În jurul orei 19:25, pompierii de la Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea au intervenit şi au stins repede flăcările. Nu au fost pagube materiale, arzând doar vegetaţie uscată şi deşeuri menajere.
Flăcări şi pe str. Uzinelor
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un cutremur s-a produs miercuri dimineață, 7 octombrie, în vestul României, în apropierea municipiului Arad. Potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a fost înregistrat la ora 03:59, ora locală a României.
Economic
Angajații din instituțiile și autoritățile publice care au obținut în instanță drepturi salariale și îndeplinesc condițiile de pensionare ar putea încasa mai rapid sumele restante, fără aplicarea eșalonării pe cinci ani valabile în prezent.
Economic
Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială și au părăsit sistemul pot primi, în 2026, o indemnizație lunară de 3.170 de lei, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Educație
De la primele zile de facultate până la examene, burse, cazare sau drepturile studentului, informațiile esențiale despre viața universitară au fost reunite într-un nou ghid național, lansat pentru anul 2026–2027.
Educație
Elevii orădeni din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a mai pot fi înscriși până în 16 octombrie la programul gratuit de pregătire organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea. În acest an școlar sunt disponibile 100 de locuri, la limba română, matematică și limba engleză.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
96 de candidați sunt înscriși în centrul universitar Oradea la sesiunea pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist, care începe miercuri, 7 octombrie. Examenul aduce o premieră: proba scrisă se desfășoară cu subiecte unice la nivel național pentru fiecare specialitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!