca.
Programul conferinței a reunit specialiști care au aborda teme relevante pentru înțelegerea impactului tehnologiei asupra dezvoltării copilului: prof. univ. dr. Elena Bonchiș a susținut prezentarea „Suprasolicitarea emoțională: impact și prevenție”, în cadrul căreia a analizat mecanismele stresului emoțional la copii și strategiile de prevenire a suprasolicitării psihologice; conf. univ. dr. Daniela Roman a abordat tema dezvoltării cognitive în copilărie și adolescență, evidențiind etapele evolutive ale proceselor cognitive și influența mediului digital asupra acestora; dr. Simona Mija-Nedela, medic primar psihiatrie pediatrică și coordonator al Centrului de Sănătate Mintală Copii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, a susținut intervenția intitulată „Tehnologia digitală NU este o jucărie! Abandonul copilului în brațele ”, în care au fost discutate implicațiile utilizării necontrolate a tehnologiei asupra sănătății mintale a copiilor; prof. Elena Erdeli, inspector școlar pentru învățământul special și special integrat și profesor logoped în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, a susținut prezentarea intitulată „Importanța intervenției timpurii în logopedie”, subliniind rolul intervențiilor logopedice precoce în prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj; prof. dr. Maria-Cristina Avrigeanu, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, a abordat tema „Copiii care învață altfel”, punând accent pe diversitatea stilurilor de învățare și pe necesitatea adaptării strategiilor educaționale la nevoile individuale ale elevilor; pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina religie și pentru proiecte educaționale, a oferit o perspectivă spiritual-morală asupra educației copilului, subliniind importanța valorilor și a responsabilității morale în formarea caracterului; prof. Ramona Kiss, profesor psihopedagog la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Oradea, a analizat problematica tulburărilor de limbaj la copiii cu cerințe educaționale speciale și modalitățile de intervenție educațională adaptată.
Conferința a fost organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, în parteneriat cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Științe Socio-Umane, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor, Asociația Națională a Psihologilor Școlari și Asociația CES – Colaborăm, Educăm, Sprijinim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!