BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fetiță de 10 ani, hărțuită online de un prădător sexual care i-a cerut poze indecente. Pedeapsa propusă de DIICOT Oradea

Fetiță de 10 ani, hărțuită online de un prădător sexual care i-a cerut poze indecente. Pedeapsa propusă de DIICOT Oradea

De Adrian Laboș
la 23 December 2023 18:23 Reactualizat la: 23 December 2023 18:23
6 Comentarii

Fetiță de 10 ani, hărțuită online de un prădător sexual care i-a cerut poze indecente. Pedeapsa propusă de DIICOT Oradea

23 December 2023 18:23 Reactualizat la: 23 December 2023 18:23
Un caz revoltător care l-a avut ca protagonist pe un tânăr de 20 de ani, acuzat de pornografie infantilă, s-a aflat în atenția procurorilor DIICOT Oradea.
Scris de Adrian Laboș - Un caz revoltător care l-a avut ca protagonist pe un tânăr de 20 de ani, acuzat de pornografie infantilă, s-a aflat în atenția procurorilor DIICOT Oradea.

Trimite articolul

X

Aceștia au aflat că individul, originar din județul Olt, a hărțuit online o fetiță de doar 10 ani, din Bihor, căreia i-a cerut fotografii în ipostaze indecente. Mai mult, a amenințat-o că va distribui poza pe care aceasta i-a trimis-o dacă nu-i va da și altele.

[eadvert]

Tânărul a încheiat cu anchetatorii un acord de recunoaștere a vinovăției și a acceptat pedeapsa propusă de magistrați, de un an și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de doi ani. Înțelegerea a fost acceptată, vineri, de Tribunalul Bihor.

Abordată prin mesaje private

Totul s-a petrecut la sfârșitul lunii octombrie 2020, când fetița a primit mai multe mesaje pe contul său de pe o rețea de socializare. Autorul era un individ care susținea că are 16 ani și care, după ce minora i-a răspuns, i-a cerut să facă schimb de poze. Inițial, cei doi și-au fotografiat fețele, după care așa-zisul adolescent i-a cerut copilei o imagine în care să apară dezbrăcată. Fetița a cedat insistențelor și i-a trimis astfel de fotografii, dar nu a vrut să primească de la interlocutor o poză similară a acestuia.

Bărbatul a continuat să-i ceară și alte imagini indecente și chiar să-i propună relații sexuale, dar când a fost refuzat, a amenințat-o pe minoră că va distribui pe internet fotografia primită de la aceasta. N-a avut succes, pentru că, deși a continuat să converseze cu el, fata nu i-a mai trimis nicio poză.

Despre dialogurile fetiței cu un necunoscut a aflat, la scurt timp, cea mai bună prietenă a acesteia, care a rămas într-o seară acasă la minora de 10 ani. Și-a amintit că individul i-ar fi cerut copilei poze indecente, dar aceasta nu i-a trimis nimic atunci, tratând totul ca pe o joacă.

„De ce nu vrei să îmi trimiți și tu?”

În schimb, după câteva zile, prietena fetei a fost contactată, tot online, de același individ, care i-a cerut imagini cu ea dezbrăcată. „De ce nu vrei să îmi trimiți și tu, ca și prietena ta?”, a întrebat-o bărbatul care i-a arătat două fotografii primite de la fetița de 10 ani.

Prietena fetei a contactat-o pe mama minorei și i-a trimis pozele. Șocată, femeia a anunțat Poliția și l-a somat pe individ să oprească orice discuție cu fiica sa. Culmea este că bărbatul a mai încercat să-i scrie copilei și după ce i s-a spus că au fost sesizate autoritățile.

Cazul a fost investigat de polițiștii BCCO Oradea și de procurorii DIICOT, care au aflat adevărata identitate a ”adolescentului de 16 ani”: un bărbat de 20 de ani, dintr-o comună din Olt, fără antecedente penale, care și-a recunoscut fapta. Potrivit înțelegerii admise de Tribunalul Bihor, pe lângă condamnarea la închisoare cu suspendare, bărbatul a mai fost obligat să muncească în folosul comunității timp de 60 de zile.

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Semnal de alarmă tras de DIICOT

În ultima parte a lunii noiembrie, cu ocazia unei mega-acțiuni la nivel național, DIICOT a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la riscurile crescute la care sunt expuși copiii în mediul online.

