Marţi 25 octombrie, Trupa Iosif Vulcan a avut deplasare la Zalău cu spectacolul „…Escu”. Redăm integral textul scris de actriţa Elvira Platon Rîmbu:

„De obicei, noi actorii, postam din deplasare poze vesele, că de, așa suntem noi prea plini de entuziasm de cele mai multe ori și vrem să vă binedispunem pe voi, spectatorii nostri.

Dar eu o să încep să vă prezint și cealaltă latură a acestei meserii sau mai bine zis «vocații»… E prima, dar nu și ultima postare pe tema asta. Actorii orădeni mai tineri nu-și permit sa-și posteze nemulțumirile, de frica pierderii locului de muncă sau a contractelor pe durată nedeterminată. Și îi înțeleg. Dar eu n-am ce pierde, și fiind și cea mai bătrână în trupă, îmi permit…

A fost un spectacol minunat. Un public cald, receptiv, entuziast. ( Un pic altfel decât cel din Oradea. Asta poate și pentru faptul că Zalăul nu are propriul teatru ,iar spectatorii zălăuani nu sunt așa răsfățați cu spectacole și ne așteaptă mereu cu mult drag)… Noi, actorii, am fost in formă maximă (chiar dacă cu o seară înainte l-am jucat la sediu, în Oradea, iar în asemenea cazuri oboseala își spune cuvântul, dar ne-am revenit imediat când am simțit energia care venea din sală). Cum s-ar spune, „actul artistic a fost la înălțime” cu aplauze la scena deschisă și aplauze lungi la sfârșit. Până aici v-am arătat partea plină a paharului…

Dacă am mai avea și drumuri bune în județ, să nu-ți blestemi zilele pe unele porțiuni sau să stai cu punga în mână pe alte porțiuni de ai impresia că ești într-o decolare permanentă, dacă teatrul nostru ar avea parte de un autocar cu scaune cât de cât comode (de 30 de ani sunt la Oradea și niciodată nu s-a putut achiziționa un autocar, ba că nu sunt bani, ba că nu ți se aprobă de către «stăpânire»), dacă diurna pentru o zi de deplasare, (când pleci dimineaţa de acasă, apoi ți se întoarce stomacul pe dos și vomiți pe drum, apoi dansezi, râzi, alergi, plângi, adică joci, apoi la întoarcere, așa pe la miezul nopții te scuturi în micobuz și te doare coloana de te trec furnicături de la cervicală până în vârful degetelor), deci, da, revin, și dacă diurna n-ar fi umilitoarea sumă de 20 lei, din care la micuța cârciumă de lângă casa de cultură doar actorii își permit să mănânce o «ciorbița», căci la tehnicieni asta nu se referă… Da, avem și tehnicieni, că să se știe… Nu mănâncă și ei o ciorbă caldă cu noi pentru că 1. Nu prea au când, căci ei montează decor, lumini, sonorizare, costume ,machiaj etc.(Asta după ce cu 2 zile înainte s-au întors din deplasare de la Buzău, au descărcat, au încărcat, au descărcat iar, au montat ptru spectacolul de la sediu, apoi au încărcat, iar descărcat, iar montat la Zalău, iar încărcat, apoi iar descărcat la Oradea. Și să scrii e mult, d-apoi sa faci… Și asta fac mereu, căci se joacă mult, că nu cumva să zică Bolo că huzurim, iar toate astea pentru niste salarii mici de tot.) Și atunci vine punctul 2 . Și pentru că nu-și permit să dea diurna de 20 de lei pe o ciorbă… Trist,dar adevărat…

Iar și mai trist este că unii nici măcar nu au acest salariu mic «întreg». Ci sunt cu jumătate de normă. Iar tăierile le-am făcut chiar eu, când ni s-a ordonat verbal, atenție! (de altfel, tuturor managerilor instituțiilor de cultură din Bh) de către actuala conducere a județului reducerea de posturi cu 30%… «Pe perioada pandemiei» , așa ni s-a spus… și tot verbal… Așa ni s-a spus și așa a rămas… La teatrul din Oradea, din păcate, pandemia continuă… Căci posturile nu s-au întregit…

Asta e partea goală a paharului…

De sufletele, care ni se golesc, nu mai zic nimic, că oricum nu interesează pe nimeni…

Știu că pe «cei importanți, care taie și spânzură» în Oradea nu îi va interesa postarea asta a mea …

Știu că ne «cinstim un pic artiștii doar atunci când mor»…

De aceea, la cele 5 pastile ,pe care le iau zilnic, azi mai adaog un antiinflamator și merg mai departe, optimistă și veselă,așa cum v-am obișnuit… Măcar v-am scris vouă și m-am răcorit un pic… Pa, pa, până la următoarea postare…”

[eadvert]