BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ghid persuasiv pentru avocați

Ghid persuasiv pentru avocați

De Crina Dobocan
la 15 April 2020 12:34

Ghid persuasiv pentru avocați

15 April 2020 12:34
Avocatul Ionel Manole a lansat un Ghid Persuasiv pentru avocați (și nu numai), primii beneficiari fiind tinerii avocați bihoreni.
Scris de Crina Dobocan - Avocatul Ionel Manole a lansat un Ghid Persuasiv pentru avocați (și nu numai), primii beneficiari fiind tinerii avocați bihoreni.

Trimite articolul

X

Arta persuasiunii, cu ajutorul căreia ne transmitem mesajele în mod convingător, este esențială în lumea actuală saturată de informație, prezentată deseori sub o formă neconvingătoare.

Licențiat în psihologie, master în programare neuro-lingvistică și membru fondator al Societății Române de Coaching, avocatul Ionel Manole analizează persuasiunea din perspectiva științelor sociale, dar și a juristului, ilustrându-și teoriile cu exemple practice.

Nu este necesar ca toți avocații tineri să parcurgă aceleași etape prin experiența personală, instrumentele persuasiunii facilitând asimilarea in vitro a unor situații-model de comunicare ori confruntare cu organele judiciare, clienții, reprezentanții instituțiilor de control și, în definitiv, oricare persoană.

Totodată, avocatul evidențiază și diversele moduri în care putem determina schimbarea atitudinilor și comportamentelor celorlalți. Schimbarea propriilor pattern-uri de gândire prin intermediul cuvintelor rostite mintal constituie totodată o veritabillă unealtă de control a emoțiilor înaintea și în timpul unui discurs sau negocieri.

Lucrarea se adresează profesioniștilor din domeniul Dreptului, dar și tuturor celor interesați de tehnicile de persuasiune.

,,Cartea este un ghid practic în elaborarea structurii rațional-emoțional-atitudinale umane. Avocații au aceeași structură și se confruntă cu cele mai variate categorii de persoane, atât fizic, cât și în scris – de la organele judiciare (procurori, judecători, polițiști) până la clienți din toate păturile sociale, în toate calitățile procesuale, ori reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai băncilor, organelor de control (ANAF, ITM, ANI etc.)”, a dezvăluit apreciatul avocat orădean.

Înfrângeri și victorii

Manole prezintă o metodă simplă și practică prin care fiecare avocat își poate controla modul în care comunică, în special cu instanța, un Everest al eforturilor profesioniștilor dreptului. Autorul elaborează practic o metodologie a solicitărilor persuasive, un ghid orientat spre eficiență și succes; iar în cazul neatingerii obiectivului (pentru că ne putem controla alegerile și acțiunile, dar rezultatele sunt influențate multicauzal), formulele lingvistice devin utile în atenuarea incidenței negative în spațiul emoțional-mental al avocatului.

,,Avocații trăiesc cu intensitate maximă emoțiile și sentimentele proprii, înfrângeri și victorii, dar trăiesc coraborat și emoțiile clienților. Avem nevoie de uneltele potrivite pentru a integra aceste emoții. Un temperament vulcanic al avocatului se poate mula pe pattern-uri de limbaj persuasiv, pentru un contact reverențios și ferm totodată. Existența e compusă din relații între oameni, evenimentele din interiorul nostru și cele exterioare, iar avocații au probabil cea mai densă configurație de rețea. Iar Ghidul persuasiv reprezintă o formulă clară și simplificată de administrare a relațiilor cu noi înșine, cu clienții, cu magistrații, cu restul lumii”, a explicat Ionel Manole.

Persuasiunea este un instrument indispensabil oricărui avocat, al cărui scop principal este evident cel de a câștiga procesul. Iar pentru asta trebuie să convingă instanța că are dreptate. Dincolo de probele din dosar, martori etc., el trebuie să convingă, rostind, instanța că are dreptate și să

dubleze prin redactare aceste concluzii. Iar pentru că timpul e comprimat, este esențial ca avocatul să folosească eficient timpul pe care-l are la dispoziție pentru a pleda în fața completului de judecată. Lungimea discursului poate fi oricând comprimată prin voința judecătorului, iar concluzii de zeci de pagini cu prea multe arabescuri mentale riscă a rămâne pe veci necitite de către destinatarul mesajului.