„Semnalăm, sub acest aspect, creșterea alarmantă a numărului de minori care, la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual (care le-au câștigat încrederea inducându-i în eroare că sunt de vârsta lor), s-au fotografiat și filmat în ipostaze indecente și au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali, expunându-se unor acțiuni ulterioare de șantaj”, au transmis oficialii Direcției anti-crimă organizată.

Aceștia atrag atenția că o astfel de practică nu reprezintă numai o încălcare gravă a intimității, dar lasă și cicatrici emoționale adânci asupra celor afectați. De aceea, părinții sunt îndemnați să supravegheze cu atenție activitățile online ale copiilor.

„Nu recomandăm recurgerea la măsuri extreme, de interzicere a accesului la mijloacele de comunicare electronică, dialogul constant cu copiii și educarea lor cu privire la pericolele care există în mediul online, fiind căile firești de conștientizare a riscurilor majore la care se expun”, a transmis DIICOT, care a precizat că va intensifica lupta împotriva acestor forme de criminalitate cibernetică.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
DIICOT ,
fetita de 10 ani ,
hartuire sexuala ,
pedeapsa ,
spatiu virtual

6 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Emil says:
    December 24, 2023 at 7:20 am

    Nu ma mir ca justitia (nu) functioneaza cum functioneaza in Romania. Pedeapsa e mai mult decat blanda, e o bataie de joc. De traumele psihologice pe care le are copilul de 10 ani s-a gandit cineva? In alta tara primea 15 ani de puscarie si era trecut in registrul pradatorilor sexuali pe viata, nu avea voie sa se apropie la mai putin de 500 de metri de scoli, gradinite sau de copii neinsotiti. Imi explica si mie la ce s-au mai implicat ¨polițiștii BCCO Oradea și de procurorii DIICOT¨ pentru o amarata de pedeapsa cu suspendare si 60 zile in folosul comunitatii? Nu era mai bine sa-i dea un telefon si sa il mustre verbal? Oare daca in cazul de fata victima era fica unui judecator sau politist, la fel primea ¨cu suspendare¨?

    Reply
  2. Lolo says:
    December 24, 2023 at 11:18 am

    Voi astia de la Orade avocati , procurori,judecatori sunteti total ineficienți mai bine nu ati fi , sincer…. înceți…. Rau di tăt… Sincer. Trebuie adusi din alta parte inlocuiti. ..

    Reply
  3. unul says:
    December 24, 2023 at 11:30 am

    Pai daca la 10 ani are acces la net fara un control parental nu ma mira ca a abordato un asemenea individ opsedat sexual e plin netul de asemenea indivizi ,eu zic ca si parintii merita urecheati un pic

    Reply
    • Corela says:
      December 24, 2023 at 2:46 pm

      Parintii sunt mai vinovati decat perversu’ oltean!

      Reply
  4. Carena S says:
    December 24, 2023 at 2:44 pm

    Ce caută fete de 10 ani pe site-uri de socializare?! Parintii nu urmaresc ce fac odraslele lor????

    Reply
  5. garcea says:
    December 24, 2023 at 2:46 pm

    Da,la 10 ani,fetita ce cauta pe net pe astfel de siteuri ? Matraguna ? In loc sa se joace cu papusile are optiuni mai deschise spre barbati !
    Daca nu trimitea prima poza si anunta familia nu se ajungea aici !
    Intotdeauna barbatii sant vinovati,familia minorilor niciodata,ce a vazut fata in casa asta a facut !

    Reply
  6. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație nu vor plăti impozite duble. Primăria pregătește o procedură de legalizare
    Orădenii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire nu trebuie să se teamă că vor avea automat impozite mai mari cu 100%.

    România

    AnimaWings prelungește suspendarea zborurilor până pe 15 noiembrie. Ce trebuie să știe pasagerii care au bilete cumpărate
    Pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion la AnimaWings pentru următoarele săptămâni trebuie să își verifice rezervările și să urmărească notificările primite de la companie.

    Cultură

    Peste 7.000 de participanți la ediția a II-a „Higheghe și vin”, desfășurată în patru orașe bihorene
    A doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, dansului și portului popular.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr arestat pentru viol asupra unei minore de 14 ani. Ar fi determinat-o să practice prostituția în Oradea
    Un bărbat de 26 de ani, din Poclușa de Barcău, a fost arestat de Tribunalul Bihor într-un dosar în care DIICOT Oradea a formulat acuzații de viol asupra unei adolescente de 14 ani și trafic de minori.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 26.10.2026 - 30.10.2026 - PL Marghita + PL Oradea + PL Alesd + PL Rural

    Bihon Decese

    Decese 21 octombrie 2026
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X