BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
George C. Dumitru îşi lansează la Oradea romanul „Tot ce rămâne”. Autorul va intra în dialog cu scriitorul Mircea Pricăjan

George C. Dumitru îşi lansează la Oradea romanul „Tot ce rămâne”. Autorul va intra în dialog cu scriitorul Mircea Pricăjan

De Camelia Buşu
la 27 October 2025 16:15

George C. Dumitru îşi lansează la Oradea romanul „Tot ce rămâne”. Autorul va intra în dialog cu scriitorul Mircea Pricăjan

27 October 2025 16:15
„Este cartea pe care am scris-o fără poticneli, fără multe reveniri și fără dubii”, mărturiseşte pentru revista Familia scriitorul George C. Dumitru.
Scris de Camelia Buşu - „Este cartea pe care am scris-o fără poticneli, fără multe reveniri și fără dubii”, mărturiseşte pentru revista Familia scriitorul George C. Dumitru.

Trimite articolul

X

Scriitorul George C. Dumitru îşi lansează romanul „Tot ce rămâne” la Oradea miercuri, 29 octombrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas găzduită de Bilioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”. Cum a fost cu copilăria în anii ’80 va dezbate alături de scriitorul Mircea Pricăjan, pornind de la romanul său, apărut anul acesta la Editura Cartier.

„Am citit cu mare bucurie romanul lui George C. Dumitru, cu impresia că mi-a povestit copilăria din anii 1980. Nu vă temeți, nu e o biografie romanțată despre mine. (Nici măcar eu n-aș citi așa ceva.) Tot ce rămâne este un roman despre cotidianul ceaușismului târziu, așa cum îl percepe un copil dintr-un sat dobrogean. Dar e lumea văzută nu numai prin ochii lui George, ci prin ochii unei întregi generații. Cine a trecut pe-acolo va tresări la fiecare pagină; cine nu – va avea prilejul să perceapă dinăuntru o lume complicată, cu bunele și relele ei. «Era bine. Adică era rău, cu comunismul și lipsurile și tot. Dar era bine» – așa rezumă protagonistul epoca din care s-a desprins. Și cu el, toată lumea românească. George C. Dumitru scrie o carte plină de umor, care nu schematizează, nu exotizează și nici nu idealizează comunismul târziu”, spune criticul Bogdan Crețu.

George C. Dumitru s-a născut în 1978 în Constanța. Este prozator, absolvent de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. După mai multe apariții în publicații și antologii, a debutat editorial cu volumul de proză scurtă „Poveste cu o fată” (2010).

În 2021 a apărut romanul „…și toate zilele de azi” la editura Humanitas, roman nominalizat la Premiul „Mihai Giugariu” pentru 2021, oferit de ARCCA. Au urmat, la editura Polirom, volumul de povestiri „Fericire” (2022) și romanul „Rupturi” (2023), roman nominalizat la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2024 și la Premiul „Mihai Giugariu” pentru 2023 oferit de ARCCA. În octombrie 2023 a lansat platforma literară nesemnate.ro. În 2025, îi apare romanul Tot ce rămâne la Editura Cartier.

„Cu «Tot ce rămâne», George C. Dumitru dă cel mai bun roman al său din ultimii ani; își dă adevărata măsură urcând pe câmpiile luxuriante ale nostalgiei și povestindu-ne – ici zâmbitor, mai încolo trist, colo de-a dreptul (auto)ironic – nu viața lui, ar fi prea simplu să înțelegem literatura așa, ci o versiune, cum spuneam, „nostalgizată” a propriilor amintiri. Nu știu dacă literatura sau frumusețea vor salva lumea, dar cu siguranță amintirile ne țin în viață”, apreciază scriitorul Cristian Fulaș.

Trimite articolul

X
Taguri:
Biblioteca judeteana Gheorge Sincai Bihor ,
george c dumitru ,
lansare de carte ,
libraria humanitas ,
Mircea Pricăjan ,
oradea ,
revista familia ,
tot ce ramane

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    PNL ia în calcul un acord cu Guvernul Niculescu. Bolojan anunță condițiile liberalilor
    Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat marți, 13 octombrie că Partidul Național Liberal (PNL) ia în calcul semnarea unui acord politic cu premierul desemnat Luca Niculescu,.

    România

    Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis plasarea sa în arest la domiciliu
    Decizia a fost luată în cursul zilei de marți, 13 octombrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Firmă de construcții și patronul său, puși să plătească 124.000 de euro după moartea unui muncitor
    O societate de construcții din Sântandrei și administratorul acesteia au fost condamnați pe 6 octombrie de Judecătoria Oradea, după ce au fost găsiți vinovați de moartea unui muncitor, angajat al firmei, care a căzut de pe un balcon în timp ce lucra la construirea unei case în Oradea.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    Economic

    Firmele cu datorii la stat, condiții suplimentare la vânzare. Ce trebuie să știe antreprenorii
    Transferul părților sociale ale unui SRL presupune verificări fiscale suplimentare, iar notificarea ANAF trebuie făcută în cel mult 15 zile.

    Educație

    Nu mai e doar treaba părintelui. UE vrea platforme care să nu-i țină pe copii lipiți de ecran
    Ani la rând, răspunsul la problema copiilor care petrec prea mult timp cu telefonul a fost acela că părinții trebuie să pună limite, să verifice ce fac cei mici online și să-i învețe să folosească responsabil tehnologia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Constructorul Dorinel Edu, vizat de cinci percheziții într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de peste 730.000 de lei
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au efectuat, luni, cinci percheziții în Oradea, Sânmartin și într-o localitate din județul Hunedoara, într-un dosar instrumentat de Parchetul Bihor și care îl vizează pe constructorul orădean Dorinel Edu (60 de ani), acuzat de evaziune fiscală.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X