Contractele au fost semnate cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Perioada de implementare a proiectelor este de 31 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
Proiectele „Asigurarea echipamentelor pentru creșterea siguranței traficului pe drumurile județene din Județul Bihor”, etapa 1 și etapa 2, au o valoare totală de 48,52 milioane de lei, din care 47,55 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Contribuția Consiliului Județean Bihor este de 2%, respectiv 970.474,99 lei. Vor fi achiziționate, în total, 7 autospeciale multifuncționale, 3 autospeciale cu freză de deszăpezire, 4 excavatoare, 2 mașini de marcaj rutier și 2 vidanje, fiecare cu o capacitate de 9000 de litri.
„În județul Bihor sunt peste 1.000 de km de drumuri județene, iar cu aceste utilaje de ultimă generație vom putea îndepărta vegetația crescută necontrolat pe marginea drumurilor, vom profila șanțurile, vom reface marcajele și vom interveni mult mai eficient la deszăpezire. Ne propunem ca, în viitor, cu aceste utilaje să sprijinim și comunele și orașele din județ care au nevoie de lucrări de întreținere sau de intervenții în situații speciale.” a declarat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Proiectele vor contribui la reducerea numărului de accidente rutiere, la optimizarea intervențiilor în caz de urgență și la asigurarea unor condiții mai bune pentru transportul de persoane și mărfuri, se mai menționează în documentul transmis de CJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!