Activitatea aeriană a SMURD este destinată salvării pacienților aflați în situații critice, care necesită intervenții rapide și de înaltă competență, explică dr. Hadrian Borcea, șeful UPU – SMURD Bihor.

[eadvert]

Potrivit acestuia, din anul 1997, SMURD efectuează interventii aero-medicale de urgență, iar din 2004, în cooperare cu Ministerul Administrației și Internelor, SMURD asigură intervenția pe plan național cu două elicoptere, amplasate la București și la Târgu-Mureș. Între timp flota a crescut, iar SMURD a înființat puncte de operare aero-medicală la Constanța, Craiova, Arad, Iași, Galați, Jibou, Caransebeș și Brașov.

Ultimele două funcționează de anul trecut, iar SMURD are în vedere înființarea unei alte baze, la Câmpulung Moldovenesc.

Misiunile elicopterului SMURD sunt dese și dificile. Piloții, medicii și asistentele de pe elicopterul SMURD sunt instruiți să poată executa orice tip de misiuni solicitate. SMURD a dezvoltat de-la lungul timpului o gamă largă de echipamente, pentru a asigura fiabilitatea și siguranța misiunilor aeriene. Dr. Hadrian Borcea a vorbit despre provocările și frecvența misiunile aeriene desfășurate de medicii și asistenții bihoreni.

 

Crina Dobocan: În ce situații interveniți cu elicopterul SMURD?

Dr. Hadrian Borcea: În general, la pacientul critic care trebuie să ajungă cât mai urgent în unitatea sanitară, unde i se asigură tratamentul și evaluarea cât mai potrivită pentru starea sa. Sunt situații când accesul la pacient e greu sau evacuarea pacientului dintr-o anumită zonă e dificilă. Și aici mă gândesc la zona montană, mai ales iarna, când drumurile sunt inaccesibile sau chiar și în alte zone cu acces dificil. Decât să ajungă salvatorii în 7-8 ore la victimă, preferăm varianta cu elicopterul. Elicopterele de la Târgu Mureș și București sunt ambele dotate cu sistem de troliere. Deci, personalul salvator poate fi coborât cu un troliu special, iar victimele sunt ridicate cu același troliu. Ipostazele sunt așadar multiple, depinzând foarte mult de medicul coordonator care ia decizii – medicul coordonator de la Târgu Mureș sau din Bihor, în funcție de situații.

C.D.: În medie, de câte ori interveniți cu elicopterul SMURD pe zi?

Dr. H.B.: În zona noastră sunt trei baze de salvare aeriană: la Arad, la Târgu Mureș și la Jibou. Jiboul și Târgu Mureșul sunt cele mai active, având în medie câte 3 sau 4 intervenții pe zi. Depinde și de vreme. Iarna, când lumina zilei este mai scurtă, elicopterele de la Jibou și Târgu Mureș fiind condiționate de lumina zilei, scade această medie. Dar în rest, din aprilie până octombrie, se ajunge și până la 7-9 intervenții pe zi, pe bază de salvare aeriană.

C.D.: Care sunt cele mai dificile intervenții cu elicopterul SMURD?

Dr. H.B.: Fiecare intervenție este dificilă, nu aș putea să menționez una anume. Totul depinde de starea pacientului, de locația în care este acesta, depinde dacă este nevoie de procedură specială, cum ar fi trolierea personalului salvator etc.
Practic, fiecare misiune cu elicopterul este dificilă, iar personalul – atât piloții, cât și cadrele medicale își pune viața în pericol pentru asigurarea salvării pacientului, a victimei.

C.D.: Aveți situații în care elicopterul nu poate ateriza ori decola?

Dr. H.B.: Să nu poată decola elicopterul se întâmplă mai rar, pentru că există o coordonare foarte bună între piloți și centrele de coordonare – fie cel de la Inspectoratul General de Aviație, fie Turnul de Coordonare al Zborului care preia misiunea respectivă. Deci pentru decolare nu sunt probleme, poate de pe câte un aeroport. S-a întâmplat, de pildă, să nu poată decola de pe aeroportul din Satu Mare sau, anul trecut, de pe heliportul din Oradea, din cauza unei schimbări bruște de vreme sau pentru că starea pacientului a impus o staționare mai îndelungată. Dar acestea sunt excepții.

