BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevi în apărarea patrimoniului judeţului

Elevi în apărarea patrimoniului judeţului

la 7 March 2018 13:29

Elevi în apărarea patrimoniului judeţului

7 March 2018 13:29
Proiectul „Bisericile de lemn din Ţara Beiuşului – Tezaur arhitectural al judeţului Bihor” a fost lansat marți la Liceul „Onisifor Ghibu”.
Scris de farcas - Proiectul „Bisericile de lemn din Ţara Beiuşului – Tezaur arhitectural al judeţului Bihor” a fost lansat marți la Liceul „Onisifor Ghibu”.

Trimite articolul

X

Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, coordonat de profesorii Cosmin Bogdan, Violeta Jăhăleanu şi Sándor Lilla-Adél, au demarat proiectul „Bisericile de lemn din Ţara Beiuşului – Tezaur arhitectural al judeţului Bihor”.

Prin acesta, elevii şi dascălii şi-au propus promovarea bisericilor de lemn cu valoare de patrimoniu istoric din Ţara Beiuşului.

ghibu-4

Proiectul se va materializa într-un album fotografic care să prezinte lumii frumuseţea şi unicitatea bisericilor de lemn cu valoare de patrimoniu din Ţara Beiuşului.

„Textele albumului vor fi redactate de elevi pe baza bibliografiei consacrate şi a unor mărturii ale localnicilor, iar partea de imagine va fi realizată tot de aceştia, prin cercetare de teren”, a arătat prof. Sándor Lilla-Adél.

Proiectul a fost lansat, ieri, în prezenţa unor personalităţi locale, reprezentanţi ai instituţiilor partenere în proiect (Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Protopopiatul Ortodox Beiuş, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul Municipal Beiuş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor) şi colaboratori.

Datorie

Prezent la lansare, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, a subliniat importanţa proiectului din perspectiva salvării sau conservării acestor monumente pentru eternitate.

„Ele, aproape marea majoritate a lor, datează de la sfârşitul secolului XVII sau XVIII. Aceasta nu înseamnă că ele doar de atunci au început să fie construite. Ele vin dintr-o istorie mult mai lungă, sunt atestate în jurul anului 1.000 – în zona noastră, a Maramureşului şi în centrul Transilvaniei.
Ele există din vremuri mai îndepărtate, doar că viaţa lemnului a obligat oamenii locului, pe cei ce au avut biserici de lemn, după 200-300 de ani, să le reconstruiască. Sau să le restaureze, în cazul în care se putea. De ce le-au reconstruit? Pentru că, între timp, comunităţile au crescut ca număr, şi atunci şi bisericile trebuiau să fie mai spaţioase.

ghibu-3

Este important de înţeles că întotdeauna refacerea unei biserici de lemn, reconstrucţia ei, a însemnat şi respectarea unei tradiţii, din punct de vedere al creştinismului, în sensul că biserica are părţi pe care trebuie să le aibă (pronaos, naos şi absida altarului), dar şi din punct de vedere al formei. La noi, în spaţiul românesc, biserica de lemn a fost o casă, a noastră, a tuturor, în care ne-am regăsit mereu şi mereu, care ne-a asigurat perpetuarea identităţii noastre şi care ne-a dat şansa la a învăţa”, a spus Chiriac.

Acesta a amintit că bisericile din lemn există în număr mare (32) în zona Beiuşului şi că ele există acolo demonstrând, fără îndoială, ce înseamnă această zonă din perspectiva lumii româneşti.
„În perioada interbelică au existat peste 160 de biserici de lemn în judeţul Bihor. Astăzi, vorbim de circa 50-60. Iată diferenţa care, într-un secol, s-a creat între ceea ce a fost şi ceea ce este”, a precizat Aurel Chiriac.

Grijă faţă de monumente

În opinia sa, acest proiect are obligaţia, dincolo de a consemna realitatea din teren, de a face o fişă a monumentului, să-i determine pe cei ce au putere în acest sens să păstreze, să restaureze, să vegheze la integritatea lor.

„Am trăit multe evenimente legate de bisericile din lemn, în sens negativ. De pildă, au fost locuri în Bihor unde, lângă biserica din lemn, s-a construit una nouă, din zid. Intenţionat s-a făcut acest lucru, în condiţiile în care ei socoteau că această biserică din lemn poate dispărea. Şi au fost locuri unde au dispărut din cauza prezenţei bisericii de zid, care a avut efecte în sensul neprotejării monumentului.

De aceea, noi avem obligaţia să nu mai acceptăm niciodată asemenea gânduri care să ducă la dispariţia bisericilor de lemn. Biserica de lemn, în cazul nostru, înseamnă istorie, înseamnă trăire întru credinţă, înseamnă contribuţia noastră la civilizaţia acestei lumi. Nu avem voie niciodată să uităm acest lucru, nici să minimalizăm rolul bisericii de lemn ca monument, care ne reprezintă pe noi, cei de astăzi, dar şi pe cei ce le-au făcut”, a punctat directorul Muzeului Ţării Crişurilor.

Proiectul „Bisericile de lemn din Ţara Beiuşului – Tezaur arhitectural al judeţului Bihor” este finanţat de Fundaţia Comunitară Oradea, prin programul Bursa Talentelor – ediţia 2017, echipa de proiect numărându-se printre câştigătorii acestei burse.

ghibu-1

Trimite articolul

X
Taguri:
biserici de lemn ,
Fundaţia Comunitară Oradea ,
liceul teoretic onisifor ghibu ,
Tara Beiusului

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor plăti impozite duble. Primăria pregătește o procedură de legalizare
    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire nu trebuie să se teamă că vor avea automat impozite mai mari cu 100%.

    România

    AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete cumpărate
    Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.

    Cultură

    Peste 7.000 de participanți la ediția a II-a „Higheghe și vin”, desfășurată în patru orașe bihorene
    A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani. Ar fi determinat-o să practice prostituția în Oradea
    Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 26.10.2026 - 30.10.2026 - PL Marghita + PL Oradea + PL Alesd + PL Rural

    Bihon Decese

    Decese 21 octombrie 2026
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X