Ajuns la cea de a treia ediţie, evenimentul lansat în pandemie, Orange Pop-Up Cinema, a continuat şi în acest an, dovedindu-se a fi un succes în rândul consumatorilor de film din România. Ca în fiecare an, toate încasările din prețul biletelor merg spre Fundația Orange. Caravana punctează în acest an pe harta sa şase oraşe: Sinaia, Oradea, Iaşi, Galaţi, Timişoara şi Bucureşti unde rulează filme pentru cei mici, dar și producții apreciate de cei mari, toate lansate în 2021.
Oradea a găzduit seria de filme în aer liber în perioada 28-31 iulie. Primul film proiectat a fost Jungle Cruise (2021), un film de aventură regizat de Jaume Collet-Serra după un scenariu de Glenn Ficarra, John Requa și Michael Green. Filmul are la bază una dintre atracțiile principale ale parcului tematic Disneyland, Adventureland. Din distribuţie fac parte printre alţii Emily Blunt şi Dwayne Johnson.
Vineri a fost proiectat filmul Wrath of Man, un thriller de acțiune regizat de Guy Ritchie, după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Ivan Atkinson și Marn Davies și care se bazează pe filmul francez Cash Truck din 2004, scris de Nicolas Boukhrief și Éric Besnard și regizat de Boukhrief. Un film cu Jason Statham, Scott Eastwood şi Josh Hartnett.
Învingând ploia, sâmbătă seara a fost proiectat filmul House of Gucci, o dramă polițistă. Filmul regizat de Ridley Scott este bazat pe cartea din 2001 „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed” de Sara Gay Forden, avându-i în distribuţie pe Adam Driver, Lady Gaga, Al Pacino şi Jared Leto.
Ultimul film al seriei planificat pentru duminică seara, Dune, este un film SF american regizat de Denis Villeneuve. Este ecranizarea primei părți a romanului Dune de Frank Herbert, avându-i în distribuţie pe actorii: Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson, Stellan Skarsgård, Josh Brolin, Jason Momoa, Oscar Isaac și Zendaya.
Banii încasați din vânzarea biletelor sunt donați către Fundația Orange pentru susținerea programului Digitaliada, proiect ce promovează folosirea resurselor digitale în educație, pentru a crește performanțele școlare ale elevilor.
Trimite articolul
XSper ca nu ati dat volumul prea tare, cica piatra de acolo e foarte sensibila la vibratii. Crapa usor!
Era mai frumos sa anuntati evenimentul inainte, nu dupa ce s-a terminat!