La Cinema Palace, marţi seara, Asociația „Connections” a prezentat proiecţia de gală a filmului „Experimentul Piteşti” realizat de regizoarea Victoria Baltag. Este un film de ficțiune documentat din evenimente adevărate regăsite în arhivele istoriei comunismului. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen.

Povestea este inspirată din îngrozitoarele metode de „re-educare” practicate în închisoarea de la Pitești, la începutul regimului comunist, o filă neagră din istoria țării noastre, care nu trebuie uitată. Este un film incomod, cu un puternic impact emoțional, nerecomandat tinerilor sub 15 ani.

Filmul a fost început în 2011, şi este primul film de lungmetraj despre Experimentul Piteşti. Totul a pornit de la o şcoală de vară iniţiată la Râmnicu Sărat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). La Râmnicu Sărat este „Închisoarea tăcerii”, denumită aşa din cauza regimului extrem de dur ce le interizcea deținuților să vorbească sau să scoată sunete. Acolo a văzut Victoria Baltag pentru prima dată cum arată o închisoare şi mărturiseşte că a fost cutremurată pentru că acolo s-au întâlnit cu foşti deţinuţi politic, cu care au şi avut ocazia să stea de vorbă.

„Am fost zdruncinată de ceea ce aflasem pentru că, deşi trecusem prin multe şcoli, nu aflasem despre crimele comunismului. Şi într-o seară, în timpul şcolii de vară, ni s-a prezentat documentarul Demascarea. Vi-l recomand, îl găsiţi gratuit pe Youtube. E şi mai dureros ce veţi vedea acolo pentru că sunt foştii deţinuţi politic care chiar vorbesc despre ceea ce vedeţi în film. Eu, practic, în filmul meu artistic arat ceea ce spun ei”, a explicat regizoarea.

11 ani de muncă voluntară

Documentarea a durat din 2011 până în 2014 parcurgând cărţile care s-au scris despre acest fenomen, scrise de Costin Merişca, Paul Goma, Virgil Ierunca, Petru Daschievici sau IICCMER. A vorbit cu supravieţuitori şi cu familiile acestora şi a cercetat şi arhivele. În 2014 a început să lucreze la film, dar fără a găsi sprijin pentru realizarea lui, fiind un subiect „delicat”, spune regizoarea. A organizat totuşi un casting, s-a filmat în anul 2015, filmând 17 ore pe zi.

Este un film cu buget zero. Niciunul din cei 120 de actori şi peste 800 de oameni care au lucrat timp de 11 ani la acest film nu au fost plătiţi. De aceea, toate proiecţiile sunt caritabile, pentru a-i putea remunera. Cotele aferente casei de producţie din valoarea biletelor vor fi donate către Asociația ,,Connections”România, în incinta fiecărei sălii de proiecţie fiind şi o cutie de donaţii.

„E mult mai uşor să reeducăm tinerii ca să-i transformăm în alţi oameni decât pe cei maturi. Comunismul a hotărât să omoare elitele prin închisorile comuniste şi să le «re-educe» pe cele tinere prin experimentul de la Piteşti. La Piteşti erau cei mai buni studenţi din România. Le-am văzut notele, majoritatea aveau 9 şi 10, erau studenţi la Medicină, la Fizică, la Chimie, aveau brevete de inventică, la Teologie. Erau foarte mulţi, din diferite categorii sociale sau religioase. Aş putea să spun că erau acolo cei mai buni tineri, care a fi putut ridica România. Cine ştie unde ar fi ajuns România dacă acei tineri şi-ar fi pus în aplicare invenţiile lor”, a spus regizoarea înainte de proiecţia de la Cinema Palace.

Actorul Adrian Lepădatu, care nu a putut fi prezent la Oradea, printr-o înregistrare a recitat un poem scris de Radu Gyr, după care a urmat proiecţia filmului. După o oră şi 20 de minute a urmat sesiunea de Q&A la care au participat regizoarea şi producătorul Victoria Baltag şi actorul Alin Stan.

„Edmund Burke spunea: pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Noi am hotârât că suntem oameni buni şi trebuie să facem ceva. Să aducem istoria la lumină ca să învăţăm din ea, să ne dezvoltăm sănătos, să ne-o asumăm şi să creştem împreună”, a spus Victoria Baltag.

„Statul român nu ne-a dat absolut nimic”

Filmul a fost prezentat pentru prima dată într-un mall la proiecţia de la Oradea. Victoria Baltag face demersuri pentru a putea duce filmul în toată ţara. La Oradea speră să revină în iunie cu proiecţia filmului. „Pentru a avea o experineţă de film este necesar să îl vezi într-o cameră întunecată în care nimeni nu te deranjează şi ai ocazia, o oră şi douăzeci de minute, să trăieşti o experienţă pe care nişte oameni chiar au avut-o între 1948 şi 1952. De aceea, pentru mine este indispensabil important ca oamenii să vină la cinema. Eu aici vreau să vă găsesc, să putem interacţiona, să văd pe feţele dumneavoastră că munca noastră a dat roade şi că sunteţi mulţumiţi pentru ce am făcut”, spune regizoarea.

Întrebată dacă a primit bani de la Centrul Naţional al Cinematografiei, Victoria Baltag a spus că CNC nu a dorit să le dea finanţare. „Statul român nu ne-a dat absolut nimic. Mă zbat de luni de zile cu instituţiile statului să obţin săli mai mari ca să pot să fac aceste proiecţii, pe bilet, ca să pot să îmi plătesc actorii şi datoriile. Am făcut cerere şi m-am înscris în audienţă la ministrul culturii ca să îmi dea Teatrul Naţional din Bucureşti şi nu l-am primit nici până în ziua de azi. Dar nu ne vom lăsa!”. Victoria Baltag speră însă la o colaborare cu Ministerul Educaţiei pentru a putea prezenta filmul pentru liceeni şi studenţi.

Pentru actorul Alin Stan, filmul a fost o experienţă unică. „Îi mulţumesc Victoriei pentru şansa pe care mi-a acordat-o, fiind primul meu proiect după terminarea studiilor. A însemnat mult, şi înseamnă mult pentru mine. Este important să ne cunoaştem istoria, tocmai pentru ca ea să nu se mai repete. Atunci când l-am făcut, filmul a avut un impact destul de dur asupra noastră, eram destul de tineri, nu ştiam despre subiect. Am aflat din scenariu şi a trebuit ulterior să ne documentăm şi noi un pic ca să putem intra în personaje. N-a fost uşor absolut deloc. Au fost anumite scene pe care de maxim două ori am putut să le facem pentru că încărcătura era destul de puternică”, a mărturisit actorul.

Experimentul Pitești nu a fost un simplu accident, a fost un efort programatic de distrugere, prin tortură fizică și emoțională. Un moment al istoriei care nu trebuie uitat, care trebuie să fie cunoscut de cât mai mulţi oameni, ca să nu itre în uitare ca şi când nu ar fi fost. Pentru că istoria nu trebuie să se repete.