Joi, 15 septembrie, la şedinţa de cenaclu de la Baroul avocaţilor, la întâlnirea scriitorului-avocat Paşcu Balaci cu cititorii şi la a nu ştiu câta lansare de carte – autorul ajungând la a 15-a sau 16-a carte – s-a petrecut ceva neobişnuit.
În cuvântul său de deschidere Paşcu Balaci a mărturisit că a scris piesa pe care a reuşit s-o tipărească, la sugestia doctorului Lucian Munteanu, personajul evocat, preotul protopop Aurel Munteanu fiindu-i rudă. Impresionat de destinul tragic al acestui erou-martir român, autorul a scris piesa ce poartă poeticul titlu „Tunul de cireş”.
Ceea ce i-a impresionat pe toţi cei aflaţi în sală a fost prezenţa şi cuvântul ca un preludiu al lui Lucian Munteanu, urmat de discursul părintelui protopop Ciprian Taloş, venit special de la Huedin spre a ne face cunoscute viaţa şi moartea celui care a păstorit la Huedin în anii 30- 44, sfârşind, tragic, ucis mişeleşte de oamenii lui Horthy.
Relatările părintelui Taloş au fost extrem de interesante, cei prezenţi ascultând o veritabilă lecţie de istorie. Fără patimă, fără ură, cu iubire creştinească, dar cu imens regret că a fost o vreme când s-au putut petrece asemenea orori, tânărul preot, protopop din Huedin, i-a făcut un admirabil portret preotului-martir Aurel Munteanu, căruia, spre onoarea lor, huedinenii îi poartă o imensă dragoste şi admiraţie, evocându-l în felurite moduri, păstrându-i astfel neştearsă amintirea.
Emoţie şi recunoştinţă
Întâmplător sau nu, la lansarea cărţii „Tunul de cireş” au fost prezenţi şi au luat cuvântul: Preasfinţia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, scriitorul evreu de origine română Lungu, ale cărui rude din Oradea au pierit la Auschwitz, scriitorul şi gazetarul George Roca, orădean trăitor în Australia, dar născut la Huedin etc. Prin cuvintele rostite, aceştia au arătat emoţie şi recunoştinţă pentru felul cum a înţeles Paşcu Balaci să lase mărturie scrisă despre un fapt de imens tragism, dar şi despre nevoia expresă de a nu uita acele vremuri tulburi şi a face totul ca asemenea orori să nu mai poată avea loc vreodată. Autorul a explicat sensul titlului, povestea acestuia. Criticul de teatru Elisabeta Pop a înţeles titlul ca pe o metaforă care mărturiseşte câte ceva despre românii paşnici, blânzi şi dornici de armonie, deşi, paradoxal, personajul Munteanu este ucis tocmai din cauza acestui tun, piesă de muzeu de fapt, a cărui destinaţie era chiar Muzeul, dar care a devenit pretext pentru gestul fatal. Dramaturgul îi pune faţă în faţă pe omul bisericii cu anchetatorul ungur, un om cultivat, căruia, fiindcă nu-i stă în fire să condamne pe nimeni la moarte, din laşitate, se spală pe mâini şi-l dă pe mâna răzbunătorilor…
Trupul preotului ucis e depus pe o căruţă cu bulgări de var- cum avea să spună preotul din Huedin- , imagine ce pare a fi una asemănătoare cu pictura lui Chagall, Isus răstignit, în haloul de lumină cerească.
Într-atât s-au amestecat adevărurile de viaţă, realităţile petrecute în acele vremuri, cu textul piesei care le-a transfiguart, desigur, încât cei prezenţi am avut impresia că am asistat la chiar spectacolul cu piesa „Tunul de cireş”. Un spectacol mai viu ca niciodată, emoţionant şi plin de învăţăminte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!