Experiențe împărtășite

,,Noi folosim cuvinte scrise și forța noastră atitudinală când le rostim în a influența, pentru a servi interesul clientului; pentru a-i fundamenta și releva adevărul său personal.Va exista mereu un adevăr obiectiv, complet, pe care practic magistratul îl cunoaște la nivel reducționist, sub forma adevărului judiciar. Noi constituim cu forța cuvântului acest adevăr judiciar, pe care îl încadrăm în tiparul adevărului clientului, care constituie obiectivul nostru de demonstrat. Dar să nu uităm că avem procurori, juriștii instituțiilor sau avocați adversari care tind să își releve propriul adevăr, indiferent că ei cred sau nu în propria teză.

Folosim molecule din psihologia persuasiunii inclusiv pentru a extrage starea de fapt completă de la proprii clienți care, uneori, fără a realiza, nu ne furnizează toate datele pentru a le construi cazul. Uzăm de forța noastră persuasivă pentru a interoga martori dificili sau mincinoși, pentru a înlătura distorsiunile din acțiuni formulate tendențios de către adversari, pentru a obliga funcționarii să-și respecte atrbuțiile. Și, mai ales, folosim conștient sau mecanic cuvintele rostite în interior pentru a ne ancora în trăirile complexe care se nasc din pledoarii răsunătoare. Înainte de primul cuvânt al discursului, ne retranspunem printr-un ritual propriu într-o stare pozitivă, în care am avut anterior o reușită”, mai spune avocatul Ionel Manole.

Și pentru că în ghid sunt cuprinse inclusiv câteva experiențe avocațiale, standardizate, un număr semnificativ de volume va fi donat Baroului Bihor pentru cei 60 de stagiari, decanul Adrian Stancu urmând a le dărui câte un exemplar, desigur după ce se va încheia starea de urgență.

Astfel, avocații tineri pot alege dacă vor învăța din experiența profesională a maeștrilor barei, ca un preambul teoretic la propria experiență.

Trimite articolul

X
Taguri:
Ghid persuasiv pentru avocați ,
Ionel Manole

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    De la Vocea României, pe scena FestiFall alături de Smiley! Orădeanul Alexandru Slăvescu, în lumina reflectoarelor
    Scena principală din Piața Unirii a fost locul unui nou moment muzical în cadrul FestiFall 2026.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Liga 4 Bihor: Foresta Tileagd a „secat” Izvorul și a urcat pe primul loc. CAO a revenit pe poziție de play-off
    Etapa a început joi și s-a încheiat duminică. Doar sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat cele 4 meciuri. După patru victorii cu 1-0, Foresta a realizat scorul etapei marcând 9 goluri, dintre care 4 au fost marcate de Paul Suciu. Grație golaverajului, echipa din Tileagd a depășit pe CS Vadu Crișului și a urcat pe primul loc, având un gol marcat în plus.

    Educație

    GALERIE FOTO
    Premierea olimpicilor din Oradea. Rezultate de top obținute „printre picamere și bătăi de ciocane”
    Peste 300 de elevi și profesori au fost premiați duminică, 11 octombrie, la Filarmonica din Oradea pentru rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele, naționale și internaționale.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    A „plouat” cu 3 puncte pentru FC Bihor! Victorie de moral în fața unei fruntașe din Liga 2
    FC Bihor și FC Bacău s-au duelat duminică într-o atmosferă bacoviană în cea mai ploioasă zi din ultimele 7 luni în Oradea. Jucătorii celor două echipe n-au fost apăsați de vreme și în fața a circa 400 de temerari din tribune au oferit un meci dinamic, cu multe faze de poartă.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ploi și temperaturi în scădere în Bihor. ANM anunță vreme rece și precipitații în următoarele zile
    Vremea se schimbă în Bihor, unde sfârșitul de săptămână aduce ploi și o scădere a temperaturilor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident grav între Chiribiș și Tăuteu: O persoană, încarcerată în urma impactului cu o autobasculantă
    În evenimentul rutier, care s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11 octombrie, în jurul orei 01:00, au fost implicate un autoturism și o autobasculantă.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X