Este cazul lui Emanuel Andrei Sfârlea, un bărbat de 29 de ani, din localitatea bihoreană Dumbrava, a cărui pedeapsă la un an și o lună de închisoare pentru conducere fără permis a devenit definitivă pe 8 octombrie, când Curtea de Apel Oradea i-a respins acțiunea îndreptată împotriva condamnării date de Judecătoria Beiuș.
Sfârlea a fost inculpat pentru o faptă comisă în dimineața de 25 mai 2025, în jurul orei 9:35, când, alături de fratele său și un cunoscut, se deplasa pe drumul național 76, dinspre Răbăgani spre Brătești. Tânărul se afla la volanul unui BMW pe care tocmai îl cumpărase și pe care îl conducea fără a avea permis.
Acest fapt l-a făcut să se sperie și să intre în parcarea unui restaurant din zonă când a văzut că un echipaj de Poliție îi face semn să oprească. Au coborât toți din autoturism, iar Sfârlea a luat-o la fugă spre o zonă cu stufăriș din apropiere şi s-a ascuns într-o baltă, fiind pierdut de doi agenți care l-au urmărit. Aceștia i-au aflat identitatea de la ceilalți tineri care îl însoțeau, iar când l-au verificat în baza de date au înțeles motivul pentru care a luat-o la fugă.
Fuga, surprinsă de camerele de supraveghere
Două ore mai târziu, Emanuel Sfârlea a revenit în parcare și a mărturisit că a stat ascuns lângă un pod până l-a auzit pe fratele său strigându-l. A recunoscut că a condus fără permis și că s-a panicat când i-a văzut pe polițiști. Întreaga întâmplare a fost surprinsă de camerele de vedere ale restaurantului, imaginile devenind probe în proces.
Tânărul a fost reținut 24 de ore și a fost trimis în judecată spre finalul lui 2025 de procurorii Parchetului Curții de Apel Oradea. Judecătoria Beiuș l-a condamnat cu executare pentru că Sfârlea este recidivist: în 2022 a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor.
Imediat după ce hotărârea dată pentru infracțiunea rutieră a devenit definitivă, Emanuel Sfârlea a fost căutat la domiciliu de către polițiști, pentru a fi dus la Penitenciarul Oradea, dar nu a fost găsit. Astfel a fost dat în urmărire națională, fiind al 72-lea dintre bihorenii aflați în prezent pe această listă a Poliției Române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!