Să nu poată ateriza se mai întâmplă, pentru că trebuie să existe anumite condiții, piloții încearcă uneori lucruri extrem de dificile. Deseori se strecoară în situații absolut de limită. Sunt însă profesioniști desăvârșiți și întotdeauna am avut încredere în abilitățile lor. Dar sunt situații când, cu toată dexteritatea lor, nu reușesc să aterizeze. Atunci se identifică un loc cât mai apropiat de cel în care se află victima. Aceasta dacă elicopterul nu este prevăzut cu sistem de troliere.

Dar sunt situații când vremea nu permite ca elicopterul să ajungă la pacient sau când pacientul nu poate fi transportat la o anumită destinație.

C.D.: Care cazuri au fost marcante în activitatea medicilor pe durata misiunii lor cu elicopterul? Care a fost cea mai provocatoare intervenție?

Dr. H.B.: În general, zona montană este o zonă dificilă. Dau exemplu pârtiile de schi Arieșeni – Vârtop, unde nu există o zonă foarte bine conturată în care să poată ateriza elicopterele. Astfel, se încearcă să se aterizeze pe o anumită parte a pârtiei. Sau, în condiții care țin de îndemânarea piloților, aceștia reușesc să pună elicopterul pe sol.

În general zona montană este provocatoare, generează situații neașteptate, cu condiții de vreme și de relief aparte. Iar atunci, piloții caută soluții adaptate la fiecare situație în parte.

Apusenii ca particularitate, chiar dacă par munți domoli, molcomi, fără pante foarte abrupte, sunt munți împăduriți, iar aici este foarte greu să se găsească o porțiune plană, pe care să poată ateriza elicopterul.
La un moment dat a existat sugestia ca să se creeze mai multe heliporturi în Apuseni, pentru ca elicopterele să poată ateriza acolo. Nu mai rețin cine a avut această idee, însă am reușit să convingem că nu aceasta este soluția. Aceasta pentru că elicopterul trebuie să aterizeze cât mai aproape de victimă, nu neapărat în condițiile perfecte de aterizare. Iar aici, repet, încrederea în pilot și în îndemânarea acestuia este la maximum. Astfel, noi preferăm o aterizare în condiții nu 100% perfecte, dar cât mai aproape de victima aflată în suferință.

C.D.: Se întâmplă ca, în ciuda eforturilor de salvare, pacienții să decedeze pe parcursul zborului?

Dr. H.B.: Da, evident, se întâmplă. De-a lungul anilor am avut și astfel de situații. Din fericire, nu foarte multe.

În general, încercăm stabilizarea victimelor înainte de le a urca în elicopter, pentru că în elicopter, nici poziția pacientului și nici cea a personalului medical nu permite foarte multe proceduri în zbor. Nu putem face resuscitare, nu putem defibrila, iar atunci elicopterul trebuie să aterizeze. Decât să mergem din aterizare în aterizare, preferăm o stabilizare înainte de a-l urca în elicopter.

Dar, evident, există și aceste situații în care pacientul decedează.

C.D.: Baze de salvare în Bihor?

Dr. H.B.: În Bihor nu există baze de salvarea aeriană, în schimb personalul din cadrul SMURD Bihor asigură jumătate din activitatea elicopterului de la Jibou. Până acum câțiva ani, contribuiam la Arad, dar după înființarea punctului de operare aero-medicală, din 2019, am preluat alături de Cluj operarea elicopterului de la Jibou.

Practic, elicopterul de la Jibou și cel de la Arad asigură majoritatea urgențelor care necesită mijloace de salvare aeriană, iar cel de la Târgu Mureș contribuie mai ales pe partea de Vest și în special în zona montană (dacă este nevoie de troliere sau pentru trasferul pacienților între unitățile sanitare).

C.D.: Unde sunt instruiți medicii și personalul care e angrenat în astfel de misiuni de salvare?

Dr. H.B.: Medicii și asistenții medicali sunt instruiți ca urgentiști. Deci au pregătirea de fond. După care, pregătirea specifică pentru salvările aeriene se face la Târgu Mureș și București. În perioada instruirii se zboară, se țin prezentări, cursuri, se expun regulile pe care trebuie să le respectăm etc.

C.D.: Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor noastre, vă dorim misiuni cât mai ușoare și vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi.
Dr. H.B.: Cu plăcere. Mulțumim.