BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fiscul vrea o parte din bacşişul ospătarilor

Fiscul vrea o parte din bacşişul ospătarilor

la 19 August 2019 14:30

Fiscul vrea o parte din bacşişul ospătarilor

19 August 2019 14:30
Acesta va fi trecut separat pe nota de plată şi va fi impozitat cu 10%, fiind considerat venit din alte surse.
Scris de Demian - Acesta va fi trecut separat pe nota de plată şi va fi impozitat cu 10%, fiind considerat venit din alte surse.

Trimite articolul

X

Deşi, la un moment dat, se părea că s-a renunţat la idee, Ministerul Finanțelor Publice intenţionează să introducă Legea bacşişului. Reprezentanţii Fiscului spun că, la solicitarea industriei de profil, va legifera conținutul economic al bacșișului în domeniul restaurantelor și barurilor și vrea să stabilească regulile fiscale și contabile de înregistrare a acestuia. În acest sens, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, se află în dezbatare un proiect de lege care reglementează bacşişul.

„Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa și nu numai. Așa cum am obișnuit reprezentanții patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis și de bună credință față de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu și clar, așa cum există în numeroase alte țări.

Este, totodată, și o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

Reglementări

Proiectul de act normativ aflat în dezbatere publică cuprinde mai multe reglementări. În primul rând, se defineşte bacșișul în vederea evidențierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populație și asigurării fiscalizării bacșișului potrivit Codului fiscal.

Este obligatorie evidențierea pe bonul fiscal a bacșișului încasat de la clienți, în cazul serviciilor de restaurant, baruri și alte activități de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia. Pentru livrările la domiciliu nu este obligatorie evidenţierea bacşişului pe bonul fiscal.
Este foarte important de reţinut faptul că se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului.

Potrivit proiectului de act normativ, operatorul economic este obligat să înmâneze clientului o notă de plată în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conține rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului pe care acesta dorește să îl ofere. Nivelul bacșișului oferit de client poate varia între 0% și 15%.

Operatorul economic este obligat să distribuie sumele provenite din încasarea bacșișului, integral salariaților, potrivit unui regulament intern, și de a le înregistra în contabilitate.

În situația în care plata contravalorii consumației se face prin ordin de plată și se emite factură, bacșișul se evidențiază distinct pe aceasta.
Se lasă la opțiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacșișului pe același bon fiscal cu bunurile livrate sau serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcție de situația de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacșișului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal.
Bacșișul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacșiș”.

Pentru salariat, sumele provenite din bacșiș sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Lege binevenită

Majoritatea operatorilor din turism consideră este este binevenită o astfel de lege. „Ideea este foarte bună, mai ales pentru angajaţii din domeniul HORECA, care au salarii mici. În felul acesta le-ar creşte veniturile. Pe de altă parte, sunt ţări, precum Turcia, unde cultul bacşişului există de multă vreme.

Am observat unităţi unde bacşişul se lasă în procent la nota de plată în funcţie de gradul de mulţumire al clientului: mulţumit, foarte mulţumit şi extrem de mulţumit”, ne-a declarat Marius Copil, administratorul unei agenţii de turism orădene.

„Nu în toate ţările bacşişul este trecut pe nota de plată, dar sunt şi ţări în care nota de plată este defalcată pe produse şi servicii. În SUA, spre exemplu, bacşişul este trecut pe nota de plată când aceasta i se aduce clientului”, ne-a explicat Rodica Rimer, administratorul unei agenţii de turism.

Pe de altă parte, sunt operatori care spun că bacşişul ar trebui lăsat integral la dispoziţia angajatului, pentru că este meritul lui dacă clinetul este sau nu mulţumit şi statul nu ar mai trebui să-şi reţină din ciubuc.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
fisc ,
fiscalizare bacsis ,
impozitat

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Au obosit „leii roșii”? După eșecul cu Lokomotiv Plovdiv, CSM CSU Raiffeisen are parte de un meci dificil cu Dinamo București
    Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 19.10.2026 - 23.10.2026 - PL Alesd + PL Salonta + PL Beius

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Noul spital din Oradea prinde contur: 50 de kilometri de cabluri și 2.000 de metri pătrați de tubulatură au fost montați
    La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Una în acte, alta în depozit. Peste 700 de metri cubi de lemn lipseau din cantitatea declarată în acte de o firmă din Bihor
    O diferență uriașă, de aproape 730 de metri cubi de lemn, a fost descoperită de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Bihor în urma a două percheziții efectuate joi, 15 octombrie la sediul și depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Adolescentă de 17 ani, arestată pentru că a determinat patru minori din case de tip familial să se prostitueze în Oradea
    O tânără de 17 ani a fost arestată de Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de minori după ce a recrutat și determinat patru minori din case de tip familial să se prostitueze.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X