În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigare a fraudelor îi bănuiesc pe doi dintre bărbaţii cercetaţi, respectiv pe cel de 53 de ani şi pe cel de 46 de ani, din Ungaria, că, în perioada 2009 – 2011, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, în scopul sustragerii de la obligaţiile fiscale, ar fi dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a unor facturi fictive privind achiziţia de mărfuri sau servicii de la trei societăţi cu comportament de tip „fantomă” cu sediile în Miersig, respectiv în Oradea, reprezentate dei cei patru orădeni. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 3.217.309,10 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de persoanele bănuite, până la concurenţa sumei de 368.221 lei. Pe parcursul cercetărilor, bărbatul de 46 de ani din Ungaria şi cei patru orădeni au fost reţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor, iar Tribunalul Bihor a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de trei dintre aceştia, în prezent toţi aflându-se sub control judiciar. Poliţiştii au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată.
Evazionişti în arest la domiciliu
Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de trei persoane de 53, 46, respectiv 38 de ani, din Ungaria, împotriva a doi bărbaţi din Oradea, de 42, respectiv 46 de ani, faţă de două orădence de 60, respectiv 66 de ani şi împotriva unei societăţi comerciale cu sediul în Miersig, bănuiţi de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va dezbate joi propunerea ca în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Bihor să fie delegată judecătoarea Ana Melinda Drob.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul cazurilor de pneumonie a crescut semnificativ în Bihor, în timp ce infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare au înregistrat o scădere.
România
Accidentul s-a produs în comuna Peretu, județul Teleorman. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că actorul nu avea dreptul de a conduce, iar după testarea cu aparatul DrugTest au fost recoltate probe biologice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Oradea își păstrează ratingul financiar „BBB-”, acordat de agenția internațională Fitch Ratings, însă perspectiva rămâne negativă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!