Dr. Augustin Țărău și Melania Țărău au lansat, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, cartea „Judecata Ordalică. Documente. «Registrul de la Oradea»”, care reprezintă 18 ani de cercetare minuţioasă a celor doi muzeografi ai Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal. Volumul a apărut anul trecut la Editura Muzeului Țării Crișurilor. În cele 290 de pagini sunt cuprinse opt capitole, o anexă documentară şi bibliografie.

„Trebuie să îi felicităm pe autori pentru că şi-au îndreptat atenţia asupra unui document important pentru istoria locului, Registrul de la Oradea, dar şi asupra consemnărilor legate de procesele care s-au desfăşurat în faţa mormântului regelului Ladislau”, a spus în deschiderea evenimentului dr. Florina Ciure, șef secție Istorie a Muzeului Țării Crișurilor.

Capitlul de la Oradea a înregistrat între 1208-1235 un mare număr de cazuri, pentru care s-au folosit două feluri de ordalii: proba fierului roşu şi jurământul la mormântul regelului Ladislau.

În Registrul de la Oradea sunt cuprinse un număr de 389 de procese verbale ale acestor procese soluționate sub domnia regelui maghiar Andrei al II-lea, dintre care 272 fac referire la ordalia fierului roşu. Acest tip de ordalie a fost interzis în 1215, cu prilejul Conciliului IV de la Lateran, dar în Oradea, ultimul caz a fost înregistrat în 1235, după cum explică în prefaţa cărţii prof. univ. dr. Sorin Șipoș.

Omul medieval credea în predestinare

Majoritatea cauzelor erau iscate de bunuri mobile sau de pământ, dar s-au întâlnit şi cazuri de crimă sau de vrăjitorie. Cele mai multe procese erau din centrul şi din estul regatului Ungariei, din părţile vestice ale TRansilvaniei, iar apoi comitatele din Transilvania propriu zisă. Acest lucru arată locul şi rolul oraşului Oradea şi al Capitlului (adunarea călugărilor sau a clericilor catolici) în ceea ce înseamnă imaginea din punct de vedere confesional şi politico-juridic în cadrul regatului Ungariei.

Prin proba fierului înroşit, urma să se stabilească cine spunea adevărul şi cine minţea în faţa instanţei de judecată. Un lucru important care apare în documente este legat de ceremonial.

Omul medieval credea în predestinare, în voinţa divină, explică profesorul Sorin Şipoş, sperând ca Cel de Sus să facă dreptate. De obicei, cauzele care se supuneau judecăţii în faţa Capitlului erau cele în care învinuitul şi cel care acuza se aflau faţă în faţă, cu păreri contradictorii, justiţia civilă trebuind să găsească soluţii pentru a ieşi din impas.

Judecata nu se putea face decât dacă ambele părţi erau de acord să se supună acestei practici, numită proba focului. Cel care era acuzat trebuia să ducă o bucată de fier înroşit, de 1 kg sau 1,5 kg, pe o anumită distanţă, jurând că nu s-a folosit de farmece sau ierburi pentru a împiedica efectul focului. Fierul era înroşit şi distanţa era stabilită în funcţie de gravitatea acuzaţiei care i se aducea.

Mâna era apoi bandajată şi faşa era pecetluită, pentru a nu se putea interveni la îngrijirea mâinii. După câteva zile se verifica pecetea. Dacă în acest timp rana se vindeca, pârâtul era considerat nevinovat. Altfel, era socotit vinovat şi primea pedeapsa finală sau dauna civilă.

Ceremonialul de dinaintea Ordaliei

Era important şi felul în care se raportau părţile la divinitatea supremă. Înainte de judecată avea loc o slujbă religioasă în faţa bisericii, dacă era vreme bună, sau în biserică dacă vremea era rea. Preotul invoca forţele divine să participe la judecată şi să indice, printr-un semn, vinovăţia sau nevinovăţia celui acuzat. Cel acuzat trebuia înainte să ţină post, să se pregătească din punct de vedere spiritual.

„Cele mai multe cazuri sunt legate de fapte penale, dintre care acuzaţiile de furt reprezintă 27,25%, urmate de datorii, crime, abuzuri (silnicii), păgubiri, tâlhării şi vrăjitorii, celelale fiind procese civile, cum ar fi: împărţirea proprietăţii, eliberarea din condiţia de slugă etc.”, subliniază Sorin Şipoş, care adaugă faptul că această lucrare „este o contribuţie importantă pentru elucidarea unei practici de judecată plină de semnificaţii, pentru înţelegerea realităţilor juridice, economice şi etnice din comitatul Bihor, în Evul Mediu”.

În anexa documentară a lucrării este ilustrată arhontologia înalților demnitari și funcționari ai Ungariei din perioada celor aproape trei decenii de activitate judiciară ilustrată în paginile „Registrului”, iar apoi documentul în sine, transcris integral, cu adnotările și lămuririle aduse de istoricii maghiari la începutul Secolului XX și de cei români pe la mijlocul aceluiași veac, completate și actualizate apoi de autorii acestei cărţi.

Melania Ţărău a precizat ca au fost susţinuţi din punct de vedere ştiinţific la editarea cărţii de către prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, şi de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, decanul Facultăţii de Istorie şi managerul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal. Volumul are la bază lucrarea de licenţă a Melaniei Ţărău, intitulată „Instituţiile judecăţii Ordalice”. Cercetările au fost apoi continuate de-a lungul anilor alături de Augustin Ţărău. De altfel, în cuvântul său în cadrul lansării de carte, Melania Ţărău a făcut un scurt istoric al evoluţiei cercetărilor asupra Registrului de la Oradea de către istoricii maghiari şi istoricii români.

La rândul său, Augustin Ţărău s-a referit în special la partea juridică din lucrare, felul cum se gestiona justiţia în regatul Ungariei, în partea răsăriteană şi în Transilvania, ţinând cont de faptul că regele era stăpân peste toate moşiile şi prin mila lui, dăruia pământ nobililor.

La finalul discursurilor, general de brigadă în rezervă dr Vasile Creţ i-a înmânat dr. Augustin Ţărău Medalia Crucea Comemorativă din partea Asociaţiei Naţionale a cadrelor militare în rezervă şi în retragere “Alexandru Ioan Cuza”, pentru activitatea sa ştiinţifică. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Lansare de carte a fost organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea.