BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
FITO la final: „Hedwig and the Angry Inch”, premiul pentru cel mai bun spectacol

FITO la final: „Hedwig and the Angry Inch”, premiul pentru cel mai bun spectacol

De Camelia Buşu
la 10 June 2024 11:37 Reactualizat la: 10 June 2024 12:50

FITO la final: „Hedwig and the Angry Inch”, premiul pentru cel mai bun spectacol

"Hedwig and the Angry Inch" Foto: Remus Toderici
10 June 2024 11:37 Reactualizat la: 10 June 2024 12:50
Gala s-a încheiat cu concertul Alifantis & Fragile Band, spectacol înscris în Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.
Scris de Camelia Buşu - Gala s-a încheiat cu concertul Alifantis & Fragile Band, spectacol înscris în Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

Trimite articolul

X

Duminică seara s-a încheiat Festivalul Internaţional de Teatru Oradea 2024 (FITO). După nouă zile intense, cu o selecţie de 27 de spectacole, cu concerte, evenimente culturale conexe și întâlniri artistice deosebite, festivalul s-a încheiat cu gala de premiere şi concertul Alifantis & Fragile Band.

[eadvert]

FITO a cuprins trei mari secţiuni: Spectacole invitate – Off Concurs, care a curpins producţii în topul celor mai bune la ora actuală în teatru, Secţiunea Outdoor, unde toate evenimentele au fost anul acesta gratuite printr-un proiect realizat cu sprijinul Muncipiului Oradea și al Consiliului Local Oradea şi Secţiunea concurs – Festivalul de Teatru Scurt, ajuns la ediția cu numărul XXVII.

La Festivalul de Teatru Scurt au concurat anul acesta 18 spectacole de la teatre din țară și străinătate pentru cele cinci premii acordate de juriu: premiul pentru cea mai bună actriță, premiul pentru cel mai bun actor, premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cel mai bun spectacol și premiul pentru cea mai bună scenografie.

Selecția a fost realizată de către Conducerea Teatrului Regina Maria, iar juriul festivalului a fost format din trei personalități ale lumii teatrale: regizorul Bobi Pricop, scenografa Irina Moscu și actrița Cosmina Stratan.

Premiile Festivalului de Teatru Scurt

La gala de duminică seara, actorii Ioana Dragoş Gajdó şi Eugen Neag au anunţat nominalizările şi premiile ediţiei a XXVII-a.

Ioana Dragoş Gajdó şi Eugen Neag Foto: Remus Toderici

La Premiul pentru cea mai bună actriţă au fost nominalizate: Csilla Albert pentru rolul Elektra din spectacolul „Elektra” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Diana Văcaru-Lazăr și Cendana Trifan pentru rolurile din spectacolul „Mamă”, de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu şi Blanca Doba pentru rolul Cavalerul din spectacolul „Falsa Servitoare”, de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Premiul pentru cea mai bună actriță i-a revenit actriței Csilla Albert, din spectacolul „Elektra”.

La Premiul pentru cel mai bun actor au fost nominalizaţi: Lucian Ionescu pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the Angry Inch”, de la Teatrul „Stela Popescu” din București, Emilian Oprea și Ciprian Chiricheș pentru rolurile Travelin, respectiv Lelio din spectacolul „Falsa Servitoare”,de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila şi Matei Chioariu pentru rolul Michel din spectacolul „Adevărul”, de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara

Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit actorului Lucian Ionescu, pentru rolul Hedwig.

La Premiul pentru cea mai bună scenografie au fost nominalizaţi: Golicza Előd și Bajkó Blanka Alíz pentru decorul, respectiv costumele din spectacolul „Deposedați”, de la Teatrul Național Csokonai Debrecen, Unagaria, Adrian Balcău pentru scenografia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, București şi Dragoș Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Elektra”, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câştigat de scenograful Dragoș Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Elektra”.

Pentru Premiul pentru cea mai bună regie au fost nominalizaţi: Andrei Măjeri pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”, de la Teatrul Metropolis, București, Botond Nagy pentru regia spectacolului „Elektra”, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca şi Diana Mititelu pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate”, de la Teatrul de Stat Constanța.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit regizorului Andrei Măjeri, pentru regia spectacolului „Cine l-a ucis pe tata?”.

La Premiul pentru cel mai bun spectacol au fost nominalizate: „Hedwig and the Angry Inch”, regia: Răzvan Mazilu, de la Teatrul „Stela Popescu” din București, „Elektra”, regia Botond Nagy, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca şi „Falsa servitoare”, regia Alexandru Mâzgăreanul, de la Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost acordat spectacolului „Hedwig and the Angry Inch”, de la Teatrul „Stela Popescu” din București

Juriul a hotărât ca anul acesta să acorde un premiu special al juriului, care i-a revenit echipei de actori din spectacolul „Cine l-a ucis pe tata?”, dramatizare de Mihaela Michailov după romanul omonim de Édouard Louis, regia: Andrei Măjeri, de la Teatrul Metropolis, București.

Din păcate, câştigătorii nu au putut fi prezenţi la gală pentru a-şi ridica premiile.

Gala FITO

Foto: Remus Toderici

La finalul galei, directoarea Trupei Iosif Vulcan, Victoria Balint, care a avut alături de managerul Daniel Vulcu un aport deosebit la selectarea spectacolelor din programul FITO, a ţinut să amintească faptul că premiul pentru cea mai bună actriţă a fost oferit de către Clubul Rotary Art Nouveau Oradea. De asemenea, a mulţumit Ministerului Culturii din Polonia pentru susţinerea financiară acordată aducerii valorosului spectacol produs în Polonia anul trecut, „The last days of Elena and Nicolae Ceauşescu”, al teatrului Bydgoszcz.

Mulţumiri speciale echipei festivalului, managerului Daniel Vulcu „pentru lupta constantă ca acest festival să fie organizat indiferent că vremurile au fost favorabile sau mai puţin favorabile”, echipei tehnice, „care deşi este subdimensionată, a făcut minuni timp de nouă zile”, contabilei Laura Varga, „omul care are soluţii la orice şi la orice oră”, departamentului de producţie, secretariatului literar şi de marketing, şi actorilor Trupei Iosif Vulcan.

„Artiştii pentru artişti”

Spectacolul Alifantis & FragileBand a închis cea de a IX-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru Oradea. Concertul a făcut parte din Campania Națională „Artiștii pentru Artiști”, organizată de UNITER împreună cu instituții teatrale din toată țara. Sumele obținute din vânzarea de bilete s-au virat în Fondul de Solidaritate Teatrală, destinat strângerii de fonduri pentru artiștii cu probleme de sănătate și existență.

Nicu Alifantis a avut alături patru muzicieni excepţionali: Răzvan Mirică – chitare acustice, guitalele, mandolin, irish bouzouki, vocal; Mihai Neniță – vioară, vioară stroh; Adrian Flautistu – contrabas, vocal şi Lyuben Gordievski – pian, baian.

Alifantis & Fragile Band

Alifantis & Fragile Band Foto: Remus Toderici

Alifantis şi-a mărturisit emoţia de fiecare dată când cântă pe scena unui teatru, amintindu-şi de debutul său la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. S-au auzit apoi frumoasele piese „Ce bine că eşti”, „Umbra” şi „Poştalionul”.

Au cântat apoi un cântec de leagăn scris de Alifantis în aromână, în amintirea bunicii lui, cea care a întreţinut în familie tradiţia şi limba. În memoria bunicului său baba Hristu, care era navigator, a scris piesa „Amor e fogo”, în limba portugheză. Baba Hristu s-a prăpădit cu oful că nu a ajuns cu vasul până în Portugalia, care ar fi fost la vremea aceea o performanţă pentru navigatori.

„Tatăl meu a fost de meserie grec, dar eu de pe la 6 ani nu am mai vorbit nici greacă nici machedonă. De acolo, de sus, sunt sigur că o să îi facă plăcere ascultându-mă acum”, a spus Alifantis, interpretând apoi piesa „Sagapo”.

Publicul a fredonat alături de artişti „Emoţie de toamnă”, „Ploaie în luna lui marte”, „Nu mă întreba”. Cu dedicaţie specială pentru 9 iunie s-a interpretat piesa „Ţara noastră”, mixată cu fragmente din Ciocârlia şi Căluşul.

După îndelungi aplauze, bisul a urmat cu „Piaţa Romană nr. 9” şi s-a încheiat cu „Epilog”: „Dacă noi, sărmane umbre, cu ceva v-am supărat,/ Tot ce ați văzut aici voi să spuneți c-ați visat…”

Nicu Alifantis Foto: Remus Toderici

Trimite articolul

X
Taguri:
alifantis ,
Bobi Pricop ,
Cosmina Stratan ,
festivalul international de teatru oradea ,
fito ,
fragile band ,
Irina Moscu ,
premii
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Un medic rezident aflat de gardă a murit în baia spitalului. Avea doar 32 de ani și a lăsat în urmă doi copii
    Este anchetă de amploare la Spitalul de Urgență Floreasca din București, după ce un medic rezident a fost găsit mort, sâmbătă, 6 iunie, în toaleta unității medicale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Doliu în folclorul bihorean. Maria Haiduc sau „Doamna cântecului popular din Crișana” a murit
    Marcel Pușcaș, fost fotbalist la Steaua și Rapid, a anunțat în mediul online că mama sa, cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Haiduc, a încetat din viață.

    FC Bihor

    FC Bihor Oradea a mai achiziționat un jucător care a evoluat la Corvinul Hunedoara
    După Modan (CSM Reșița), Cruceru (ASA Târgu Mureș) și Kilyen (Corvinul), FC Bihor a anunțat duminică transferul fundașului stânga Mihai Velisar (27 de ani), care a jucat în ultimele sezoane la Corvinul Hunedoara. 2

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă Cheriu, Felcheriu, Sărand și Alparea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă întrerupere alimentare apă în Nojorid

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului

    România

    Proiect de lege: Retragerea decorațiilor pentru persoanele condamnate definitiv și cele care au colaborat cu Securitatea
    Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus o inițiativă legislativă care modifică sistemul național de decorare al României astfel încât persoanelor condamnate definitiv la închisoare - indiferent dacă e vorba de executare sau cu suspendare - și persoanelor care au colaborat cu Securitatea să li se retragă, de drept, distincția. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bunuri de 20.000 de lei, trimise din Scoția, furate de doi hoți din Tinca. Unul a sustras și donații pentru bolnavii de cancer
    Doi bărbați din Tinca au ajuns în boxa acuzațiilor, la Judecătoria Salonta, după ce au furat din casa unui consătean mai multe bagaje în care s-ar fi aflat bunuri în valoare de 20.000 de lei, trimise din Scoția de sora păgubitului. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Déák Zsombor este câștigătorul concursului X-Man România 2026. A stabilit cel mai bun timp înregistrat în cele 16 ediții
    Peste 800 de sportivi din 16 țări au luat startul la ediția 2026 a evenimentului X-Man România, concurs devenit emblematic pentru orașul Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X